Purcoi de bani cheltuit, chipurile, pentru puşcăriaşi

Distribuie articolul:

 Potrivit informaţiilor oficiale oferite de către purtătorul de cuvânt al Penitenciarului din Slobozia, reprezentanţi ai Centrului Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană vor desfăşura, în această instituţie, trei sesiuni de informare cu privire la obţinerea unui loc de muncă, adresate unui număr de 20 persoane private de libertate care urmează a fi liberate condiţionat în următoarele şase luni. Activitatea va fi derulată în cadrul proiectului „Tranziţia pentru libertate prin Centre Regionale de Incluziune Socială”, proiect cofinanţat din Fondul Social European POSDRU 2007-2013.

Aceste sesiuni de lucru, cică, au ca scop pregătirea persoanelor private de libertate în vederea reintegrării după liberare. Pe parcursul derulării întâlnirilor vor fi prezentate informaţii în legătură cu paşii care trebuie urmaţi în vederea găsirii unui loc de muncă după liberare, vor fi abordate tema specifice reintegrării pe piaţa muncii, iar la final, participanţilor li se va înmâna un material de informare privind procesul de obţinere a unui loc de muncă. „Importanţa acestei activităţi vine din faptul că se alătură pregătirii persoanelor private de libertate pentru revenirea în comunitate, acesta fiind un proces care începe din prima zi de detenţie şi se derulează pe toată perioada executorie, având rolul de adaptare a individului la specificul vieţii comunităţii şi de conştientizare a drepturilor şi responsabilităţilor sociale. În acest sens, apreciem rolul benefic al acestui tip de activităţi derulate în colaborare cu reprezentanţi ai comunităţii şi ai unor fundaţii, asociaţii implicate în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, acestea oferind informaţii concrete despre serviciile sociale puse la dispoziţie de organizaţii nonguvernamentale şi instituţii ale statului, precum şi despre modalităţile de accesare a lor, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Totodată, găsirea unui loc de muncă după liberare, constituie o etapă importantă în ceea ce priveşte reintegrarea socială a persoanelor private de libertate.” se precizează în „raportările măreţe” servite presei. Ba, mai mult, suntem informaţi că în data de 15.04.2013, la Penitenciarul Slobozia va începe un nou curs de calificare în meseria de „Lucrător în cultura plantelor” având ca beneficiari un număr de 12 persoane private de libertate. „În acest context, în perioada aprilie – iulie 2013, la Gospodăria agro-zootehnică a unităţii noastre se va derula cursul de calificare în meseria de „Lucrător în cultura plantelor”, structurat în 120 ore de instruire teoretică şi 240 de ore de instruire practică. La finalul cursului, persoanele private de libertate absolvente vor beneficia de reducerea pedepsei cu treizeci de zile. De asemenea, absolvenţii vor obţine şi un certificat de absolvire, într-o meserie căutată pe piaţa muncii, ceea ce le asigură creşterea şanselor de reintegrare socială. Materialele didactice pentru instruirea teoretică şi practică sunt puse la dispoziţie de furnizorul de formare profesională, Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Călăraşi. Că, în realitate, după ce ies pe poarta Penitenciarului, altele şi nu, neapărat, calificare sunt cauzele pentru care prea puţini dintre foştii deţinuţi îşi găsesc loc de muncă, pare că nici prin minte nu le trece celor care cheltuiesc sume impresionante de bani, sume a căror valoare financiar-contabilă, desigur, stimabilii n-o menţionează în comunicatele servite presei. Nu-i nimic, însă, căci şi noi ne-am învăţat lecţia, fapt pentru care vom scrie, iarăşi, câteva întrebări la care, printr-o adresă purtătoare de număr de înregistrare, vom cere răspunsuri competente conducerii Penitenciarului.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *