Mulţi au avut şi încă au impresia că PNL Ialomiţa, în forma sa actuală, nu poate fi fructul dragostei dintre liberalii şi democraţii ialomiţeni. Deşi multora li s-a părut nefirească această dorinţă, totuşi, încuscrirea nu i-a oripilat tot atât de mult, precum îi oripilase formarea USL. Poate fiindcă iubirea dintre PSD şi PNL a fost percepută ca fiind una de-a dreptul contra Naturii!
Acum că alegerile au trecut, iar oamenilor li s-au dezlegat limbile, din vorbă-n vorbă, multe se spun şi …cine are urechi de auzit, n-are decât să audă!
Deşi noi ştim c-am scris…ce-am scris, totuşi, încă punem cap la cap informaţiile şi, în tihna zilelor de după campanie, le „descântăm” cu toate vorbele – şi cele „de dulce”! – ce pot fi şi, unele, trebuie împrumutate de la cei care au votat ca…şi când n-ar fi ştiut cum de s-a putut întâmpla, iarăşi, ca PNL să ni se pară că n-a prea vrut să „zdrobească orânduirea cea crudă şi nedreaptă”…Căci, deşi liberalii s-au prezentat în faţa electoratului, ca fiind pre(a)dispuşi a stârpi PSD, cei mai mulţi dintre cetăţenii informaţi au primit cu oarecare rezervă propunerea PNL de a trimite-n lupta pentru câştigarea Primăriei municipiului Slobozia, pe Ioan Martin, co-preşedintele PNL Ialomiţa. Şi-asta, deoarece, spun ei, Martin a avut ca singură misiune împiedicarea – din interiorul organizaţiei – PNL de a propune pe altcineva pentru a intra în cursa contra PSD-ului. Cum nici n-avea un om mai cunoscut şi cu oarecare „trecere” ieşită din sondajele de opinie, membrii marca(n)ţi ai PNL – de nivel judeţean şi naţional ! – au „plusat” propunându-l pe Martin, chit că ştiau că acesta ar putea juca „la dublu”. Sau că a fost arvunit să joace „la cacealma”. Până la pronunţarea „sentinţei” de a se prezenta în alegeri cu mister Martin, PSD stătea „ca pe ghimpi”, la gândul că ar putea fi riscant să intre-n cursă cu un „mânz” care vine după ce au ratat înscrierea în cursă cu o „gloabă”, pe motiv că s-a auzit în toată presa centrală şi locală că a nechezat în biserică…De ce-au avut „lupii bătrâni” nevoie de Mocioniu, e altă discuţie, asupra căreia avem timp să ne îndreptăm atenţia! Să revenim, deci! Mai apoi, imediat după propunerea lui Martin, tocmai fiindcă a putut miza pe faptul că PNL i l-au livrat „la pachet” cu alte propuneri destul de controversate şi, pe cale de consecinţă, perdante, PSD a luat hotărârea de a face o campanie suspect de liniştită, mai ales din punct de vedere al declaraţiilor politice. Afişând un aer de lorzi, PSD-iştii nu s-au zbuciumat prea tare în a-l combate pe Martin. Băieţi deştepţi, PSD-iştii au lucrat finuţ, Martin fiind, la rândul lui, suspect de elegant în declaraţiile politice. Astfel procedându-se, puţini cetăţeni s-au gândit că între unii din PSD şi unii din PNL (aripa liberală, chipurile!) a existat o înţelegere. Şi nu ne referim numai la „neagresiunea” politică, ci chiar la trădarea despre care au cam început să vorbească – în şoaptă, e-adevărat! – mulţi dintre cei care, nici după ce Martin a pierdut alegerile, n-au putut crede bârfele potrivit cărora ar fi făcut – şi de-această dată! – jocurile PSD. Şi au început să vorbească, imediat după ce Martin şi-a depus demisia din funcţia de consilier local, funcţie din care mai putea „mişca în front”, astfel dovedind că încă ar mai vrea să se lupte cu „balaurul”. Atunci a început să li se pară că „e ceva putred în Danemarca”! Mai apoi, zilele trecute, când au mai auzit şi că Martin nu mai este nici măcar co-preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Ialomiţa, şi nici nu face un caz din acest „afront”, cei mai mulţi dintre cei care n-au crezut că Martin ar fi trădat riscându-şi „poziţia” în schema partidului, aproape că s-au convins că Martin a învins…PNL, cu riscul, iată, de a fi „lăsat la vatră”!
Scenarita de la cap la coada…Adica de ce sau pentru ce s-ar fi sinucis politic Martin?Eu cred ca a vrut sa castige Primaria Slobozia dar nu cu o campanie negativa. Nu i-a stat niciodata in fire sa faca acuze si sa scuipe venin precum basistul creTINEL…L-ati auzit vreodata cu mizerii,sau cerand demisii in stanga si-n dreapta, cu sau fara motiv, ca sa aiba precedent si in aceasta campanie? Eu cred ca nu, si acesta e argumentul de netagaduit.Opinia mea e ca Tinel a lansat intentionat si parsiv aceste barfe de sant,lui ii sta in caracter, asa a facut tot timpul, a mintit, a santajat, a amenintat, tocmai ca sa-l compromita si ca sa-l impinga peste bord pe DOMNUL Martin si sa ramana el UNICUL, number one, el capo di tutti capi …Acum vi se mai pare scenarita? Abia aceasta versiune este apropiata de adevar. Sunt ferm convins ca tinel si-a tuguiat buzele multumit si fericit ca Martin a pierdut Slobozia. Concluzia? Pana GHE Tinel nu pleaca din PNL, partidul isi va continua caderea libera fiindca politrucul lui basescu deja nu mai pacaleste pe nimeni.
Domnule Jorj…TOCMAI aia e: că domnul Martin NU a făcut nimic. Nimic mai mult şi mai bine decât Tinel. Nu, nu iau apărarea deputatului Tinel! Dar, în timp ce Tinel a făcut legi fiindcă asta trebuia să facă şi, desigur, a cuvântat pe la Televiziuni (că asta face politicianul român, din păcate!), AICI, în judeţul condus şi de domnul Martin, în calitatea domniei-sale de VICEPREŞEDINTE al CJI, aşa-numita Opoziţie a fost ca o cârpă cu care Puterea şi-a şters pantofii. Nu a fost şi cu COMPLICITATEA domnului Martin? Ba da, domnule!!!
Pnl e în opoziție din 2014 ,primarii pnl au beneficiat de susținerea d-lui Martin , în 2015 cele 9 primarii adevărat liberale au avut 56% din alocările pe Ialomița din Programul Național de Dezvoltare Locala ! Fetesti 23 miliarde Urziceni 21 miliarde Facaieni 12 miliarde Kagalniceanu …Qed !
Martin a avut cu 300 de voturi în plus fata de candidații PNL la consiliul local și cu 800 de voturi mai mult decât candidații lai Tinel la consiliul județean. Este un altfel de politician și cred ca vom mai auzi multe lucruri de el . Suntem acriti de vuvuzele din politichia actuala ! Parca articolul a fost scris sau comandat de Tinel , care încă se teme de Martin ! E doar o părere!?
Domnule Viorel Barbu, deputatul Tinel n-ar avea tupeul VREODATĂ să-mi spună mie despre cine, ce să scriu!!! Pe domnul Martin eu l-am susţinut cu tot respectul şi priceperea. DAR, tocmai pentru că, şi ÎN PARTICULAR, l-am întrebat dacă-şi doreşte cu-adevărat să fie primar şi NU am văzut în căutătura ochilor lui că şi-ar dori cu-adevărat, NU POT să cred că nu-i ceva adevăr în spatele bârfelor vizând trădarea lui! Şi să vă mai spun ceva: ANI DE ZILE, cât a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Martin nu a făcut nimic care să denote că face parte din Opoziţie. Aşa că NU mai ţine gogoriţa aia că ar fi mai bun, mai competent, mai dedicat decât Tinel.
‘Trădare’ folosiți termeni foarte duri și va bazați pe impresia Dv.citita în privirea candidatului … ! Deontologie profesionala ?
Anişoara, dragă!!!! Cele scrise reprezintă EDITORIAL. Dacă ştii ce presupune, înţelegi. Dacă nu…e fix problema ta, nu a mea!!!
Martin a fost învins de PNL(Pdl-ul) lui Tinel . Gigi Manea a făcut toate manevrele posibile ca Martin sa piardă și el sa fie președinte pe Slobozia. Martin respecta și este respectat ! El este mai aproape de Brătianu și Quintus decât Tinel !!!
Draga Jorj, de ace anume ar lansa Ghe Tinel vorbe de genul acesta in momentul in care oricum este Presedinte unic si cum ii mai spui tu?!? Ca sa aibe logica ceea ce spui tu acolo, ar fi trebuit sa o faca inainte, nu dupa… :))) Logica ta ce spune?!? Cred ca la tine in cap e o mare varza… :))))
Fiindca tot ce ii ameninta pozitia, ca totdeauna, trebuie calcat in picioare, eliminat, discreditat!Vin parlamentarele, nu trebuie riscat nimic…Si-apoi domnule Andrei, trebuie organizate odata si odata alegeri democratice chiar si in aceasta constructie politica pnl-pdl.Cat timp mai poate fi bagat pumnul in gura si impus de la centru un politruc corupt (cretinel) de alt politruc corupt(blaga)??? Asa ca tot ce am spus eu are sens.Varza si logica se asociaza deci numai la tine in gandire:)))
Martin nu a cistigat , dar a obtinut cel mai bun rezultat ( peste Teculescu in 2012 , Didita in 2008 , Hoinaru in 2004 , Gherman in 2000 …) Nu Martin a invins PNL -ul ci PNL -ul care a votat alegeri doar in un singur tur l-a invins pe Martin ! In primul tur au fost 9 candidati … Daca era si al doilea tur ? . Demnitatea si seriozitatea lui Martin cred ca sunt de admirat . Avea capacitatea necesara pt.administrarea orasului . Vom vedea ce va iesi in urmatorii 4 ani !
Sper ca totusi imi veti puplica postarea ! Multumesc !
Eu am beneficiat de demersurile d-lui vicepreședinte Martin : merg la bunici în Doja pe drumul modernizat de CJ la insistentele d-lui Martin , lucrare făcută în 2 luni și am făcut un Rmn la spital , fără sa mai merg la București. sau Constanța. Martin a luptat pt achiziția Rmn în Slobozia!!! Despre d-nu-l Gheorghe Tinel … eu nu !!!
Am intrat pe site-ul dv.redirectionat de pe Facebook . Din 10 article 4 sunt cu d-nul Tinel Gheorghe. Sunteti o sustinatoare ad-lui deputat ?
Eu cred ca va înșelați , d-nulMartin și echipa sa a trecut de doua ori pe strada noastră ,m-am mai in tihnit cu dinsii la gara și în parc la mănăstire ,am primit trei feluri de flyere , un ziar , a fost și la tata la munca la Mobila SA . Cred însă ca lumea normala nu mai are încredere în politicieni și a refuzat sa voteze .
Ne agitam degeaba! Scenariu Pdl-ului, este urmatorul: intrare – amestecare cu pnl a pdl-ului-cucerirea pnl-ului istoric prin numirea numarului 1 deci ca presedinti de filiale judetene a fostilor pdlisti si sugrumarea liderilor pnl si cucerirea pnlului.Oare de ce s-au afiliat popularilor inparlamentul european.