NO COMMENT? Zău că nu se poate!

Distribuie articolul:

Când a dat cu ochii de-acest afiş, o tânără s-a gândit că noi, cei de la ziarul Ştirea încă mai avem suficient aplomb încât să nu ne rezumăm la a publica doar fotografia (extrem de grăitoare, de altfel) ci, în stilul în care deja ne-am obişnuit cititorii, să riscăm a avea şi-acea atitudine civică de care cel mai adesea înţelegem să ne folosim, niciodată doar aşa „de-ai dracului” ci pentru că, din păcate, prea puţini semeni de-ai noştri îşi mai pot permite un asemenea lux. Cum însă, şi de-am avea suficientă îndrăzneală încât să-i întrebăm oarece pe angajaţii acestei instituţii, mi-e teamă că mare lucru tot n-am afla întrucât, aşa după cum ştiu mulţi dintre cei care citesc ziarul nostru, de ceva timp, OPC Ialomiţa îşi are şeful în alt judeţ, fapt pentru care aici, în Ialomiţa, dacă nu a dat drumul la câini, cum se spune, uite că Oficiul a pus lacătul pe uşă, iar pe uşă s-a lipit acest anunţ care reuşeşte să-i revolte pe cei ce nădăjduiau că OPC o să-i controleze şi-o să aplice amenzi negustorilor care încalcă legile privind calitatea produselor, şi nu numai. Ce vrea să însemne acest anunţ, cine dintre cei câţiva angajaţi ai OPC Ialomiţa l-a lipit, încă n-am aflat, dar vom continua să-i întrebăm, doar-doar vom înţelege cum a fost cu putinţă o aşa năzbâtie, mai cu seamă în ceea ce priveşte desenele alea …

(I.G.)    


Distribuie articolul:

2 thoughts on “NO COMMENT? Zău că nu se poate!

  1. Cum adica, ati vrea ca sa existe un Oficiu de Protectie al Consumatorului de care sa stie de frica toti hotii (inclusiv plagiatorii), mincinosii si puturosii? Pai nu ei ne conduc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.