Vasile Silvian Ciupercă merge mai departe!

Distribuie articolul:

* La fel, cică, intenţionează să facă şi Gigi Petre, prefectul de ale cărui ambiţii în ceea ce priveşte accesarea fondurilor europene pentru perfecţionarea salariaţilor bugetari ne vom ocupa într-un număr viitor, azi tot pe domnul Ciupercă picându-ne! Ciupercă este preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa. Ialomiţa este un judeţ sărac. Impardonabil de sărac, dacă e să luăm în discuţie măcar aşezarea geografică pe harta României. Poziţionat între Capitală şi port la Marea Neagră, situat în „bazinul” agricol al Bărăganului, judeţul Ialomiţa ar fi putut fi unul dezvoltat, mai ales în domeniul agro-industrial al economiei naţionale. Numai că judeţul a fost şi continuă să fie condus de-un profesor. Din păcate, nu-i vorba despre un profesor într-ale managementului administraţiei publice locale, ci unul de…matematică.

 140 de miliarde plus 10 plus 10…

Deşi, în urmă cu doar 3 ani Consiliul Judeţean, prin grija domnului Cioacă Ilie a cheltuit aproape 10 miliarde de lei vechi (valoare eligibilă, fără TVA) pentru elaborarea aşa-numitei „Strategie de dezvoltare a judeţului Ialomiţa, perioada 2009 – 2020 , preşedintele Ciupercă şi ai lui subordonaţi continuă să nu obţină rezultate notabile, prin care să justifice maldărul de bani publici cheltuiţi, îndeobşte, pe pliante, pixuri, cazare, mâncare şi, desigur, niscaiva cursuri desfăşurate, de cele mai multe ori, la destul de mare depărtare de casele angajaţilor care, atunci când vine vorba de prezenţă, nu ne îndoim că sunt fix atâţia câţi sunt înscrişi, ştiut fiind că hârtia suportând orice…În urmă cu o lună vă atrăgeam atenţia că onor conducerea Consiliului Judeţean Ialomiţa a pecetluit asocierea cu oraşele: Amara, Căzăneşti, Fierbinţi-Târg şi comunele: Grindu; Roşiori; Dridu, Gârbovi, Jilavele; Maia; Mărculeşti, Moldoveni; Munteni-Buzău; Movila; Stelnica; şi Traian, în vederea implementării proiectului  e-UAT Sistem informatic integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice, electronice, în judeţul Ialomiţa”, dar şi asocierea în vederea eficientizării activităţii autorităţilor publice locale din judeţul Ialomiţa prin implementarea unei soluţii e-guvernare performante, în acest al doilea proiect, primăriile implicate fiind: Feteşti; Ţăndărei; Albeşti; Andrăşeşti; Borduşani, Bueşti, Colelia, Gheorghe Doja, Ghoerghe Lazăr, Giurgeni, Ograda, Scânteia, Valea Ciorii, Valea Măcrişului, Vlădeni. Ambele proiecte se derulează prin Programul Operaţional Sectorial, respectiv prin aşa-numita Axă „Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor”, pe scurt TIC. Vreţi să ştiţi cât de mult ne costă aceste alte două proiecte implementate, chipurile, pentru îmbunătăţirea activităţii desfăşurate în primării şi alte instituţii publice? Aproape 140 de miliarde de lei vechi! Foarte mulţi bani, nu-i aşa?   

 În cantonament, grupuri-grupuri…   

 Ei bine, Consiliul Judeţean Ialomiţa nu se opreşte aici cu accesarea fondurilor nerambursabile acordate din bugetul Uniunii Europene, buget la care contribuie – destul! – şi România, noi, toţi! Zilele trecute, în faţa presei, a prefectului şi avându-o ca invitată de onoare pe doamna Carmen Dorobăţ (director în cadrul Direcţiei pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative), a fost lansat proiectul „ Creşterea eficienţei serviciilor publice din judeţul Ialomiţa prin profesionalizarea personalului administrativ”. Nu, nu vă gândiţi că măcar viitoarele proiecte vizează drumurile judeţene şi comunale, drumuri pline de gropi, multe abia pietruite, destule adevărate uliţe pline de colb, peste care nici piatră nu s-a pus! Alţi bani publici fi-vor cheltuiţi pentru alt stagiu de perfecţionare a pregătirii profesionale a birocraţilor. De data aceasta, valoarea totală a proiectului este fix 1.360.280 lei RON, adică peste 13,6 miliarde de lei vechi. Bani, nu glumă! Cine-s, nominal, funcţionarii, ne interesează şi nu prea, fie şi numai pentru faptul că numărul lor este covârşitor de mare…Reţinem şi transmitem spre informarea publicului, instituţiile publice care au intrat în jocul de-a perfecţionarea continuă, bla, bla, bla: Centrul Cultural „Ionel Perlea” ; Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Ialomiţa; Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu”; Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa; Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanelor Ialomiţa; Muzeul Naţional al Agriculturii; Muzeul Judeţean Ialomiţa şi, desigur,  Consiliul Judeţean Ialomiţa. Salariaţii acestor instituţii publice se vor perfecţiona, chipurile, astfel încât să fie „conectaţi” la noutăţile apărute în domenii ca achiziţiile publice, ECDL, licitarea şi managementul proiectelor, cu finanţare de la bugetul de stat sau de la Uniunea Europeană, învăţarea unor limbi străine, etc. Şi pentru că toate acestea nu pot fi dobândite fără bani, Consiliul Judeţean Ialomiţa a identificat sursa, aşa încât să aibă domnul Cioacă de unde plăti facturile reprezentând plata pentru cazare, mâncare, transport şi, desigur, plata lectorilor şi a furnizorilor de toate câte trebuie în „ghiozdanul” funcţionarilor-cursanţi…Şi fiindcă în cadrul conferinţei de presă ce s-a desfăşurat – doar din cauză că UE a impus această procedură de urmat de către organizatori, nicidecum fiindcă domnul Vasile Silvian Ciupercă era pre(a)dispus a face publice atare cheltuieli! –, zilele trecute domnul  Cioacă a atras atenţia asupra motivului pentru care cursurile nu se vor desfăşura în judeţul Ialomiţa, ci se intenţionează cazarea cursanţilor la munte (că la Mare, nu-i sezon, de!), fiecare dintre participanţi urmând a petrece câteva zile „în creierii munţilor”, cică, doar pentru a-şi pune „creierul la contribuţie”, nicidecum pentru odihnă şi recreere, aşa cum am fi tentaţi să credem noi, cârcotaşii, ca să contracarez vehementa atitudine de ofuscare a celor ce „se simt cu musca pe căciulă”, declar că sunt dispusă să-mi plătesc biletul de cazare necesară pentru a participa la cursurile alea de…perfecţionare a pregătirii profesionale a funcţionarilor înscrişi. Nu de alta, dar am mari îndoieli asupra „chichirezului” fără de care, chipurile, birocraţii de prin instituţiile enumerate mai sus, nu ar putea face tot ceea ce trebuie să facă acolo, la locul lor de muncă…

IONICA GHINEA

P.S. De silă nu mai scriu despre consistentele sume de bani fituiţi pentru aşa-zisa publicitate ( în presa aservită) făcută şi acestui proiect, domnule Cioacă, nu din alt motiv!     


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *