Scoşi din sistem, dar băgaţi nu în puşcării, ci în pensie. Şi-atât!

Ca mâine, ziarul Ştirea numără 1.000 de ediţii. În aceste 1.000 de ediţii, multe au mai fost articolele şi editorialele în care v-au fost înfăţişate matrapazlâcurile săvârşite prin mult prea multele şi, deopotrivă, ineficientele instituţii ale statului. În cei 16 ani de presă, pe care i-am adunat în experienţa-mi profesională, lista făptuitorilor a tot crescut, pe ea figurând funcţii de conducere şi nume „grele” ale breslelor.Deşi nu-s instituţii inutile, Poliţia şi toate subdiviziunile Justiţiei ( Procuratură, Judecătorie, Tribunal, DNA) au excelat la categoria infracţiuni. Soldate, cel mai adesea, cu NUP (Neînceperea Urmăririi Penale), faptele angajaţilor în cadrul acestor structuri au dovedit cetăţenilor că, în fapt, cu libertatea nu plătesc decât cei „necăjiţi” şi care n-au „spatele acoperit” de-o funcţie şi/sau de-un partid, fie el şi aflat nu la Putere, ci în Opoziţie. Ceilalţi, cei care sunt „băieţii deştepţi” ai sistemului bugetofag, n-au a se teme decât de-o eventuală durere de cap prilejuită de frecuşul prilejuit de întocmirea dosarului…Dosar peste care, neîndoielnic, în 90% dintre cazuri s-a aşezat praful din cauză c-a fost ţinut ani de zile prin sertarele birourilor, obiecte de mobilier pe care, cică, se ostenesc confraţii celor cercetaţi. Şi cum „corb la corb nu-şi scoate ochii..” , cum spuneam, în cel mai rău caz, pe dosarul cauzei s-a scris NUP. Cine-şi mai aduce aminte de speţele în care au fost implicaţi „greii” Inspectoratului de Poliţie şi, recent, mahărul peste Biroul judeţean al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (şi-anume: Matei, Militaru, Bâtlan, Chirică, Răducanu, Tache, Cristudor, şi alţii, nu stau să-i înşir pe toţi fiindcă-s mulţi), a înţeles demult că prealabila cercetare şi finalizarea acesteia cu pedepsirea faptelor săvârşite n-au fost decât o murdară „apă de ploaie”, un necăcios „praf” care încă mai îmboldesc ochii plini de speranţă ai cetăţenilor care, creduli, nădăjduiesc că legea este aceeaşi pentru toţi, şi nimeni nu-i mai presus de lege…Şi cum ar putea crede bieţii de ei altceva, câtă vreme pe mulţi dintre cei care au fost scoşi din sistem (ca urmare a abaterilor de la conduita profesională şi de la prevederile legilor aflate-n vigoare pe teritoriul acestei ţări), îi văd angajaţi drept „experţi” în cadrul unor firme particulare, unele dintre ele suspect de „necălcate” de către „Organele” cu atribuţiuni de control. Şi dacă aceştia ar munci „în particoler” şi n-ar încasa şi pensia „nesimţită”, poate că oamenilor nu li s-ar părea o „bătaie de batjocură” metoda neortodoxă prin care infractorii şi, deopotrivă, cei care ar fi trebuit să-i pedepsească s-au „spălat pe mâini”, astfel încât să le fie nepătat cazierul. Că numele şi obrazul le sunt pline de pete, cui credeţi că-i mai pasă, câtă vreme „şi-au văzut sacii-n căruţă”, copiii copiilor lor având suficiente „rezerve” cât să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi? Vă întrebaţi, probabil, de ce vă răscolesc amintirile şi de ce mă înfăţişez înaintea dumneavoastră cu-acest editorial mustind a nemulţumire civică ? Ei bine, zilele trecute, pe lista celor favorizaţi în ceea ce priveşte „tratamentul” aplicat celor ce-au săvârşit fapte de natură infracţională, s-a adăugat şi numele Hristescu – procurorul-şef al Parchetului Ialomiţa. În atâţia ani de presă, eu n-am văzut să li se fi întâmplat cine ştie ce „deranj” printre acumulările de bunuri (i)mobile ce, la o adică, s-ar dovedi greu de justificat ca fiind „rodul” muncii, de pe urma căreia şi-au încasat salariile lor, considerate „după buget…mici!”. Şi nici n-am auzit să fi stat vreunul, cu-adevărat la „răcoare”, şi nu în arestul Poliţiei. Aşa că nu-mi fac iluzii la gândul că „băieţi” deştepţi” angajaţi în „structuri” vor simţi lovitura dată de „braţul lung al legii”…La drept vorbind, eu fac parte din categoria oamenilor care nu cred că detenţia este cea mai cruntă pedeapsă, ci deposedarea de averile ilicite, averi ce sunt incomensurabile, tocmai din cauză că multe dintre acareturi, valori imobiliare şi financiare, au (şi) fost trecute pe numele rudelor, statul rămânând, de fiecare dată, să-i ia făptuitorului de rang înalt doar „praful de pe tobă”, cum zice-o vorbă din popor…