Tu ştii ce mai face primarul tău?! AZI, Oraşul Căzăneşti

Distribuie articolul:

 

Primarul comunei, pardon, oraşului Căzăneşti este Stelian Traian, cel căruia în urmă cu aproape un an i se aduceau acuze de muşamalizare a unui accident rutier, ce a făcut deliciul presei la aceea vreme datorită scandalului iscat, mai precis a presupusului complot dintre edil şi doctorul Olaru. Dacă în până anul trecut, Stelian Traian era doar viceprimar, iată că în urma alegerilor din 2012, acesta a mai urcat o treaptă în ierarhia oraşului, ieşind câştigător în faţa PDL-istului Gavrilă Alexandru. Concluzia fiind că în următoarele sezoane, cel puţin până în 2016, se poartă roşu în Căzăneşti, galbenul ieşind din tendinţe în anul 2012. Şi cum la Slobozia, roşul este la mare căutare, primarul a găsit înţelegere şi sprijin, sub aripa protectoare a CJI. Aşa se face că în anul 2012, în localitatea pe care dumnealui o conduce, s-a montat un sistem de supraveghere video, furnizat de S.C. ESAS S.R.L, în valoare de 10.930 RON, adică aproape 110 milioane lei vechi, , 181 milioane lei vechi către S.C. Inter Plus SRL pentru echipamente informatice, 86 milioane lei vechi pentru cumpărarea de mobilier şi câte şi mai câte sute de milioane „sparte fără număr” pe te-miri-ce. Pe lângă tot ce am enumerat până acum, s-au mai cheltuit peste 5 miliarde lei vechi pentru reabilitarea unui drum, din care doar 4 miliarde pentru execuţia lucrării propriu-zise, restul fiind plătiţi pentru studii de fezabilitate şi proiecte tehnice, acestea din urmă fiind realizate de S.C. Procivil S.R.L, respectiv S.C. Proiectech Construct S.R.L. Se pare că, undeva între toate aceste lucrări, s-au găsit şi bani pentru excursii, mai precis 11.835,99 RON, adică aproape 120 milioane lei vechi, agenţia de voiaj care a facilitat plecarea a fost S.C. Getica Turism S.R.L. Unde s-au dus şi mai ales cu ce experienţă s-au întors turiştii din locurile pe care le-au vizitat, este un mister. Cert este că angajaţii primariei Căzăneşti, au avut de la cine învăţa şi lua exemplu pentru că, dacă vă aduceţi aminte, şi de la primăria Slobozia, s-a plecat într-o delegaţie în China, tot pe banii statului. În anul 2011, la Căzăneşti a fost semnat un acord cu Fondul Român de Dezvoltare Socială pentru diferite proiecte, cum ar fi cel de înfiinţare a unui centru cultural-educativ pentru desfăşurarea unor activităţi de promovare a culturii tradiţionale şi altor activităţi de iniţiere în folosirea calculatorului, valoarea programului ridicându-se la suma de 141.800 euro, ceea ce înseamnă peste 6,3 miliarde lei vechi. Dacă cineva a fost sau nu iniţiat într-ale calculatorului taine, nu ştim, cert este că suma ni se pare, cel puţin nouă, ridicol de mare. Pentru anul 2013 se preconizează cheltuirea a nu mai puţin de 256 miliarde lei vechi, din care aproape 10 miliarde lei vechi pentru modernizare şi reabilitare a două drumuri şi anume Strada Iliescu şi Nordului, alte 230 miliarde lei vechi pentru reabilitarea altor şase străzi. Nu înţelegem cum se încearcă trecerea înapoi la statutul de comună, având în vedere că s-au aprobat sume imense pentru modernizarea oraşului. Totuşi taxele mari, dar şi lipsa confortului faptic, pentru că în acte Căzăneşti pare a fi un oraş de talie europeană, au adus cetăţenii în pragul disperării, cerând primăriei, un referendum. Dacă se va schimba ceva în această localitate, vom vedea de-a lungul vremii…

Cristina G.


Distribuie articolul:

One thought on “Tu ştii ce mai face primarul tău?! AZI, Oraşul Căzăneşti

  1. Primarul din comuna Ciulnita a taiat toti copacii de pe soseaua comunala. Ce afacere mai e si asta? Acum este o pustietate . Zici ca este dupa razboi. Ce primare era drum national, cind nu este nici un km intre sate? Si prostii din Consiliul Local? Dupa ce ai vindut pamintul pe care trebuia sa-l dai proprietarilor, acum te-ai apucat de alte afaceri. Domnilor ziaristi scrieti desppre astfel de probleme, ca daca fac lucruri bune le vedem si noi ca nu suntem chiori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *