Despre faptele cuprinse în dosarul cauzei penale, noi, cei de la ziarul Ştirea am tot scris.…
Etichetă: Ialomita
Şefa PAID, în vizită de lucru la CJI
* PAID este o „structură” care, cică, se pre(a)ocupă de ASIGURAREA LOCUINȚELOR din România, împotriva dezastrelor,…
Festivalul – concurs „TROFEUL TINEREȚII“ Amara 2021
– comunicat de presă – Ajuns la cea de-a 53-a ediţie, Festivalul Concurs Național de Interpretare…
Perseidele – la noapte – spectacolul Cerului!
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide. Perseidele reprezintă unul…
Primăria Slobozia „scapă” de 25 de angajaţi ai instituţiei
Primăria Slobozia este de 31 de ani la fel de ticsită de oameni ca mai toate…
Garda de Mediu – măsuri drastice pentru disconfortul cauzat de fabrica din Ciulniţa
Am scris, şi recent, despre mirosurile pestilenţiale care, de ani de zile, se revarsă peste municipiul…
Deputatul Muşoiu: „Pasajul de la Drajna ar putea fi gata până la finalul anului viitor”
Ziarul Ştirea a publicat numeroase articole având drept temă cu impact socio-politc lucrările la PASAJUL PESTE…
Staţi liniştiţi, primarul Soare are …determinare!
Dându-şi seama că se poate agăţa ca înecatul de-un pai, edilul-şef şi-a ales drept ţintă problema…
ACS Satori Art Slobozia pe podium la Festivalul internațional de șah de la Pitești!
În acest weekend a avut loc la Pitești Festivalul internațional de…
„Oraşul de Floci” – Monument Istoric pus în valoare cu Fonduri Europene
Contractul de execuție a lucrărilor prevăzute în proiectul „Reabilitarea și punerea în valoare a Monumentului Istoric…