V-am informat, tot aici în ziarul Ştirea, când a demarat Proiectul vizând modernizarea străzilor din oraşul Ţăndărei, scopul fiind acerla de a asigura o mai bună accesibilitate, condiții sigure de trafic pentru pietoni și șoferi, dar și sprijinirea dezvoltării economice locale. Cei care nu aţi aflat,
puteţi citi AICI
puteţi citi AICI Astăzi, vă informăm că Primăria oraşului Ţăndărei, continuă investițiile în infrastructura orașului nostru, cea mai recentă finalizare a lucrărilor de asfaltare, petrecându-se pe stada Pescăruș.
„Această arteră va deservi în mod direct zona în care urmează să fie deschis un nou centru comercial, contribuind la crearea unei infrastructuri moderne și accesibile pentru locuitorii orașului, dar și pentru viitorii investitori.
Lucrarea face parte dintr-o investiție mai amplă, prin care urmărim să dezvoltăm infrastructura rutieră și să pregătim corespunzător zonele în care se realizează noi investiții private.
În perioada următoare, lucrările vor fi finalizate, iar recepția investiției este programată pentru zilele următoare.
Pentru administrația locală, fiecare stradă modernizată înseamnă mai mult decât asfalt nou. Înseamnă dezvoltare, accesibilitate și condiții mai bune pentru comunitatea noastră.
Țăndărei se dezvoltă, iar investițiile în infrastructură merg mai departe.”, a precizat primarul Cristi Roman