Primăria Ţăndărei bagă 59 de MILIARDE lei vechi în suspecte crâmpeie de drum

Distribuie articolul:

  • Banii urmează a fi îngropaţi în aşa-zisa modernizare a mai puţin de 4 km de şosea. În fapt cei fix 3.899,82 metri se regăsesc pe 7 străduţe, respectiv: 1 Decembrie; Căprioarei; Tandarei primarieAleea Fabricii; Gării, Aleea Plopilor; Spitalului; Ionel Perlea.

Un proiect a fost supus atenţiei consilierilor locali ai oraşului Ţăndărei, în el reflectându-se grija pe care primăriţa PSD-istă, doamna profesoară Toma Nicoleta Tandarei primarita(c-aşa se semnează doamna vrând să arate că are şi şcoală, nu numai pricepere în administraţia publică) o are  pentru modernizarea drumurilor, deoarece PSD ştie ce rol are infrastructura rutieră în dezvoltarea oraşului şi, împlicit, în bunăstarea locuitorilor (Uraaaaa! Aplauze puternice!)

Cum se întâmplă ori de câte ori banii provin şi din alte surse în afară de cea a bugetului local, Primăria trebuie să cofinanţeze. În cazul de faţă, din cei aproape 59 de MILIARDE lei vechi, doar 477.559, 62 lei fi-vor plătiţi din visteria UAT Ţăndărei, restul de bani urmând să vină de la Fondul Naţional de Investiţii…! Finanţarea lucră(tu)rilor se va face prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, dar Primăria are obligaţia de a restitui anual, pe o perioadă de 20 de ani, suma care reprezintă contribuţia proprie la proiect. Aşadar, au fost finalizate procedurile de achiziţie publică şi a fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie, a fost chiar actualizat aşa-numitul Deviz general al obiectivului de investiţii, în baza căruia se va cheltui 5.874.050 lei, adică aproape 59 MILIARDE lei vechi. Precizăm că Devizul a fost întocmit de SC INCONS DEVELOPMENT SRL Bucureşti. Cine este firma care va turna „maclavaiţul” peste uliţele satului încă n-am aflat! Aşadar pe crâmpeiele care, însumate, nu depăşesc 4 km de drum, vor fi următoarele straturi: 4 cm beton asfaltic BA 16; 6 cm beton asfaltic deschis BAD 22,4; 20 strat de piatră spartă; 20 cm strat de balast, 7 cm strat de nisip. Şi, chipurile, se va asigura şi nişte aşa-zise dispozitive pentru preluarea şi evacuarea apelor pluviale, realizarea acostamentelor şi a bordurilor, bla, bla, bla.

Sigur că, aşa cum se întâmplă cu absolut toate investiţiile, foarte mulţi bani se cheltuie cu plata SF-ului, a proiectului, a asistenţei tehnice şi tot felul de documentaţii şi avize. Vreţi să ştiţi cât au costat hârtiile pentru ca banii să poată fi cheltuiţi? Păi, să vă ostoim curiozitatea, nu? Pentru proiectare s-a cerut şi, evident, s-a şi cheltuit suma de 1,7 miliarde lei vechi. În aceşti bani intră SF, detaliile de execuţie, niscaiva avize, etc. Dar, staţi că n-am terminat cu expunerea cheltuielilor pentru hârţogărie! Căci, vreo 300 de milioane lei vechi s-au mai dus şi pe aşa-zisele studii de teren, expertize, etc. Aproape un miliard lei vechi s-a tocat pe Asistenţă Tehnică (din care vreo 600 de milioane pentru aşa-zisa Dirigenţie de şantier, chit că altă sumă, deloc modică, peste un miliard s-a dus pe aşa-zisa „Organizare de şantier”), başca vreo 600 de milioane pentru tot felul de „alte cheltuieli” printre care şi „Cota” parte pentru cei care urmează să facă un control asupra calităţii lucrărilor în construcţii! Sunt ani de când scriem că această golănie a cheltuielilor pentru „alte cheltuieli”, mai ales pentru aşa-zise „cheltuieli diverse şi neprevăzute” trebuie analizate cu rigurozitate, iar dacă nu s-au înregistrat neprevăzutele situaţii, banii trebuie să nu fie plătiţi sau, dacă s-au plătit, să fie returnaţi! Iar cei de la ISC care au încasat bănetul pentru „controlul calităţii”,  atunci când Tandarei ASTUPATAse dovedeşte precaritatea calităţii, să dea banii înapoi şi chiar să răspundă penal!

 Suspiciuni „rezonabile”

De câte ori n-aţi auzit această sintagmă pronunţată de către cei care voiau să dea oarece greutate juridică bănuielii neaoşe? Ei bine, avem şi noi azi suspiciuni rezonabile cu privire la unele dintre aceste crâmpeie de drum orăşenesc ce urmează a fi modernizat. În sensul că ni se pare şi nouă cel puţin discutabilă părerea cetăţenilor care pun sub semnul întrebării opţiunea primăriţei şi, desigur, a consilierilor vizând asfaltarea chiar tandarei CFRşi a unui drum care duce către o fabrică dezafectată, aşa cum este str. Fabricii, chiar şi a unei străzi care, practic, ar urma să acopere definitiv şinele de Cale Ferată, aşa cum este Aleea Plopilor, cică! Sigur că pe-acolo, pe şinele astea (foto) nu mai circulă nici un tren, activul fiind în stare de conservare! Problema, încă, cică ar fi chiar actul de proprietate. Că dacă „apropitar” este SNCFR, iar 10/20 metri de-o parte şi de alta a şinelor nu are voie nimeni să execute lucrări, poate, oare, Primăria Ţăndărei să facă, fie şi doar atare modernizare? Dacă poate, atunci noi n-am avea nimic de comentat! Dar dacă, totuşi, oamenii au dreptate, iar Primăria se bagă taman ca musca în…? Că, cică, ar trebui o Hotărâre de Guvern, chiar şi o aprobare a CSAT pentru asemenea imixtiune! Cât priveşte asfaltarea unui drum care duce către o FABRICĂ dezafectată/demolată, la Aleea Fabricii ne referim, desigur, s-avem pardon, oamenii comentează că treaba este cât se poate de „groasă” prin dosul celor care au gândit că nu se prinde nimeni de „permutările şi aranjamentele” care, cică, ar purta amprenta penalului Ceteraş şi a liotei lui care se pricepe a folosi „meandrele” UAT. Sigur că ne-aşteptăm să auzim cum „factorii de răspundere” din Primăria oraşului Ţăndărei bagatelizează aceste suspiciuni rezonabile considerând că lucrăm cu zvonuri şi nu cu date oficiale! Spre nemulţumirea lor, noi ne vedem în continuare de treaba pentru care nu suntem plătiţi din bani publici, atenţionându-i pe edili că oamenii au întrebări pe care, dacă nu le pot adresa „conducerii de partid şi de stat” (prietenii ştiu de ce!), atunci ni le transmit nouă convinşi fiind că noi le vom pune-n paginile ziarului, sperând că „iubiţii conducători” vor înţelege că „nu toată lumea-i proastă şi nu se prinde” . Sunt ani de când în ziarul Ştirea scriem că aşa cum ştiţi că procedează Primăria Slobozia, tot aşa procedează absolut toate primăriile din judeţ, păstrând proporţiile, desigur! Ştiind că presa locală ajunge destul de rar, iar presa centrală, extrem de rar, primarii care s-au perindat la conducerea localităţilor judeţului şi-au făcut mendrele aşa după cum le-au dictat interesele personale şi, desigur, cele ale Partidului, fie el aflat la guvernare sau în Opoziţie.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *