Dacă doi din cei trei avocaţi au luat un „mizilic”, atunci cine a „umflat potul”?

Distribuie articolul:

Deşi Organigrama Primăriei/Consiliului Local am municipiului-reşedinţă de judeţ cuprinde destui angajaţi în cadrul Serviciului Juridic, din motive arhicunoscute, pentru multe dintre „cauze” s-a apelat la serviciile unor jurişti/avocaţi din afara instituţiei. An de an, de aproape 24 de ani…

În numărul trecut vă aduceam la cunoştinţă faptul că în anul 2012, aproape jumătate de miliard de lei vechi au încasat cei trei avocaţi agreaţi să apere, în instanţă, interesele primăriei Slobozia. Mai exact 47.540 lei. Doi consilieri locali – respectiv, doamna Petre Gabriela (PDL) şi domnul Sava Ştefan (PSD), datorită faptului că sunt avocaţi au avut „câştig de cauză” în faţa colegilor consilieri, astfel că au fost mandataţi, cum spuneam, să reprezinte in instanţă Primăria şi Consiliul Local. Cel de-al treilea este Gabriel Neacşu, un necunoscut, cel puţin pentru mine. După publicarea acestor informaţii, pe adresa redacţiei ziarului Ştirea a sosit un „drept la replică” adresat nouă de către domnul avocat Sava, depeşă în care ni se aducea la cunoştinţă faptul că „ între Unitatea Administrativ Teritorială a Mun. Slobozia şi Cab. av. Sava Ştefan s-au încheiat două contracte de asistenţă şi reprezentare juridică, după cum urmează:

         contract nr. 77 din 07.10.2011 în valoare de 600 lei, având ca obiect „contestaţie” la Decizia Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Ialomiţa;

         contract nr. 11 din 30.01.2012 în valoare de 1.000 lei, având ca obiect „ acţiune în contencios administrativ” la Curtea de Apel Bucureşti, dosar nr. 11035/2/2012.

Cele două contracte au fost încheiate în deplină legalitate …”

Deoarece, dintr-o convorbire telefonică pe care am avut-o cu doamna avocat Gabriela Petre, am înţeles că nici dumneaei nu a încasat cine ştie ce mari sume de bani pentru prestaţia în faţa instanţelor de judecată în care a apărat interesul administraţiei publice locale, nu-mi rămâne decât să trag concluzia că potul cel mare l-a încasat cel de-al treilea avocat, adică domnul Gabriel Neacşu. Câte sute de milioane or fi încasat, în anii anteriori, aceşti avocaţi şi, desigur, alţi avocaţi, sigur că mă bate gândul să vreau să aflu! Şi pentru că mi-am învăţat lecţia, de-această dată s-ar putea să cer evidenţierea „obiectului” fiecărui dosar, evidenţierea numelui fiecărui avocat angajat din exteriorul primăriei, evidenţierea sumei pe care a încasat-o fiecare avocat pentru fiecare dosar… Nu de alta, dar dacă tot vrea domnul avocat Sava să afle de la mine cât a cheltuit primăria (asta în condiţiile în care dumnealui este şi consilier local), atunci mie nu-mi rămâne decât să aflu, nu?

(I.G.)


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Dacă doi din cei trei avocaţi au luat un „mizilic”, atunci cine a „umflat potul”?

  1. Gabriela Petre a incasat in perioada 2009-2012 peste 150000 RON din contractele cu Consiliul local si Politia lacala daca spune altceva minte cu nerusinare mai ales ca aceasta suma aproape ca e numai de la Politia laocala fara sa mai pun la socoteala si banii de la Consiliul local dati de Ionascu, si ia dat foarte multi pentru cite dosare a avut primaria reprezentata de ia in instanta

  2. Asa e, 666, ca nu se ma satura de bani si cadouri necuvenite, plocoane, toti, De urmarit ce va face sotul pentru cazul de (penal)a, poate intra si el la trafic de influenta

  3. Gabriel Neacsu este sotul consilierei juridice de la CJI, Marinela Neacsu. Ambii sunt protejatii PSD-ului , dar mai ales ai tatucului Ciupi. Gabriel Neacsu a avut anul trecut contracte cu Primaria de 83.000 lei, pentru reprezentarea in instanta, o parte di ei intorcandu-se catre PSD. Va spun acest lucru din sursa sigura. VERIFICAT! DNA-ul doarme?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *