Locul VII pentru pompierii voluntari ai oraşului Căzăneşti

Distribuie articolul:

 

În perioada 05 – 07.08.2013 s-a desfăşurat, în municipiul Piatra Neamţ, etapa naţională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă. Mai mult decât atât, în acest an se împlinesc 100 de ani de la primul concurs atestat documentar, la care a participat şi câştigat formaţia din comuna Zăbrani, judeţul Arad, în data de 29 iunie 1913. În urma fazei interjudeţene a competiţiei, desfăşurate la Constanţa în luna iulie a acestui an, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Căzăneşti s-a clasat pe primul loc, calificându-se astfel la faza naţională a competiţiei.

La start s-au aliniat echipaje din opt judeţe, iar în urma desfăşurării celor trei probe de concurs echipajul oraşului Căzăneşti a obţinut locul VII. Performanţa este cu atât mai importantă având în vedere faptul că, la nivel naţional, sunt organizate şi funcţionează peste 3400 de Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, pentru seriozitatea şi spiritul competiţional de care au dat dovadă, voluntarii ialomiţeni au fost recompensaţi cu diploma şi cupa „Fairplay”. SVSU Căzăneşti s-a dovedit încă de la înfiinţare un real sprijin pentru comunitatea în care funcţionează, precum şi pentru pompierii profesionişti atunci când aceştia au acţionat la diferite situaţii de urgenţă produse în sectorul de competenţă al acestuia.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *