Şi la anul care vine, să aveţi ce vi se cuvine!

Acum un an pe vremea asta, România avea deja un nou preşedinte. După 10 ani petrecuţi sub domnia lui Traian Băsescu, românii au simţit nevoia de-o schimbare. Şi schimbarea a venit. Forţat de voturile celor din Diaspora, rezultatul electoral din decembrie 2013 a atras după sine o schimbare majoră. Mai apoi, luând Diaspora drept exemplu de bună practică, în urma unui tragic eveniment petrecut în Clubul „COLECTIV”, tinerii – şi nu numai tinerii – au ieşit în stradă şi au determinat o altă schimbare majoră, şi-anume schimbarea Guvernului condus de Victor Ponta, cu Guvernul condus de Dacian Cioloş.
Carevasăzică, 2015 ne-a adus alţi guvernanţi! Prin urmare, avem de-acum, cu toţii, alte aşteptări care necesită alte modificări legislativ-economice şi administrative. Căci, din acest an, România este condusă de un Guvern de tehnocraţi, miniştrii nemaifiind nici măcar recomandaţi de către partid, darămite membri, ei fiind transparent aleşi de către premierul care, la rândul lui, este numit de preşedintele acestei ţări! Şi cum, teoretic, preşedintele este apolitic…
Anul 2015 a fost pentru foarte mulţi un an greu. Toate schimbările, mai mult sau mai puţin oportune, mai mult sau mai puţin eficient implementate, au bulversat şi mai mult atmosfera şi-aşa încărcată care învăluia scena politică. Fiind anul de dinaintea celui în care se vor desfăşura două campanii electorale, anul 2015 a fost unul în care fiecare politician a căutat calea de urmat la anul şi la mulţi ani.
Căci, e lucru ştiut, în România, aleşii celor ce-au votat pot face din politică o meserie pe care s-o practice „de la tinereţe, pân’ la bătrâneţe”, taman cum le urează colindătorii în pragul Sărbătorilor de Iarnă.
Aşa se face că, băgând la înaintare „spiritul Paştelui” şi, mai apoi, băgând în faţă „spiritul Crăciunului”, cei ce decid soarta economico-financiar-socială a populaţiei au hotărât să se milostivească de fiecare categorie socio-profesională şi, după a lor apreciere – subiectivă, de cele mai multe ori! – să şi repartizeze din bugetul de stat, mai mari sau mai mici sume de bani publici. Şi-aşa cum se întâmplă de fiecare dată, de parcă ar aplica ad-litteram acea vorbă din bătrâni care spune: „ Cine împarte, parte îşi face”, parlamentarii au votat legi menite a creşte salariile şi  pensiile…lor, mai întâi! Apoi, ca într-un alt proverb care spune : „Mai aproape ţi-e maieul decât cămaşa”, cei 580 de parlamentari au votat legi menite a creşte salariile şi pensiile primarilor şi ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor judeţene. Nu, să nu vă gândiţi că aceste creşteri substanţiale ale veniturilor lor se completează din posibilele economii ce s-ar putea face prin diminuarea numărului deputaţilor şi senatorilor. Căci, deşi populaţia a votat reducerea la doar 300 a numărului parlamentarilor, nici Guvernul Cioloş, nici partidele, şi nici preşedintele nu dau semne că s-au apucat să întocmească documentele necesare pentru ca voinţa poporului să se transpună în faptă, măcar la alegerile parlamentare din 2016. Aproape că îmi vine să pun pariu că intenţionat este lăsată să treneze întocmirea hârtiilor, pentru ca acei (i)responsabili să se poată scuza că nu mai au timp, alegerile intrând deja în „linie dreaptă”…
Ce-au făcut mai-marii ţării, ce-am făcut noi, cetăţenii, ştie fiecare şi… nu prea! Pe cale de consecinţă a celor (ne)făcute, fiecare român are aşteptările lui. Ca jurnalist, cunosc atât aşteptările cetăţenilor, cât şi pe cele ale politicienilor. Chit că nici unii, nici alţii, nu cunoaşteţi (sau vă faceţi că nu le pricepeţi!) aşteptările jurnaliştilor! Aşa că, pentru anul care vine, să aveţi ce vi se cuvine!