Rezultatele primei ediții a Târgului FarmConect România, Slobozia, Ialomița

Distribuie articolul:


Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) anunță rezultatele primei ediții a târgului național FarmConect România – Târgul Agriculturii Românești.

– Peste 6500 de participanți

– 100 de companii partenere

– 3 zile intense de conferințe tehnice cu vorbitori internaționali și experți locali

– Transmisiuni live cu audiențe de peste 22.000 vizualizări

București: 16 iunie 2022: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) a încheiat prima ediție a târgului național FarmConect România ce a avut loc în perioada 9-11 iunie la Slobozia, în centrul cordonului de porumb al României.

Deschiderea oficială a târgului a avut loc în prezența domnului Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii, a domnului Dragoș Soare, Primarul municipiului Slobozia, a conducerii executive a APPR, domnul Nicolae Sitaru, Președinte, Alina Crețu, Director Executiv, Cristina Cionga, Director Afaceri Europene, precum și a  domnilor Marian Pavel, Președintele Consiliului Județean Ialomița, Silviu Mihai, Președinte al Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Ialomița, Valeriu Tabără, Președintele ASAS. De asemenea, la ceremonia de deschidere oficială precum și în cele trei zile de târg, au participat numeroși fermieri, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai presei naționale și locale.

”Ne bucură numărul mare de companii care au răspuns pozitiv inițiativei noastre și care au fost prezente ca expozanți la această primă ediție a târgului FarmConect România. Demersul nostru comun a fost susținut de toate instituțiile locale, Primăria, Consiliul Județean si Prefectura Slobozia, și le mulțumesc pe această cale pentru sprijinul pe care l-au arătat fermierilor și organizației noastre. Sărbătorim cei 10 ani de activitate ai APPR printr-un târg care ne dorim să devină unul cu tradiție și care să reprezinte fermierii din toată țara. Târgul FarmConect își propune să contribuie la dezvoltarea agriculturii în România, pentru că doar colaborând și sprijinindu-ne unii pe alții pentru un interes comun vom crește mai puternici ca indivizi și ca țară.”, a declarat domnul Nicolae Sitaru, Președinte APPR. 

”Mă bucur foarte mult de reușita primei ediții a târgului FarmConect și de faptul că Slobozia a devenit timp de trei zile cel mai fierbinte punct al dezbaterilor despre viitorul agriculturii în România. Orașul pe care îl reprezint merită să ocupe un loc de cinste în domeniul agricol, fiind centrul Câmpiei Bărăganului, și cred că dezvoltarea economică a Sloboziei se va axa în viitor pe activitățile conexe agriculturii. Acesta este unul din motivele pentru care am susținut organizarea unui mare târg agricol la Slobozia și le mulțumesc tuturor celor implicați în organizare, expozanților și vizitatorilor, care au avut încredere și au contribuit la succesul acestei prime ediții a târgului FarmConect România.”, a declarat domnul Dragoș Soare, Primarul municipiului Slobozia.

Domnul Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii, a participat la deschiderea oficială a târgului FarmConect România și a transmis un mesaj de sprijin pentru fermierii români și de încredere în agricultura performantă care se face în România.

”Țin să felicit APPR în calitatea sa de organizator, precum și toate instituțiile locale pentru susținerea acestei prime ediții de succes a târgului FarmConect România. Este o bucurie să văd atât de mulți fermieri mari, care au rezultate extraordinare, prezenți la acest târg și vă felicit pentru deschiderea și interesul pe care le arătați pentru cunoașterea și descoperirea noilor tehnologii din agricultură. Contextul actualul este unul provocator și, cu toate acestea vedem fermieri din ce în ce mai performanți, care devin vectori în schimbarea mentalității în agricultura românească. Perioada 2022-2027 va fi o perioadă de tranziție, iar cuvântul definitoriu va fi ”performanța”. Îmi doresc foarte mult ca la următoarele ediții să vedem și expozanți care vin cu soluții pentru producția de energie regenerabilă, pentru că agricultura depinde de foarte mulți factori externi, iar țara noastră are un potențial fantastic în acest sens.”, a declarat domnul Adrian Chesnoiu, Ministrul Agriculturii în cadrul deschiderii oficiale din data de 9 iunie 2022.

Târgul FarmConect România a stârnit un interes crescut în rândul populației din zona de Sud a țării și a găzduit peste 6500 de vizitatori în cele trei zile de expoziții și evenimente. Aproximativ 100 de companii s-au alăturat târgului în calitate de parteneri și expozanți.

”Suntem extrem de bucuroși de rezultatele acestei prime ediții a târgului FarmConect România, un târg organizat de fermieri atât pentru fermieri, cât și pentru consumatorii finali. Toate eforturile noastre de a crea notorietate acestui nou concept de târg al agriculturii au dat roade și le mulțumim tuturor companiilor partenere și expozante care ne-au susținut și au prezentat cele mai noi soluții și tehnologii, bucurându-se de un public avizat și interesat. De asemenea, le mulțumim producătorilor români din industria agro-alimentară  care au ales târgul FarmConect pentru a lansa noi produse pe piață, bucurându-se de receptivitatea vizitatorilor prezenți în târg. Astfel, mulțumirile noastre se îndreaptă și către cei peste 6500 de vizitatori care ne-au trecut pragul și care au găsit în cadrul târgului informații relevante și potențiali parteneri care să-i ajute să își dezvolte afacerile și să depășească provocările cu care se confruntă. Succesul acestei prime ediții ne încurajează sa mergem cu încredere înainte, iar anul viitor vom ști cum să organizăm un târg al agriculturii românești și mai spectaculos.”, a declarat doamna Alina Crețu, Director Executiv, APPR.

Dincolo de expunerea oferită companiilor din industrie, târgul agriculturii românești a fost locul unde s-au dezbătut cele mai importante subiecte din agricultura națională si europeană în cadrul Conferințelor Tematice FarmConect, care au reunit vorbitori internaționali și experți locali.

„Am considerat că târgul FarmConect România reprezintă o oportunitate extraordinară de a dezbate cele mai arzătoare teme legate de transformările din sectorul agro-alimentar, care au repercusiuni asupra economiilor locale din regiunea noastră. Traversăm o perioadă plină de provocări și este important să profităm de conectarea pe care România o are cu instituțiile europene la cel mai înalt nivel, precum și cu personalități internaționale din agricultură, voci puternice în schimbarea mondială. Ne-am bucurat de prezența fizică sau intervenții înregistrate special pentru workshop-urile FarmConect din partea unor personalități marcante, cum sunt Trey Hill, cunoscut fermier din SUA și activist, susținător al unei agriculturi sustenabile, Alicia Hernandez, atașatul Agricol al Ambasadei SUA, Pierre Bascou, director la DG Agri a Comisiei Europene, Igor Frljuzeč, manager al firmei eAgronom din Croația, precum și o mulțime de experți locali cu ajutorul cărora am dezbătut teme precum Pactul Verde în noul context al pieței europene, Tehnologii conservative și bursa carbonului, Transformarea digitală a fermei, Gestionarea riscurilor în agricultură si rolul irigațiilor, Piețe și tehnologii agricole sau Învățământul dual agricol. Pentru noi, ca asociație care reprezintă interesele fermierilor, este esențial să avem o informare promptă și corectă asupra factorilor regionali sau globali care ne vor influența stilul de viață și felul în care vom face afaceri de acum înainte.”, a declarat doamna Cristina Cionga, Director Afaceri Europene, APPR.

„Felicit întreaga echipă implicată în organizarea târgului FarmConect România. Am fost alături de ei cu toată inima și mi-aș fi dorit foarte mult să fiu prezentă la lansarea acestei expoziții căreia îi dorim viață îndelungată! Libramont Cooperalia este mândră că a fost asociată cu procesul de organizare și lansare a acestui proiect. Un târg organizat de fermieri pentru fermieri și consumatori, acesta este viitorul! “ (Natacha Perat, Director General, Foire de Libramont)

Târgul FarmConect România îți propune să devină o puternică platformă de comunicare și reprezentare a intereselor fermierilor români atât în fața mediului de afaceri local, cât și a oficialităților la cel mai înalt nivel. De asemenea, propune o abordare nouă în peisajul târgurilor din agribusiness, pentru că este organizat și asumat în întregime de fermieri și se adresează, în egală măsură, fermierului profesionist și consumatorului final. Astfel, târgul are rolul de a conecta fermierii cu companii din industrie, de a facilita schimbul de informații, cunoștințe și experiențe relevante legate de bune practici și de folosirea celor mai moderne și performante tehnologii în agricultură, esențiale în atingerea obiectivelor de sustenabilitate economică. Misiunea târgului este de a consolida comunitățile locale și, mai departe, de a contribui la dezvoltarea armonioasă a mediului rural, a sectorului agro-alimentar și a economiei regionale. Valorile care stau la baza organizării sale sunt transparență, sustenabilitate, comunitate și informare corectă.

Târgul FarmConect România a avut loc în perioada 9-11 iunie 2022 și a fost organizat de APPR cu susținerea Primăriei Slobozia și a Târgului Foire de Libramont (Belgia), cel mai mare târg în aer liber din Europa, în calitate de Partener Tehnic.

 Despre Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)

APPR este o asociație profesională formată din producători agricoli si reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, inființată în anul 2012. APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa și furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România. APPR este membra în COPA-COGECA, cea mai mare structură de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor europene.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *