Justiţia să pună sechestru pe averile (i)licite înainte ca inculpaţii să le poată înstrăina!

Distribuie articolul:

 

Raportul eurodeputatei PDL Monica Macovei la Directiva privind punerea sub sechestru şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni a fost adoptat în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European (PE) cu 48 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri. În urma votului, Monica Macovei a primit mandat pentru începerea negocierilor cu Consiliul UE şi Comisia Europeană (CE) pentru stabilirea variantei finale a directivei.

 Potrivit AGERPRES, Monica Macovei a precizat ,după vot, că punctul cel mai puternic dezbătut în negocierile politice a fost cel referitor la confiscarea bunurilor fără existenţa unei sentinţe, precizând că s-au adăugat garanţii pentru ca această procedură să fie în acord cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu dreptul la un proces corect.  „Punctul cel mai sensibil, dar şi cel mai important, este posibilitatea confiscării bunurilor provenite din infracţiuni fără a exista o sentinţă de condamnare. Este, de altfel, şi marele pariu pe care îl fac. Este mult mai important să confiscăm bunurile şi banii produşi ilegal decât să punem doi sau trei oameni în spatele gratiilor şi să lăsăm banii murdari să circule în reţele de crimă organizată şi să finanţeze terorismul. Cel mai important principiu urmăreşte şi confiscă banii care provin din activităţi de natură penală, chiar în lipsa unei condamnări. Iar pentru asta avem nevoie să folosim nu doar proceduri penale, ci şi proceduri civile, cum se întâmplă, de exemplu, în Marea Britanie, Irlanda, Bulgaria sau SUA, pentru că activităţile de crimă organizată se extind rapid şi trebuie să le dăm un răspuns pe măsură. De aceea, sunt convinsă că şi statele membre care acum au avut rezerve vor dori astfel de proceduri în viitorul apropiat (…) Cea mai critică chestiune a fost aceea a cazului în care persoana este bine, sănătoasă, în ţară, dar nu se alege calea condamnării penale, pentru că nu-ţi doreşti neapărat să o pui la închisoare, ci îţi doreşti să-i confişti averea. Şi atunci se merge pe o procedură care urmăreşte confiscarea averii, dar trebuie dovedit ”, a declarat doamna europarlamentar.
Propunerea de directivă prevede măsuri de protecţie a drepturilor civile. Astfel, confiscarea poate fi dispusă numai de judecător, iar dreptul la apărare şi cerinţele procesului corect trebuie respectate. De asemenea, de la terţii cumpărători se poate confisca numai dacă se poate dovedi că aceştia ştiau că bunurile respective provin din infracţiuni. În ceea ce priveşte aplicarea pe plan intern a directivei, pentru care statele membre vor avea un termen de unul sau doi ani de la adoptarea variantei finale, Monica Macovei a precizat că autorităţile române ar trebui să folosească prilejul amendării din acest an a Constituţiei pentru a înlătura prevederea potrivit căreia averea se prezumă a fi licită.  „Trebuie eliminată acea prevedere din constituţia României, unică de altfel în lume, numai moldovenii au copiat-o după noi, în care se prezumă ca licită averea. Atâta timp cât dovedeşti că provine din activităţi penale nu ai de ce s-o prezumi licită şi, ca atare, poate fi confiscată de o instanţă civilă, penală sau de orice altă natură. Deci trebuie să dispară acea prevedere anacronică şi care a fost numai în folosul hoţilor de tranziţie din constituţia României”, a afirmat Monica Macovei. „Există şi o recomandare către statele membre privind posibila destinaţie a bunurilor confiscate, respectiv pentru a compensa victimele, a întări organele de aplicare a legii sau refolosirea socială a bunurilor, cum se întâmplă în Italia”, a mai spus Monica Macovei. Eurodeputata PDL a mai precizat că speră ca trialogul să poată fi finalizat în timpul preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE, astfel încât varianta finală a directivei rezultată din negocieri să poată fi adoptată în plenul PE în luna iulie.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *