Patronul covrigăriei din curtea spitalului, cică intenţionează să-şi mute afacerea…

* Mutarea calabalâcului, însă, nu se va petrece la sfârşitul acestei luni (dată la care expira…

Cercetările în dosarul privind operaţiile estetice pe bani publici, pornite de la o sesizare a DIPI

* Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a oferit Parchetului, în anul 2012, informaţii cu…

Jaful de la Spitalul de Urgenţă Slobozia a fost descoperit. Doar parţial, sunt de părere unii!

După ani şi ani, directorul Olaru a fost demis. Şi-aşa cum e tradiţia PSD-istă, rocada mare…

Paturile din spitale fi-vor mai puţine!

Numărul total de paturi aprobat la nivel naţional pentru anul 2014 este de 120.950, iar pentru…

Spitalul de Urgenţă Slobozia arătat cu degetul, în ceea ce priveşte licitaţia contractării Serviciului de dializă

E foarte lungă şi extrem de încâlcită povestea din spatele acestui serviciu medical prestat în cadrul…

Spitalul din Slobozia este supus şi controlului Curţii de Conturi

După ce în luna ianuarie a anului în curs, această unitate spitalicească a fost supusă controlului…

Spitalul de Urgenţă din Slobozia, cică, intră într-un proces de reorganizare

După ce fostul manager a fost debarcat (şi i s-a şi „agăţat o tinichea de coadă”,…

21 de intervenţii SMURD în ultimele 24 de ore

Ehipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa au fost solicitate…

Dovada că se cheltuiau oneros banii alocaţi spitalelor

* Achiziţiile publice – motivul pentru care directorii spitalelor au cam rămas „cu buza umflată”, după…

Nereguli privind procedura prin care Spitalul de Urgenţă din Slobozia a atribuit serviciul de transport al pacienţilor dializaţi

* Mai devreme sau mai târziu, matrapazlâcurile din spatele atribuirii majorităţii contractelor de achiziţii publice ies…