Cezar Zamfir, căci despre el este vorba, a ajuns viceprimarul celui mai mare municipiu din…
Etichetă: Slobozia
Oyl Company Holding Slobozia – firma care a câştigat şi deszăpezirea drumurilor…
* Deszăpezirea Drumurilor Naţionale de pe teritoriul judeţului, căci Drumurile Judeţene fi-vor deszăpezite, ca şi până…
„ Apa nu-i potabilă! Nu sunt membru PD-L, sunt membru PSD, domn’ primar!
Zilele trecute, consilierii locali ai municipiului Slobozia s-au întâlnit într-una dintre şedinţele alea pe care ei,…
Dacă doi din cei trei avocaţi au luat un „mizilic”, atunci cine a „umflat potul”?
Deşi Organigrama Primăriei/Consiliului Local am municipiului-reşedinţă de judeţ cuprinde destui angajaţi în cadrul Serviciului Juridic, din…
Ziua Națională a României a fost sărbătorită la Slobozia cu sarmale și țuică fiartă
Duminică, 1 decembrie, la Slobozia, cu ocazia Zilei Naționale a fost inaugurată oficial Piața Unirii, recent…
Vine iarna şi, inevitabil, primarul Stoica va cheltui alţi bani pentru deszăpezire…
* Nimeni nu cred să se mai îndoiască de faptul că la fel cum va proceda…
Primăria şi cei trei avocaţi …
Este lucru ştiut că pentru a fi reprezentată în instanţă, ori de câte ori are un…
Circulaţi, circulaţi… pe îngemănate bulevarde!
Locuitorii municipiului Slobozia au putut vedea cum, de vreo lună, se lucrează „în mod susţinut” pentru…
Pe sistemul: „Vom fi iarăşi ce-am fost…” Casa de Cultură a municipiului Slobozia se vrea a redeveni cinematograf
Convins fiind că la un moment dat iubitorii de teatru se vor sătura de condiţiile revoltător…
„Cei care nu doreau să cotizeze erau asaltaţi de controale şi bombardaţi cu amenzi” SCRISOARE DESCHISĂ
(…) Vă aduc la cunoştinţă următoarele aspecte : Privitor la domnul Rădulescu Daniel [tăticul infractorilor din…