Dacă religia a apărut la vremea când primul credul s-a întâlnit cu primul şmecher, politica a apărut la timpul când un prost s-a întâlnit cu un hoţ. De unde şi vorba: „s-a întâlnit hoţu’ cu prostu’ (şi-amândoi cu „Organu’) aş adăuga eu, fără teama de a greşi. Pe cale de consecinţă a apărut exploatarea omului de către om, uneori „cu acordul tacit” al Statului. Care Stat, a apărut şi el, la momentul când cei trei (prostu’, hoţu’ şi Organu’) au decis că le-ar fi mult mai bine dacă ar deveni „căpeteniile” celor „mulţi şi proşti”, dar şi hoţi. Aşa a apărut vorba: „Cum e sacul, aşa-i şi peticul”… Acum că mi-am mai ostoit frecarea neuronilor întru apariţia scânteii de înţelepciune izvorâtă din logică, zic să vă împărtăşesc şi un gând năstruşnic despre cum cred eu c-a apărut ciubucul. Între cei trei, desigur. Din capul locului vă spun că această meteahnă a avut nevoie de-un al patrulea, acesta din urmă fiind nimeni altul decât „răspândacul”. Sigur că răspândacul pare a nu fi (fost) om. Şi, totuşi, este. Cine este răspândacul şi ce rol determinant are el, sper c-o să vă dumiriţi în timp ce vă ţineţi de acest „fir depănat” ce mă ajută să urzesc o tapiţerie imaginând întâlnirea de taină a celor trei-patru, de diferite tipologii, ce stăpânesc lumea…politico-economico-social-administrativă. Căci, vreţi sau nu să admiteţi, suntem conduşi de proşti şi de hoţi, cu largul concurs al „Organului” de partid şi de stat. În ordinea asta, căci, în lumea politică „s-au ajuns” toţi proştii care s-au arătat dispuşi a fura. Cum fură politicienii, mă întrebaţi? Cum spuneam, cu ajutorul Fiscului, al Poliţiei şi-al Justiţiei. În ordinea asta care, spre deosebire de ordinea celor trei tipologii, măcar reprezintă o ierarhie în accederea spre vârful piramidei pe care „Organele” atârnă, nicidecum ca nişte ornamente pe-un brad de Crăciun, ci, mai degrabă, ca straiele ponosite pe-un trup costeliv… Anticipând că veţi insista a mă întreba: „practic, cum se întâmplă?” m-apuc să depăn firul (cel roşu împletit cu toate culorile…de partid) povestirii despre filonul şpăgii, al mitei, al ciubucului pe care, în general, îl dau şi-l primesc aproape toţi românii, indiferent de locul lor de muncă şi/sau de domiciliu. Căci, ne convine sau nu să recunoaştem, peste 90% dintre români „se descurcă”. Dar, ca să nu „bată la ochi”, fiecare român a deprins obiceiul de a se plânge, doar-doar o mai primi ceva de la Stat (prin intermediul instituţiilor bugetofage) sau, în cel mai (ne)fericit caz, doar-doar i s-or pune biruri mai mici. Politicienii, atât aşteaptă! Să vadă şi dincolo de aparenţele care reuşesc să înşele „ochiul vigilent” (sanchi!) al „Organelor cu atribuţiuni de control”. Şi pentru că-s la fel de „jmecheri ca tot românul”, politicienii îşi cer „dreptul”. Cum nu pot cere personal şi de-a dreptul, onorabilii şi stimabilii de prin politică şi de prin multele şi ineficientele instituţii ale statului „bagă la înaintare” câte-un răspândac. Angajat „pe pile” (semn c-a avut relaţii „sus-puse”) răspândacul are singura menire de a răspândi idei menite a ajunge la urechile celor care urmează a cumpăra bunăvoinţa şefului lui. Aşa apare informaţia privind dimensiunea şpăgii, a mitei, a ciubucului pe care trebuie să-l dai dacă vrei să ai…Să ai parte de-o semnătură, de exemplu! Să ai parte de-un loc mai în faţă, de-o subvenţie sau, dimpotrivă, să n-ai parte de-un control, evaziunea fiscală fiind sursa din care se decartează, atât în buzunarul „Organului” cât şi în puşculiţa oricărui partid, indiferent dacă acesta este sau nu la Putere. Cu cât de mult ciubuc se-aleg politicienii, birocraţii, bugetarii, în general, ar fi simplu de aflat numai uitându-ne la averile lor (ne)declarate…De ce-a ajuns ciubucul să însemne „cota parte” pe care cetăţenii sunt pregătiţi să o dea în schimbul „trecerii neobservate” a veniturilor lor, venituri care s-ar putea lesne dovedi ca fiind ilicite şi, deci, neimpozitate? Pentru asta, suntem cu toţii vinovaţi, acest troc făcut între reprezentanţii Statului şi populaţia României neputând fi eradicat, oricât s-ar strofoca ONG-urile şi, mai ales, reprezentanţii UE, cei ai FMI şi, desigur, presa.
Răspândacul – „sursa” ciubucului „de partid şi de stat”
Victor Moraru – om de bază la Secretariatul Guvernului – reclamat pentru tot felul de potlogării
Când moare câte-un un şef de Judeţeană de Partid şi/sau de instituţie a Statului
Ziua Presei a trecut, şi-n acest an, aproape neobservată
Referitor la MASCĂ, un student a petiţionat, iar CCR a „demascat” greşelile Guvernului
…dar alesul prostilor manipulati de psd? Pentru liderii partidelor care deţin majoritatea sovietică din actualul legislativ, toţi parlamentarii sunt nişte marionete al căror rol este să se mişte după cum sunt trase de sfori. O situaţie deloc onorantă pentru orice persoană cu un dram de demnitate, inteligenţă şi onestitate. Şi mai ales, o încălcare gravă a principiilor după care ar trebui să funcţioneze o ţară democratică. Numai într-o democraţie consolidată şi reală s-ar putea revolta un parlamentar, cu sinceritate, într-o astfel de situaţie. În România nu se poate revolta un personaj cu „mapa profesională” şi profilul moral a domnului Sorin Roşca Stănescu. Adevărul este că SRS ne-a arătat gaura din covrig, pe care o vedem cu toţii de ani de zile: în Româia doar se mimează democraţia. Se întâmplă în toate structurile unde avem „aleşi”, nu este un fenomen care să afecteze doar Parlamentul României. Majoritatea deciziilor care se iau în consilii judeţene sau consilii locale nu au nicio legătură cu ceea ce cred consilierii că este bine.
La fel cum face Guvernul cu Parlamentul, fac pe plan local liderii partidelor care au majorităţi cu consilierii lor. Primarul usl se întâlneşte la partid cu şefii filialelor cu care a construit majoritatea şi acolo decid ce trece prin consiliul local. Apoi consilierii usl stau frumos în banca loc ca nişte „oi de teracotă” şi behăie după cum li se cere. Adevărul este că în România, acum, nu există o democraţie autentică. Mecanismele care determină deciziile importante sunt exact cele cu care îşi impunea strategia Partidul Comunist Român. Decidea „tovarăşul”, aproba „tovarăşa” şi aplauda 15 minute Marea Adunare Naţională. Probabil că, dacă nu pica Nicolae Ceauşescu îi aveam pe mulţi dintre actualii parlamentari în noul palat al Marii Adunări Naţionale, ca deputaţi comunişti. Cu siguranţă că Sorin Roşca Stănescu era astăzi un deputat de frunte al MAN şi vitupera cu aceeaşi vervă împotriva celor care ar fi îndrăznit să spună ceva rău despre partid. Totusi, probabil că n-am fi vazut pleiada de infractori de acum pentru că PCR îşi selecta, totuşi, mult mai atent cadrele. Astăzi „tovarăşul” bâlbâit de la Cabinetul 1 este Victor Ponta, „tovarăşa” Crin Antonescu doarme frumos în Cabinetul 2 şi Parlamentul României e Marea Adunare Naţională.
Senatorul SRS e o oaie din teracotă, la fel ca toţi senatorii are au visat frumos în toate mandatele, în fotoliile din Palatul Poporului. Înaintea lor au fost alţii, existând o continuitate impusă de Ion Iliescu, marele apărător al „nobilelor idealuri ale comunismului”. Înlocuiţi numele liderilor USL cu toate numele şefilor filialelor locale ale partidelor şi vedeţi acelaşi mecanism în teritoriu.
Ideea că a existat o democrație în Româia, care să fie acum grav încălcată, este un circ ieftin pentru naivi. Un spectacol la care plătim cu toţii bilete mult prea scumpe,0 pentru simplul motiv că, în 1990, atunci când trebuia să construim fundaţia democraţiei noastre, nu s-a aplicat Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. Punctul 8 interzicea securiştilor şi comuniştilor să aibă acces la funcţii publice. Un principiu vizionar ne scutea de 90 la sută dintre nenorocirile care ne afectează acum într-un mod nebănuit. După 23 de ani constatăm că, de fapt, ţara a trecut din controlul lui Ceauşescu în controlul comuniştilor şi securiştilor din spatele lui, care au acţionat apoi după unicul model de administrare a societăţii pe care îl stiau. Până la urmă, este natural să fie așa. Lupul își va urma mereu institinctul. Cât de pueril este să-şi imagineze cineva că se va construi o democraţie solidă şi autentică folosind oamenii care au clădit şi socialismul multilateral dezvoltat? Dacă România aplica Punctul 8, în 1990, avea şansa să construiască democraţia cu oameni capabili să vadă altfel lucrurile. Cei care au scris Proclamaţia de la Timişoara, după ce şi-au câştigat libertatea cu sânge, ştiau bine acest lucru. Ghinionul lor şi al nostru poartă numele Ion Iliescu. Un comunist convins, școlit la Moscova, care s-a cocoţat cinic pe cadavrele morţilor Revoluţiei, pentru a prelua România așa cum i-au dictat stăpânii lui. După ce a preluat-o, a irosit toţi anii în care se putea construi o fundaţie solidă pentru noua noastră democraţie. Aşa că ne-am ales cu o casă şubredă, ridicată pe o fundaţie inexistentă, care acum se tot dărâmă în capul locatarilor.
SRS știe toate aceste lucruri și le înțelege foarte bine de ani de zile. ”Revolta” lui nu are nicio legătură cu democrația. Ține de jocurile pentru putere pe care le face Crin Antonescu, care se teme îngrozitor de faptul că Victor Ponta va candida în locul lui.
Excelent comentariul, dar destul de părtinitor. Vinovaţii fără vină, nu prea mai cer … lumină. Zic „părtinitor”, fiindcă nu am citit nume precum Traian Băsescu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu (foşti mari mici comunişti propagandişti prin facultăţile absolvite) şi Petre Roman care, alături de tătuca Iliescu şi mămuca Brucan, ultimul mai „vizionar”, au adus „capitalismul de cumetrie” în România, culmea reprezentând-o Bombonel, alias Adrian Năstase, şeful mafiei tuturor domeniilor din economia românească, secondat cu mult profesionalism de şeful mafiei personale, generalul izmenar-infractor Oprea care, spălat, a arătat ca nou pentru actualul crimimnal de la Cotroceni demis de popor. Nici nu mai are rost să ne autoflagelăm, soarta noastră fiind pecetluită de comuniştii din liga a doua, sau chiar a treia, aceştia înfiinţând filiale, adică echipe-satelit, antrenate într-ale ciordelii fără ruşine şi căpătâi, sub sfânta oblăduire a B.O.R., împânzită, dacă mai era cazul, de tot felul de „acoperiţi”, cu un simţ al hoţiei şi escrocheriilor extrem de bine dezvoltat, demn de cauze mai omeneşti, nu chiar atât de dumnezeieaşti.
Să nu subapreciem presa, ah presa – câinele de pază al democraţiei de pe alte meleaguri, în nciun caz de pe la noi.
Traian Basescu fost comunist propagandist prin facultatea absolvita? Adica aia de marina!?! Da’ de turnatorul iculpat pentru inselaciune, dan voiculescu, nu zici nimic? Pai Mihai Razvan Ungureanu si Emil Boc tot au incercat ceva, sa-i bagii in aceeasi oala cu tradatorii de neam si tara parca este prea mult! A mers (si-a cumparat) LOGAN nemernicul ion iliescu? I-a pasat lui de Basarabia, atubci cand a semnat
tratatul cu muribunda urss, in 1990? ,,SORIN”, lasa tacticile securiste de a-i baga pe toti in aceeasi oala, mai bine comenteaza somerizarea votantilor usl de la ANAF!
Social-democraţii conduc detaşat în topul aleşilor locali incompatibili. PSD numără 43 de şefi de judeţ, primari şi consilieri locali care au intrat în colimatorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Locul secund este ocupat de PNL, cu 28 de incompatibili locali. Ei, acum intelegeti, votanti usl, cat de tare v-au prostit hotii, manipulandu-va contra lui Basescu? RO este o tara condusa de hoti, in clipa de fata!
in precampanie si chiar in campanie pe la ghiseele latrinelor(1,2,3) se calcau pe carambi toata pelagra uslamista incercand sa dea sursa boom-ului economic ce va sa vina odata cu asternerea lor peste butoane:eradicarea coruptiei!Mai-mai si ce sudalme pe micul Boc ce nu stia (sau ,ma rog,cica nu vrea )sa starpeasca el coruptia si sa vedeti voi mai electorilor new deal-ul de sorginte sarac si cinstit ce v-a pune ros-galbenii in aplicare.Si se pornira spre urne ca pandurii lui Vladimirescu spre a inlatura dictatura bocului taietor de salarii si pensii nesustenabile.Liota mediatica organizata militaresc folosea intoxicarea la greu,verbalul-non verbalul,subliminalul ,arsenal de lupta;DISTRUGERE-CATACLISM-DEZASTRU-CALAMITATE-CORUPTIE-FURT…etc,defilau pe benzile televizorelor in bucla pentru crearea masei critice.A functionat dragilor,era previzibil dupa blatul lui Blaga machiavelicul,opozitia fiind doar a presei nealiniate si anemicilor din UE.Urla patriotismul in sleatha lui Dogaru ,in Sobaru ,in invatatoarea aia refulata sau in putzoiul ala de se duse in piata in haine militare.Alde 50 lei si babe pe la Mizil cadeau pe rand ,spontan, la semnul cameramanului.Inaptul lucator dar activul elector, excitat de retorica de lupta si-a dat tributul neputintei girand iar fanariotii upgradati la vremurile de criza:cacarau si pontalau(ca la chestia aia mica nu stiu cum ii zice).Adicatelea s-a votat schimbarea exact cam ca in bancul ala cu schimbarea izmenelor soldatiolr:intre ei.
Sigur,ne putem degreva de responsabilitati spunand ca numai muhaialele din politica sunt de vina,reincalzim ciorba cu „ne-au inselat sperantele„ da` treaba-i ca apelantul not responding,nu mai are semnal.
Strategii opozitiei au dat chix,noncombatul sau cum ii spun ei ,mai doct asa,opozitie constructiva ,a amortit tara si stabilitatea politica genereaza instabilitate economica.Adica pe sleau:raspandacilor ,lefegiilor si voi vuvuzelelor aveti victoria a la Pirus.Descatusati energiile creatore si revarsati bunastare peste spatiul carpato-danubiano-pontic,trageti pe Viviana de urechi si pe Merkel sa-si revizuiasca atitudinea fata de lovitura de stat,creati Eldorado pentru investitorii aia ce abia asteptau sa vina uslamu la putere.
stoico,da-le ma niste mici,da-te-n dragostea mea! si niste bere,ca doar ni vrei sa te sinucid cu apa
@Relu. Hai că eşti tare! Dottore! Nu cred că există vreun postac să fi încriminat toţi tâmpiţii şi felicşii care ne-au furat de ne-au rupt în toţi aceşti ani „postrevoluţionari”, aşa ca mine, de-a lungul timpului. Eu n-am făcut altceva decât să constat în comentariul anterior faptul că incriminai numai unii comunişti, ceilalţi, probabil, considerându-i (tu) capitalişti, de „dreapta”, vezi Doamne! Îmi menţin părerea că este un comentariu excelent, dar, te rog, nu întinde prea mult coarda valorii de moment, dând cu mucii-n fasole, cum se spune. Ca să enumeri toate jagardelele din politica românească aşa-zis democrată, liberală sau, şi mai şi, social-democrată (sper să observi că pe conservatori nici nu i-am amintit, fiindcă aşa ceva, conservatorismul sadea, la noi nu există), din Justiţie şi din TOATE structurile de stat, ţi-ar lua tomuri şi tot nu i-ai putea cuprinde pe toţi. Probabil mulţi s-ar supăra. Aşa că, lasă-mă cu prima impresie.