Muzeul este o instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Ialomiţa. Activitatea Muzeului este una despre care, din păcate, nu prea auzim vorbindu-se. Sigur că, plini de aroganţă, cei ce conduc destinele acestei instituţii, nici nu se gândesc la faptul că oamenii percep această clădire, nu ca pe-un Muzeu, ci mai degrabă ca pe-un depozit în care stau aliniate fel de fel de ciorceoboate, de prin sate adunate, unele cumpărate pe nejustificat de mulţi bani…
Sigur că pentru a-şi justifica numărul angajaţilor şi, nu în ultimul rând, salariile, conducerea instituţiei vrea să lase impresia că acest Muzeu este unul de care naţia română are nevoie, chipurile, pentru ca „românii să nu-şi uite rădăcinile”, bla, bla, bla. Numai că „raportările măreţe” îi dau de gol, simpla evidenţă a biletelor de intrare vândute demonstrând cât de puţin vizitate sunt expoziţiile acestui Muzeu pentru care, din bugetul Consiliului Judeţean Ialomiţa, în fiecare an se cheltuiesc sume mari de bani publici. Bugetul anual al MAR este de aproape 13 miliarde de lei vechi, din care mai mult de jumătate înseamnă salariile angajaţilor care par şi mulţi, şi cam lipsiţi de „obiectul muncii”. Salariaţi sunt vreo 28. Ce fac ei? Cică, restaurează…! Şi organizează…! Ce tot restaurează, ei ştiu! Ce acţiuni organizează? Cam aceleaşi, în fiecare an, multe dintre ele fiind aceleaşi cu ale altor instituiţii, mai ales unităţile de învăţământ.
Ştiţi câţi bani a încasat M.A.R, într-un an, din vânzarea biletelor de intrare? Doar 971 de lei. Pentru activitatea a 12 luni, nu vi se pare că e cam puţin? Suma de bani încasată pentru fotografierea exponatelor este atât de ridicol de mică, încât stai şi te întrebi de ce o mai şi „raportează cu mândrie proletară” directorul Gheorghe Petre?! E-adevărat că din când în când câte-o droaie de copii mai animă atmosfera prăfuită a Muzeului. Dar acest răsfăţ al muzeografilor nu se datorează dorinţei preşcolarilor şi a elevilor de a afla cum trăiau ţăranii odinioară, ci se datorează nevoii cadrelor didactice de a-şi putea trece în C.V. tot felul de activităţi desfăşurate „cu clasa”. Deşi, nu puţini sunt banii cheltuiţi pentru „alte cheltuieli”, în care ne place să credem ar intra şi cheltuielile cu IT, pentru cei ce vor să afle ce expoziţii adăposteşte M.A.R, şi pe care şi-ar dori să le vadă în realitate, simpla accesare a site-ului instituţiei ( www.muzeulagriculturii.ro) îţi cam taie cheful de a-l vizita, alea 7 fotografii (?!) reprezentând aşa-numita „Colecţie de unelte, maşini agricole şi instalaţii de arheologie industrială” , fotografii derulate într-un aşa-zis tur virtual, nereuşind să îţi dea ghes a purcede la drum lung spre Slobozia – municipiul în care funcţionează, aşa cum funcţionează, adică ineficient! Acelor şapte fotografii li se alătură alte 3 sau 4 înfăţişând bisericuţa de lemn în care, ce să vezi!, preot este fostul director al Muzeului. Acolo, pe site, mai sunt „băgate la înaintare” şi alea 3 (trei) fotografii înfăţişând o fostă Fermă – aşa-numită „model” – şi care se poate vizita dacă mergi în comuna Perieţi. Şi cam asta e toată „atracţia” ! Dacă mă întrebaţi ce face, totuşi, Gheorghe Petre – directorul Muzeului Agriculturii din România, eu nu vă voi putea răspunde decât că, din invitaţiile pe care ni le tot trimite la redacţia ziarului Ştirea, înţeleg că se pre(a)ocupă să tot organizeze în incinta Centrului Cultural „Ionel Perlea” diverse expoziţii în care, pe simeze, stau atârnate şi tablourile lui, şi-ale soţiei, şi-ale fiului, aproape întreaga familie a domniei sale fiind pasionată de pictură. Că, de! Când ai aşa o muncă, plecând dintre ciorcioboatele ţăranilor, odată întors acasă, sigur că încă mai ai „vână” să te dedai preocupărilor boiereşti, pictura fiind una dintre ele. Noi, ceilalţi, abia de mai avem vlagă să ne organizăm viaţa pentru a doua zi, în care va trebui să muncim şi mai mult pentru a produce acea „plus valoare” ce ne e impozitată, şi pentru ca ţara, românii să aibă şi Muzee…
(I.G.)