25 de ani…degeaba!

Decembrie 1989. 25 Decembrie. Zi de Crăciun. Atunci s-a (de)săvârşit pedeapsa. Elena şi Nicolae Ceauşescu au fost pedepsiţi pentru câte (nu) făcuseră în cei 25 de ani în care au fost „conducătorii iubiţi” ai populaţiei îndoctrinate politico-ideologic. Cei care au pus la cale lovitura de stat au avut grijă şi şi-au asigurat „spatele” impunându-se în faţa poporului devenit, chipurile, liber ca să se exprime, mai ales public! În scurt timp de la data la care soţii Ceauşescu au fost împuşcaţi (în chiar ziua de Crăciun, atunci când românii – creştini, de! – nici măcar porcul nu-l taie, pentru gestul barbar fiind aleasă ziua de 20, cea denumită Ignatul), acelora care au preluat Puterea, le-a spus „prinţişorul” (aşa i se spunea lui Nicuşor Ceauşescu, fiul cel mic al celor doi dictatori) cam aşa : Ce-au construit tata şi comuniştii în 25 de ani voi n-o să fiţi în stare nici măcar să văruiţi!”. Din păcate, fiind intenţionat rănit de către cei ce l-au capturat, fiul cel mic al soţilor Ceauşescu a murit la numai câţiva ani după „evenimentele din Decembrie” , aşa cum avea să fie (des)considerată aşa-zisa Revoluţie care, în fapt, n-a fost decât o nemernică lovitură de stat, una „scăldată-n sânge” şi nu una „îmbrăcată-n catifea”, aşa cum s-a petrecut peste tot în ţările supuse regimurilor de tip comunist. Un timp, românii s-au hrănit din ceea ce agonisiseră în timpurile de dinainte de ’89. Mai apoi, s-au hrănit cu speranţa într-o democraţie la care fiecare român visase, unii după putirinţa imaginaţiei, alţii după tipare psiho-sociale ce începuseră a fi inoculate în mentalul colectiv cel supus manipulării prin mass-media. Pe tot parcursul desfăşurării degringoladei din Decembrie 1989, dar şi doi-trei ani după instalarea la Putere a preşedintelui Ion Iliescu, TVR s-a dovedit a fi cel mai eficient „instrument” aflat la (înde)mâna hoardelor de foşti KGB-işti şi/sau foşti „cei mai ai dracu” activişti comunişti convertiţi pentru a putea ajunge parlamentari PDSR-işti. Deşi din două în două mandate, partidele cocoţate pe scena politică s-au tot succedat la Putere, din păcate amprenta fiecăruia asupra dezvoltării economico-sociale şi cultural-educative a ţării s-a dovedit a fi una care, parcă, a uscat şi mai rău faţa ridată a României, schimonosindu-o! Sigur că unii m-ar putea apostrofa pentru că nu văd şi rezultatele lăudabile care, chipurile, au fost obţinute în toţi aceşti 24 de ani câţi deja s-ar scurs – cu chiu, cu vai – de la aşa-zisa Revoluţie! Doar că şi eu – şi toţi aceia care suntem mai în mijlocul evenimentelor politico-organizatorice decât „masele largi populare” – le-am putea replica, supăraţi, că tocmai această atitudine de mulţumire afişată pentru „mult prea puţinul picurat din toate câte s-au furat ” cum spune un confrate, le dă „aripi” celor care conduc destinele României postdecembriste! Căci, alta le-ar fi boierilor atitudinea dacă noi, cei mulţi care suntem „talpa ţării” , ne-am arăta vizibil nemulţumiţi de micimea faptelor parlamentarilor, guvernanţilor şi funcţionarilor care „sug sângele poporului”. Ori dacă ţăranii s-ar arăta indignaţi de faptul că au fost aduşi „la sapă de lemn”, uneltele agricole ale celor ce lucrează pe ogoare putându-se constitui drept dovadă a încremenirii – dacă nu cumva chiar a înapoierii! – în timp, în ceea ce priveşte tehnica. Chit că, de 25 de ani, mulţi au devenit „stăpân pe bucata lui de pământ lăsat moştenire din moşi-strămoşi”! Şi-asta, deoarece Cooperativele Agricole de Producţie, Întreprinderile Agricole de Stat, Secţiile de Mecanizare a Agriculturii şi tot felul de alte unităţi economice de tip agro-industrial ce-au fost construite în cei 25 de ani de aşa-numită dictatură ceauşistă, au fost samavolnic desfiinţate imediat după lovitura de stat săvârşită în urmă cu 25 de ani. Şi, pentru ce? Pentru propăşirea Neamului? Aiurea! Pentru ca, în toţi cei 25 de ani de democraţie, impresionant de marea avuţie naţională să fie sistematic furată de-aceeaşi „mână” de neoameni puşi pe căpătuială obţinută, nu prin muncă, ci prin ocuparea unor funcţii politice şi/sau administrative care să-i ajute să acopere, prin documente justificative, jaful…Azi, noi cei care „am apucat” toţi cei 25 de ani de domnie ai soţilor Ceauşescu, noi cei care, iată, am traversat şi-aceşti alţi 25 de ani de după aşa-zisa Revoluţie, încercăm să privim în urmă fără proverbiala „mânie proletară”. E-adevărat că am îmbătrânit şi privirea nu ne mai este atât de ageră ca acum 25 de ani, şi ca mai înainte cu alţi 25 de ani. Dar asta nu cred că ne-ar împiedica să vedem, dacă am şi avea ce să vedem, sunt sigură! La fel de sigură cum sunt şi că ăştia care conduc azi România nici peste 25 de ani nu vor fi chemaţi să „ dea cu subsemnatul” pentru toate câte-au făcut cu ceea ce s-a construit în cei 25 de ani de dinaintea ăstor 25 de ani, câţi se-mplinesc în data de 25 Decembrie 2014, an în care ne-am grăbit să trăim aşa cum ne-am grăbit toată viaţa noastră…