Nu, astăzi n-am să „înfierez cu mânie proletară” aşa-zisa Opoziţie care pare să fi adoptat poziţia struţului sau a mutului! Nu, astăzi n-am să mă revolt în faţa pasivităţii imorale, a complicităţii ilegale şi a „într-ajutorării tovărăşeşti” anormale, de care se fac vinovate hoardele de consilieri locali care formează tagma jefuitorilor, chit că ăia din Opoziţie ar trebui să se ia la trântă cu Puterea – judeţeană, în cazul de faţă! – aflată în mâinile lui „Ali Baba” şi, desigur, a celor 40 (’jdemii) de hoţi ce-şi fac de cap prăduind Ţara tuturor făgăduinţelor…
Astăzi am să relatez – cât se poate de frust(rant), din cauză că relatarea se produce „a treia zi după Scripturi” – marele eveniment prilejuit de (re)alegerea în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PD-L Ialomiţa, a lui Marinică Cazacu. Urrrraaaaa!!!!!!!(Aplauze puternice! Se scandează: „Cazacu nu-i puşcăriabil! Cazacu e dezirabil!”)
Carevasăzică, Marinică poate să doarmă fără frică deoarece, dacă n-a picat din funcţie, n-o să pice – prea curând! – nici în dizgraţie. În dizgraţia celor care decid soarta dosarelor penale peste care s-a aşezat praful anilor, vreau să zic, căci, în dizgraţia celor care nu-s nici slujbaşi la stat, şi nici slugi pe moşia lui din comuna Ion Roată, a picat demult, chit că el se face că n-aude şi, dacă aude, că nu-i adevărat!
Dosarul penal al lui Marinică Cazacu cuprinde sute de coli format A4, toate pline de declaraţii care ar putea face dovada faptului că, pe când era prefect musiul s-a implicat într-o dubioasă afacere imobiliară cuprinzând 225 de hectare de teren situat foarte atrăgător din punct de vedere al poziţionării economico-geografice. Această mare suprafaţă de teren a ajuns în posesia unor persoane care nu aveau dreptul, dar care aveau „trecere” la don prefect. Apoi, aşa cum se întâmplă îndeobşte, cei împroprietăriţi de onor prefectul Marinică Cazacu au cesionat drepturile de proprietate unor apropiaţi ai acestuia şi ai şefei Oficiului de Cadastru Ialomiţa, instituţie fără de care intabulările n-ar fi fost posibile…Cât de mult a câştigat Cazacu din asta? „Mult al dracului”, zic scrâşnind din dinţi, cei care au fost prin preajma celor care au întocmit actele financiar-contabile şi notariale…Pe lângă dosarul „Trafic cu terenuri”, un alt dosar penal (cu mult mai consistent, în care faptele săvârşite s-au produs în zona contrabandei cu motorină în valoare de 65 de milioane de euro, şi în care sunt implicaţi vameşi şi alte „Organe” ale statului putred de corupt) zace şi el pe masa anchetatorilor şi judecătorilor.
În timpul acesta, Marinică îşi vede netulburat de afacerile care, cel mai probabil, l-au făcut atât de dezirabil încât, zilele trecute, nici un alt PDL-ist nu şi-a depus candidatura pentru a-i lua locul în conducerea Organizaţiei Judeţene Ialomiţa a PDL. Mândru şi totodată convins de faptul că de-acum încolo viaţa-i va fi cel puţin la fel de dulce ca mierea lui Moş Costache, fostul prefect al judeţului Ialomiţa, Marinică Cazacu pare decis a părăsi bârlogul în care a părut că hibernează după ce PDL a pierdut Puterea. Cum în tot acest răstimp jurnaliştii, fie l-au „trecut la scârbe”, fie au intrat în silentio stampa, tocmai pentru a diminua, pe cât posibil, dimensiunea oprobriului public, Marinică Cazacu pare fericit să poată apărea iarăşi pe sticla televizoarelor alea la care se uită destui dintre mulţii ialomiţeni care n-au ce face fiindcă n-au locuri de muncă. Cu obrazul gros (nu din cauza neruşinării, ci a şuncii care atestă traiul bun!) şi rostind fraze „pe înţelesul tuturor”, Marinică Cazacu a glăsuit deja întru informarea ialomiţenilor, lăsându-ne să înţelegem că bietul de el nici n-ar mai fi vrut să ducă povara funcţiei, dar l-au rugat colegii din partid…Ce-au zis unii dintre colegii lui atunci când i-am întrebat de ce dracului l-au ales tot pe el – başca l-au mai şi rugat, cică! – n-am să vă spun astăzi deoarece se-apropie Sărbătorile de Crăciun şi An Nou, iar eu nu vreau să vă pun în situaţia de a fi nevoiţi să vă dregeţi greaţa consumând prea multe – şi acre, dar şi prea scumpe! – lămâi…
In primul rind doamna Ghinea vreau sa va felicit pentru noul look. Faptul ca sinteti o vajnica luptatoare pe frontul anticoruptiei nu va impiedica sa fiti si feminina, spre deliciul auditoriului si in primul rind al sotului dvs., respectele mele. In al doilea rind, dl.Marinica n-ar fi acolo unde este daca n-ar beneficia de complicitatea larga a colegilor de partid, lasi, oportunisti, conformisti, rapandule ce mai si a autoritatilor de tot felul, corupte si ele pina in maduva creierului)) si spinarii lor inconvoiate de atita slugarnicie, fariseism, minciuna, ticalosie, ce mai, o pletora de calitati care mai de care mai omenesti. Sa-i iertam. E luna cadourilor.
Similar cu „alegerea” Otiliei Dumitru ca presedinta a Organizatiei Judetene a Femeilor PSD-iste!(candidat unic fiind…)Fara pic de jena, prin lozinci si ton comunist, pozeaza in cinstita, corecta, iubitoare si dornica de a ajuta pe oricine ar avea nevoie, stiind, atat ea, cat si auditoriul, cum stau lucrurile, de fapt, dosarul de la DNA fiind doar UNUL din motivele pentru care ar trebui sa stea mai in spate… IPOCRIZIE totala, atat in ceea ce o priveste, cat si din partea APLAUDACELOR!!!
nicolae,ma asteptam sa apreciezi articolul doamnei ghine si nu look- ul.doriti sa le facem cadou iertarea? ei bine…. NIET !!!