Deoarece cea de-a II-a ediţie a Târgului FarmConect stă să înceapă, iar deputata Raluca Dumitrescu se numără printre politicienii care se vor a fi percepuţi ca personalităţi publice pe care le preocupă starea economiei, în general, şi a agriculturii, în special, am zis să aflăm ce sentimente, gânduri şi propuneri o animă azi, cu o zi înainte de deschiderea Târgului. Iată ce ne-a răspuns!
“Nu numai în calitate de deputat de Ialomița și de membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaților, ci și de locuitor al județului, interesat direct ca Bărăganul să redevină motorul agriculturii românești, voi participa la cea de-a doua ediție a Târgului Agriculturii Românești – FarmConect România, ce va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie 2023, la Slobozia.
După cum știm cu toții, FarmConect oferă multiple oportunități, atât pentru fermieri cât și alți jucători din industrie, de a fi împreună pentru a putea contribui la o dezvoltare sustenabilă a sectorului agro-alimentar, a mediului rural, a comunității locale, dar și a economiei regionale, iar în acest caz Partidul Social Democrat susține în mod activ agricultura românească și, când afirm acest lucru, vă dau doar un exemplu recent, extinderea programului „De 3 ori subvenția”, care a devenit „Programul de 5 ori subvenția” și stabilirea siguranței alimentare drept o prioritate națională!
Sunt foarte bucuroasă să fiu, zilele acestea, alături de numeroșii producători locali ialomițeni de hrană și de materii prime pentru industrie, fabricanți și comercianți de utilaje agricole și tehnologii digitale esențiale pentru o agricultură performantă, așa cum ne-o dorim cu toții!
Salutară este, de asemenea, și implicarea Consiliului Județean Ialomița în organizarea târgului – au fost alocați 500.000 lei pentru promovarea agriculturii ialomițene și nu numai – deoarece, cum produsul intern brut al județului nostru este strâns legat de agricultură, nu este suficient să producen doar materia primă, ci trebuie să și procesăm și, mai ales, să comercializăm produsele finite pentru a crește valoarea producției de pe câmp.
Și, pentru că tot vorbeam despre prezența Consiliului Județean, trebuie să vă amintesc și despre proiectul ”Produs în Ialomița” care va deveni o prezență constante în cadrul manifestărilor de acest gen!
Până la urmă, acest eveniment unic în România prin amploarea sa, este și o platformă de interacțiune cu profesioniști din agribusiness, fermieri, factori de decizie politică și alte părți cheie, care împărtășesc un obiectiv comun: promovarea agriculturii durabile, agricultura care nu se poate face, susține, fără cele mai noi tehnologii agricole din domeniul geneticii, al tehnicilor inovative de fertilizare și protecție a plantelor, ori fără cele mai performante utilaje agricole ale momentului.
În plus, există și o parte educațională, fiind organízate și o serie de conferințe și seminare tematice, unde experți recunoscuți în domeniu vor dezbate provocările actuale ale sectorului agroalimentar, precum schimbările climatice, durabilitatea și competitivitatea.
Misiunea târgului este, în primul rând, aceea de a consolida comunitățile locale și, mai departe, de a contribui la dezvoltarea armonioasă și sustenabilă a întregului mediu rural, a sectorului agro-alimentar și a economiei regionale, iar această a doua ediție îmi doresc să fie una extrem de reușită, din care să avem de câștigat cu toții: agricultori, fermieri, producători, cetățeni!”