Pistele de biciclete din Slobozia ne vor costa mai mult cu 47%

Distribuie articolul:

* În şedinţa Consiliului Local ce urmează a se desfăşura AZI, 9 septembrie 2022, pe Ordinea de zi se află şi proiectul de Hotărâre vizând „reechilibrarea Contractului aferent proiectului „Reabilitare căi rulare ale transportului public în municipiul Slobozia”.

Aşa după cum aţi aflat şi vedeţi în drumurile voastre prin localitate, Primăria Slobozia este beneficiarul (şi ordonatorul de credite) al lucrărilor ce se execută pentru a face PISTE DE BICICLETE.  Nu discutăm astăzi, iarăşi, despre necesitatea, oportunitatea acestui proiect, fie şi numai din cauză că fiind vorba despre fonduri europene, replicile fi-vor de genul: „era mai bine să nu luăm banii ăia dacă tot ni i-a dat UE?”. Vorbim, însă, despre CREŞTEREA substanţială a sumei totale la care a ajuns proiectul.

Pe motiv că au crescut preţurile, constructorii pretind să se modifice valoarea Contractului. Aflate în derulare, lucrările riscă a fi oprite, în caz că Primăria ar refuza să accepte creşterea sumei. Pe cale de consecinţă, consilierii locali se simt nevoiţi a accepta ACT ADIŢIONAL la Contractul iniţial. Contractul iniţial prevedea o sumă de fix 18.814.306 lei (aproape 190 de MILIARDE lei vechi, da!), iar DEVIZUL General de lucrări nu a cuprins eventualele modificări financiar-contabile, posibilele creşteri de preţuri putând fi suportate din ceea ce îndeobşte poartă denumirea de costuri pentru eventualele „lucrări neprevăzute” care ar putea apărea, şi pe care arhitecţii, inginerii structurşti, şi alţi specialişti nu le-au putut prinde în proiect, respectiv în deviz.

Aşadar, consilierii locali sunt nevoiţi să aprobe ce le propune primarul Dragoş Soare, cel care în Referatul de aprobare/Expunerea de motive zice-aşa: Prin Ordinanţa de Urgenţă a Guvernului, nr 64/2002, se reglementează unele măsuri pentru ajustarea preţurilor necesare actualizării costurilor investiţiei în contractele de achiziţie publică (…) Prin punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute în OUG 64/2002, valoarea rezervei de implementare aferente contractului este de 4.327.290 lei, FĂRĂ TVA, şi reprezintă 23% din valoarea contractului.

 Purtătorul de cuvânt ne lămureşte

Deoarece primarul Soare sfidează Legea permiţăndu-şi a nu desfăşura conferinţe de presă, dat fiind că din bugetul administrat de Primar se plăteşc salariile unui număr revoltător de mare de consilieri „PERSONALI” ai primarului, i-am solicitat doamnei Andreea Conescu să ne răspundă, totuşi, la întrebările menite a ne lămuri pentru a nu greşi, cumva, informaţia pe care o transmitem cititorilor ziarului nostru. Amabilă şi dovedind că stăpâneşte, nu numai arta convesaţiei, ci şi datele aferente Contractului, purtătorul de cuvând ne-a declarat: „ Ca urmare a Ordnanţei, primul pas este de 23%, sumă pe care şi-o asumă Primăria, din banii Consiliului Local, urmând ca, apoi, noi, către sfârşitul contractelor, când ajung contractele la 75%, să se modifice contractele de finanţare, încheiate cu ADR-urile (n.red. în cazul Sloboziei, contractul cu ADR Sud Muntenia) Până în punctul ăla, banii trebuie să dovedim, în buget, că îi avem şi noi, puşi deoparte, şi că avem din ce plăti. (…) Da, pe lângă cei aproape 190 de MILIARDE lei vechi, vor fi şi astea 43 MILIARDE adăugate. Cel puţin. Pentru că avem maximul ăsta de 23%. Însă, ceea ce le dă dreptul constructorilor, la bulevarde, spre exemplu, majorarea preţului contractului este cu 47% mai mult. Doar că noi nu le putem da lor mai mult de 23%. Însă vor ajunge la majorări de 47%  (…) Reţineţi că pe B-dul Matei Basarab se şi asfaltează. Tot bulevardul se asfaltează. Deci, şi carosabilul. Sunt şi Staţiile de autobuze, incluse în proiectul ăsta. Vor mai fi şi cablurile pentru semafoare, tot în proiectul ăsta. Deci, mai multe! Adică, pe B-dul Matei Basarab, nu e ca pe Unirii, nu e acelaşi proiect…Deci, pe Unirii sunt prevăzute doar pistele de biciclete şi trotuarele, iar pe Matei Basarab şi Chimiei se şi asfaltează!”

Precizăm că proiectul a fost iniţiat şi pregătit pentru finanţare, în mandatul trecut, atunci când primar era Adrian Mocioniu. Şi mai precizăm că până la această dată, nu s-a decontat nici un leu din ceea ce s-a executat acolo, pe B-dul Unirii, dar şi pe B-dul Chimiei.

Ionica GHINEA

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *