UJSL Ialomiţa – încă o golănească atitudine

Am scris despre Elena Udrea. Cum însă „mi-e mai aproape maieul decât cămaşa” am zis să las în seama presei centrale VIP-urile de talie naţională, iar eu să mă ocup de cele de talie judeţeană, locală. Şi-am tot scris despre preşedintele Ciupercă, primarul Roman, directorul Cezar Vâlcan, dar şi despre oamenii de afaceri care au executat – „la comanda” edililor! – multe lucră(tu)ri oneroase pentru bugetul de stat. Învăluită de prospeţimea aerului (dislocat şi rarefiat de trecerea mascaţilor) mirosind a Justiţie (o floare rară, cu adaos de DNA), am şi uitat să mai scriu despre subiectul preferat, şi-anume: primăria municipiului-reşedinţă de judeţ. Azi însă, trasă şi eu la răspundere, cică, pentru „delăsare” într-ale informării cititorilor din Slobozia, când mi-am întors privirea către faptele (i)legale ale edilului-şef, primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost nu numai venerabila groapă ce s-a căscat în faţa primăriei, ci şi senzaţia de mirare urmată de-o iritare cotico-subcortico-viscerală. Motivul agresiunii pe care am resimţit-o în viscere este o recent mediatizată faptă a Elenei. Nu, nu este vorba despre Elena Udrea ( căci, aşa cum v-am spus, am lăsat-o pe mâna colegilor poziţionaţi central), ci este vorba despre Elena Neagu. Cine e madama? Vai! Nu pot să cred că aţi uitat-o pe sindicalista care, cu nemijlocitul acord al conducerii de partid şi de stat, a putut încăleca UJSL, instalându-se nu numai în Casa de Cultură a Sindicatelor, ci şi în clădirea alipită de sediul Primăriei celui mai mare municipiu al judeţului Ialomiţa! Zile trecute, graţie reîncălzirii vocii ei stridente, am aflat că sindicatul condus de Elena Neagu n-a „mierlit”, ci este – încă – vocal(ă). Atât de vocal(ă), încât se lansează în acuzaţii adresate Primăriei municipiului Slobozia, UAT care, cică, încasează de vreo 4 ani impozit pe un teren care, cică, a fost confiscat de la UJSL. Băgând la înaintare un număr de înregistrare „reţinut” în scriptele celor de la Cadastru, madam Neagu emite pretenţii asupra unei hălci de teren, în suprafaţă de 1.476 de mp. Terenul cu pricina este situat undeva în aşa-numita „Piaţa Revoluţiei” şi, dat fiindcă aceasta face obiectul unei transformări edilitar-gospodăreşti, cea care are patalama că este, chipurile, ditamai preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere iarăşi „face ca toate alea” (sic!) doar-doar o mai prosti pe careva, fie să o considere „în vână”, fie să o bage-n „cărţi” măcar cât s-o întrebe şi pe ea de…sănătate. De sănătatea mintală pe care, deşi o are, dă semne că nu înţelege că e deja prea mare bătaia de joc la care UJSL a supus acest oraş, prin confiscarea a ceea ce până în ’89 purta denumirea de Casa de Cultură a Sindicatelor! Cunoscând foarte bine a activitatea desfăşurată în această locaţie până-n 1989, sigur că am fost prima care am avut atitudine vehementă la adresa acestei femei care mi s-a părut a fi fost proţăpită în funcţie, fără ca madama să fi avut cine ştie ce competenţe „în domeniul cultural-artistic şi de petrecere a timpului liber, în mod plăcut şi util societăţii”. Ani de-a rândul, ziarul Ştirea a ţinut prima pagină, cu articole în care prezentam starea jalnică în care a fost adus acest fost aşezământ de cultură. Apoi, prin anul 2010, la nivel naţional cele cinci confederaţii sindicale din România au anunţat în presă că sunt dispuse să acţioneze în judecată Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere (UJSL), pentru împărţirea şi a patrimoniului care, la drept vorbind, nici în Ialomiţa nu are temei să fie numai în ograda (ne)îngrijită de Elena Neagu. Am sperat atunci că această femeie care se făcuse remarcată prin gălăgie şi nu prin expunerea unor soluţii salvatoare în ceea ce priveşte locurile de muncă şi drepturile – salariale, în primul rând ! – angajaţilor pe care pretinde a că îi reprezintă. Din păcate, avea să mi se confirme încă o dată că în realitate Sindicatele nu fac altceva decât „front comun” cu partidele aflate succesiv la Putere. Asta, în timp ce la nivel declarativ, liderii de sindicat „înfierează cu mânie proletară” conducerea de partid şi de stat. Duplicitatea liderilor de sindicat aveam s-o văd în toată hidoşenia ei atunci când, în sala de şedinţe a Centrului Cultural „Ionel Perlea”, sub directa coordonare a actualului primar care pe-atunci era vice. Din motive razant cu Codul penal, UJSL Ialomiţa a fost lăsată să zburde haotic şi necontrolat (de către „Organe”) printre bunurile mobile şi, mai ales, imobile care, până la evenimentele din decembrie ’89 fuseseră „bun al întregului popor”.
Ani de-a rândul cei care-şi dădeau seama ce se întâmplă dincolo de aparenţe, s-au tot întrebat cât o fi fost „parandărătul” pentru puşculiţa de partid şi pentru onor conducerea politico-administrativă a municipiului-reşedinţă de judeţ şi, desigur, pentru conducerea CJI? Căci nici să fi vrut, nici unul dintre cârcortaşi n-ar fi putut să înţeleagă motivul pentru care acolo, în Casa de Cultură a Sindicatelor, toate spaţiile au fost închiriate unor firme particulare care varsă în conturile Sindicatului condus de madam Neagu neştiute sume de bani. Ce înţelegere o fi fost între primarul Gabi Ionaşcu şi Elena Neagu ştiu, probabil, numai ei doi. Şi, poate, mai ştie şi Sandu Stoica, pe-atunci „mâna dreaptă” a lui Ionaşcu, acum ditamai primarul.