Primăria Municipiului Fetești organizează o nouă etapă pentru alocarea locuințelor nZEB rămase libere.
Persoanele interesate mai pot depune dosare în perioada 10 septembrie – 10 octombrie 2026.
Proiectul cuprinde în total 30 de locuințe de serviciu, destinate tinerilor specialiști din sănătate și învățământ. Până în prezent s-au înregistrat 13 cereri (11 din etapa anterioară și 2 în etapa curentă).
Pentru a putea închiria o astfel de locuință, solicitanții trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții:
– vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.
– contract de muncă activ la o instituție de sănătate sau educație din Fetești.
– venitul pe membru de familie mai mic decât salariul mediu pe economie.
– nu dețin și nu au deținut nicio locuință în municipiu.
Dosarul de înscriere se depune fizic la Registratura Primăriei din str. Călărași, nr. 595, bl. CF3, sc. A.