Spitalul de Urgenţă Slobozia – cheltuieli, contracte şi …diverse!

Distribuie articolul:

Aflat la mâna consilierilor judeţeni, majoritari PSD, bugetul a fost lăsat pe mâna doamnei Mariana Iancu, proaspăt numită manager, de către conducerea de partid şi de stat. Având mari cheltuieli de făcut, doamna manager cere conducerii CJI alţi şi alţi bani pentru a face şi a drege…Preşedintele Victor Moraru, cel care a şi recomandat-o pe doamna Iancu pentru a fi manager, propune consilierilor să se tot rectifice bugetul judeţului. Că de-aia e buget! Să se modifice, dacă interesele o cer! Ca să nu cădem în penal, declarăm public că ne referim la interesele pacienţilor şi ale angajaţilor unităţii spitaliceşti, nicidecum la interese de grup politic vizând parteneriatele public–private ce par a fi extrem de costisitoare….

15.12.2016 – ultima rectificare . Bugetul Spitalului este în sumă de 70.595.000 lei. În lei vechi, asta înseamnă aproape 706 MILIARDE! Şapte sute !!! Pentru medicamente, din atâta bănet, doar 100 de MILIARDE de lei vechi au fost alocate, pentru tot anul! Acestora, li se mai adaugă cele 22 de MILIARDE de lei vechi alocate pentru materialele sanitare. Cum Spitalul de Urgenţă este cel mai mare angajator, acolo lucrând peste 900 de angajaţi, din bugetul precizat mai sus, peste 260 de MILIARDE de lei vechi merg pentru salarii. Un aspect care ar trebui să dea de gândit multora, este cel vizând cheltuielilor cu spital-buget„Fondul aferent plăţii cu ora” care, anul acesta a înseamnat aproape 28 de MILIARDE de lei vechi. Cele aproape 10 MILIARDE de lei vechi reprezentând cheltuiala cu tichetele de masă, par mizilic, în comparaţie cu banii ce se cheltuiesc cu „sporurile pentru condiţii de muncă”, pentru care s-au cheltuit alte aproape 48 de MILIARDE de lei vechi. Nu pritocim azi pe bugetul care, citit pe „căprării”, pare că nu dă „ la leuţ” când adunăm „alea-alea”, ci ne grăbim să vă informăm că acesată sumă impresionabilă pare că tot nu este de-ajuns, fapt pentru care managerul a (mai) cerut suplimentarea lui.  Aşa se face că penultima modificare din acest an s-a petrecut pe motiv că „…este necesară ca urmare a diminuării veniturilor din contractele încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, majorarea veniturilor din contractele încheiate cu Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa şi suplimentarea veniturilor încheiate cu Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” , precum şi majorarea subvenţiilor din bugetul Fondului de Sănătate şi a transferurilor din bugetul local…”. Noi ştim că există un Contract nr.201/2016, în care apare suma de 10 MILIARDE lei vechi, despre care, întrebaţi, cei de la Spital ne-au declarat că reprezintă sumele aferente salarizării personalului încadrat în Serviciul Judeţean de Medicină Legală Ialomiţa. Poate, dacă ar fi acţionat cu parcimonie, consilierii judeţeni ar fi întrebat managerul Spitalului şi câţi angajaţi are acest Serviciu de Medicină Legală şi, dacă nu cumva ăştia-s alţi bani decât cei reprezentând salariile tuturor angajaţilor Spitalului? În sfârşit, haideţi să vă mai spunem şi că, în opinia specialiştilor, motivul/cauza rectificării bugetului o constituie majorarea cheltuielilor de funcţionare, cu vreo 730.000 lei. Căci, suplimentarea cheltuielilor de capital, cu doar 38.000 lei, e „praf în ochi” , iar aşa-numita „redistribuire a unor credite bugetare între articole şi alineate potrivit anexei la proiectul de Hotărârea e o alambicată justificare de tip funcţionăresc, pe care consilierii judeţeni nici nu s-au sinchisit a o descâlci cât să înţeleagă despre ce e vorba „în traducere liberă”… Dar când Comisia Economico-financiară este condusă de consilierul judeţean NEDU MARIN (cel de la care s-a împrumutat preşedintele Victor Moraru, cu nu mai puţin de-o jumătate de miliard de lei vechi), sigur că nu se mai îndoieşte nici un consilier judeţean de veridicitatea faptului că propunerea „întruneşte condiţiile de legalitate şi oportunitate”.spital

Am întrebat ca un plebeu, mi s-a răspuns cu tupeu! 

La fel ca şi în cazul CJI, faptul că Spitalul n-a avut un purtător de cuvânt, nici în timpul domniei doctorului Olaru, nici în vremea doamnei director Şapira, şi nu are nici acum, în timpul managerului Mariana Iancu, în opinia noastră denotă grandomania (sau frica de a nu „transpira” ceva!) celui/celei care conduce instituţia, şi nimic altceva! Este lucru ştiut că atunci când oficialităţile vor să amâne un răspuns până ce se „fabrică” unul „după chipul şi asemănarea” legii, jurnaliştilor li se cere să adreseze, ÎN SCRIS, întrebările, urmând ca repondenţii să-şi permită a ne oferi informaţiile lămuritoare chiar şi la fix 30 de zile, atâta cât le permite legea. Aşa se face că, în data de 14 noiembrie a.c, am înaintat adresa cu nr. 143, în care  întrebarea nr. 3 a fost formulată astfel: „ Care este suma contractului nr. 542 încheiat cu SC COMFRIG SRL, pentru câte aparate de aer condiţionat s-a asigurat MENTENANŢA, pe scurt spuneţi-ne ce a însemnat această operaţiune, şi care a fost motivul pentru care nu aţi prezentat suma în lista de achiziţii pe 2016?”. Deşi indicasem, clar, numărul contractului, prevalându-se de faptul că, în goana tastaturii, s-a dactilografiat COMGRIG, nu COMFRIG, în data de 6 decembrie răspunsul oferit sub semnătura doamnei manager Iancu Mariana a fost: „ Spitalul Judeţean de Urgenţă nu are încheiat nici un contract cu firma COMGRIG” . Şi sigur că, nebăgând în seamă nr. de contract, nu s-a sinchisit să ne explice de ce nu s-a evidenţiat suma în LISTA cu licitaţiile alea…!! Sigur că n-am absolut nimic cu această firmă, ci doar faptul că am citit lista cu ACHIZIŢIILE (afişată chiar pe site-ul spitalului) şi că mi-a atras atenţia şi comfrig-licitatieaceastă „treabă rămasă neterminată”, m-a determinat să întreb! Nu ştiu ce-au înţeles onor (i)responsabilii, de s-au grăbit să-mi răspundă cu aşa tupeu, deşi puteau citi cu atenţie întrebarea mea, în care dacă specificam chiar şi nr. Contractului, înseamna clar că el există şi, deci, nu poţi nega până ce nu controlezi în documente. Ştiu însă că, la fel ca şi pe timpul „înaintaşilor” ei, doamna Mariana Iancu face greşeala de a lăsa impresia că se comportă mai ceva ca boierul pe propria-i moşie, deşi dumneaei nu este altceva decât un salariat al acestei instituţii care funcţionează pe banii provenind din Fondul de Sănătate, cât şi din Bugetul consolidat al statului, bani care au ca sursă şi contribuţia mea de „plebeu” care, deşi admite să fie obligat să plătească biruri, nu admite să nu i se răspundă ce fac „domnii” cu banii…! Facem precizarea că, după instalarea în funcţie a doamnei manager, noi n-am scris asiduu despre una, despre alta, vizând activitatea financiară a spitalului, deoarece am vrut să nu împietăm desfăşurarea alegerilor parlamentare, ca să nu se interpreteze că îi „căutăm nod în papură” PSD-ului care o susţine pe Mariana Iancu.

P.S. Cine crede că nu voi reveni REformulând întrebarea, înseamnă că nu ştie ce tenace sunt!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *