Judeţul Ialomiţa „colcăie” de evazionişti

Distribuie articolul:

Lăsând să se înţeleagă că mai mult din cauza ziarului Ştirea a fost organizată o conferinţă de presă pe tema evaziunii fiscale, domnul Lefter Cristian, comisar şef de poliţie în cadrul IPJ Ialomiţa a prezentat un Raport de activitate pe care, la rândul nostru, n-avem nici un motiv să nu-l prezentăm în forma lui originală, tocmai pentru că nu vrem să denaturăm cumva informaţiile. Mai ales că sumele reprezentând evaziunea fiscală sunt de-a dreptul înspăimântător de mari şi, mai cu seamă că în ceea ce priveşte rata criminalităţii, în anul 2012, Inspectoratul de Poliţiei al judeţului Ialomiţa se situează pe locul 6 la nivel naţional având în vedere totalul infracţiunilor economice constatate, iar la infracţiunile de evaziune fiscală ocupă locul 11 .

”  În anul 2012 combaterea infracţionalităţii în domeniul evaziunii fiscale s-a desfăşurat în conformitate cu obiectivele naţionale care au drept scop protejarea bugetului consolidat al statului şi asigurarea stabilităţii şi competitivităţii mediului de afaceri din România (…) Având în vedere specificul judeţului Ialomiţa, cât şi rezultate obţinute în perioada anterioară, la nivel judeţean au fost stabilite ca domenii prioritare următoarele: produse agroalimentare, alcool, produse energetice şi construcţiile (…) În perioada supusă analizei au fost în derulare un număr de 82 planuri de acţiune în toate  domeniile din sfera criminalităţii economico-financiare, având ca principal scop prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Ca urmare a acestor acţiuni s-au înregistrat un număr de 28 dosare penale, au fost aplicate un număr de 718 amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.117.940 lei, s-au confiscat bunuri în valoare 388.017 lei şi numerar în sumă de 34.702  lei. De asemenea, s-au mai confiscat 1600 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de 15.620 lei, ca urmare aplicării a 10 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 10.000 lei. În urma verificării informaţiilor obţinute, precum şi a sesizărilor primite au fost înregistrate un număr de 369 dosare penale, la care se adaugă un număr de 187 dosare penale existente la începutul anului, dosare în care s-au efectuat cercetări faţă de  un număr 259 de persoane. Din cele 556 dosare penale de evaziune fiscală instrumentate în cursul anului 2012, cadrele serviciului au constatat un număr de 274 de infracţiuni de evaziune fiscală, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale într-un număr de 220 dosare penale, s-au soluţionat un număr de 339 dosare penale, din care 40 cu propunere de trimitere în judecată, 73 cu propunere de încetare a urmăririi penale ca urmare a achitării prejudiciului cauzat, 88 cu propunere de scoatere de sub urmărirea penală şi aplicarea unor sancţiuni administrative, iar 138 cu alte soluţii legale.. La sfârşitul anului 2012 au rămas în instrumentare un număr de 208 dosare penale pentru care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de Legea 241/2005.

– dosare penaleexistente = 187; înregistrate  = 369; instrumentate =556; soluţionate =339; rămase = 208

De precizat este că pe lângă volumul mare de activităţi desfăşurat pentru combaterea evaziunii fiscale, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au acordat o atenţie sporită cauzelor penale în care au fost sesizate prejudicii mari cauzate bugetului consolidat al statului. Astfel, din cele 43 dosare penale complexe în care au fost cercetate 56 persoane, au fost soluţionate 26 dosare penale complexe, din care 8 cu propunere de trimitere în judecată, 1 cu propunere de declinare către DIICOT, 7 declinare DNA ( 27 persoane cercetate), 11 declinare către alte unităţi de parchet şi 7 alte soluţii legale, rămânând în instrumentare la sfârşitul perioadei un număr de 17 dosare penale complexe. Prejudiciul în cele 8 dosare penale complexe declinate a fost de 20.420.590, din care recuperat 4.397.860 lei. În perioada analizată prejudiciul total constatat la soluţionarea dosarelor de evaziune fiscală a fost de 136.043.630 lei, din care a fost recuperat 59.208.400 lei reprezentând un procent de 43,52%. Pentru recuperarea prejudiciului, pe lângă sumele achitate de persoanele cercetate, ofiţerii de investigare a fraudelor au desfăşurat activităţi procedurale pentru instituirea sechestrului asigurator, valoarea bunurilor pentru care s-a aplicat sechestru fiind de 883.030 lei. Unităţile de Parchet de pe raza judeţului Ialomiţa, în baza propunerilor formulate de organele de poliţie, au întocmit 33 rechizitorii cu un prejudiciu reţinut de 1.310.030 lei, 16 persoane fiind condamnate definitiv. În perioada de referinţă au fost documentate 10 grupări infracţionale cu 39 persoane, despre care există date şi informaţii că au comis acte de evaziune fiscală. Cele 10 grupări infracţionale fac obiectul unor dosare penale aflate în instrumentarea ofiţerilor de poliţie din cadrul serviciului. În două cazuri dosarele în care erau cercetate grupuri de infractori, au fost promovate unităţii de parchet cu propunere de declinarea competenţei în favoarea  D.I.I.C.O.T.



Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *