CJI cumpără magaoaia în care a funcţionat BCR ?

Distribuie articolul:

* Dacă nu-i „parandărăt”, atunci ce e? „Într-ajutorare tovărăşească” sau doar „bătaie de batjocură” la adresa celor ce produc acea plus valoare, atât de nemernic impozitată, că mulţi oameni de afaceri au sediile firmelor în spaţii închiriate, deoarece nu-şi mai permit să construiască o clădire, başca una care „să se învârtă după soare”, aşa cum au cele mai multe dintre instituţiile statului ?   

BCR – Sucursala Ialomiţa a scos la vânzare clădirea care s-a dovedit a fi prea mare şi, prin urmare, greu de întreţinut. Şi cum cumpărători nu sunt, ghiciţi cine sare în ajutorul celor care, atâţia ani, au perceput dobânzi care i-a usturat la buzunare pe toţi oamenii de afaceri care au vrut să se dezvolte? Moraru. Victor Moraru. Acest James Bond al Administraţiei Publice de talie judeţeană. Lăsăm pentru alt prilej expunerea bârfelor privind motivele care-l fac pe şefu’ CJI (şi pe secundul său, desigur!) să se aventureze bcr-2într-o aşa inoportună investiţie imobiliară şi vă spunem azi doar că sediul BCR din Slobozia are o suprafaţă de aproape 4.800 mp. Cu teren aferent, desigur! Că doar nu credeţi că se va vinde fără…!

Ditamai Banca Comercială Română, a ajuns la concluzia că pentru numărul de salariaţi pe care-l mai are, nu e nevoie de-aşa magaoaie greu de întreţinut, ca  preţurile la utilităţi, reparaţii şi modernizări, dar şi tot cji-si-prefectura-2016felul de alte cheltuieli.

Consiliul Judeţean, însă, deşi are destul loc în încăperile Palatului Administrativ (pentru care, mi-e că nici n-a apucat să  amortizeze investiţia de modernizare realizată în urmă cu doar câţiva anişori), consideră că are bani de-aşa răsfăţ. „Dacă ne hotărâm să facem această investiție, am avea și mâine banii necesari să o cumpărăm!” a ţinut să puncteze Victor Moraru, privind semeţ către supuşii săi, consilieri judeţeni cărora nici prin minte nu le-a trecut să crâcnească sau, măcar, să întrebe dacă se va cumpăra toată magaoaia sau doar un „corp de clădire”?

Da’ de ce?  Este întrebarea pe care o are de adresat, orice om care află ce-are în plan musiu Victor Moraru. Pentru acurateţea informaţiei precizăm că preşedintele Moraru se află în tandem cu vicepreşedintele Ionel Gae, cele două partide, PSD şi ALDE făcând „front comun”, atât cât să nu … „se împiedice de-un ciot”, cum a ajuns să fie PNL. Cu-alte cuvinte, de ce îşi permit instituţiile statului acest răsfăţ, în timp ce mulţi dintre cetăţenii României se sufocă stând claie peste grămadă în apartamente lor rămase aceleaşi „cutii de chibrituri” construite de comuniştii ăia blamaţi? Părerea rostită cu aplomb de către Victor Moraru, potrivit căreia CJI şi-a propus să achiziționeze acest sediu: „pentru a da mai multe șanse unei instituții care trebuie să funcționeze la cel mai înalt nivel. Cred că o infrastructură corespunzătoare noilor cerințe administrative este necesară și la nivelul județului Ialomița” , riscă să devină penibilă, fie şi numai din cauză că instituţia denumită Consiliul Judeţean Ialomiţa a cheltuit mult prea mulţi bani, nu numai pentru confortul angajaţilor, ci şi pentru aşa-zisele cursuri de

cji-masiniperfecţionare a celor vreo 130 de birocraţi, câţi figurează numai în Organigrama CJI.

Organigramă, care nu cuprinde şi sutele de angajaţi în cadrul subunităţilor aflate-n curtea CJI, aşa cum sunt: Centrul Cultural „Ionel Perlea” , Muzeele şi DGASPC, acea Direcţie ai căror angajaţi se ocupă de orfanii şi bătrânii instituţionalizaţi. Acestea, toate, au locaţii de sine stătătoare, pentru care s-au „tocat” suspect de mari sume de bani, un motiv în plus pentru ca să ne întrebăm dacă nu cumva, şi de-această dată este vorba despre recompensarea firmelor care, al rândul lor, au sponsorizat…Că, fără just temei, noi nu putem spune că au dat parandărăt!

Ionica GHINEA

 


Distribuie articolul:

3 thoughts on “CJI cumpără magaoaia în care a funcţionat BCR ?

  1. Au nevoie de infrastructura institutiei pentru a face proiecte pentru infrastructura judetului.Soseaua Milosesti-Reviga, Amara-Tovarasia,Scanteia-Valea Ciorii.Dar ce spun eu,ei strica masinile institutiei nu pe ale lor.Si cate altele.Prin targ se zvoneste ca BCR cere cam 18 OPTSPREZECE milioane EURO nu lei.Comisionul,cat e comisionul nu …halatul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.