Inspectoratul Şcolar Ialomiţa – alt proiect pe bani grei

Distribuie articolul:

Din sursa autorizată să informeze publicul despre „măreţele realizări” marca PNL, titrăm astăzi „după dictare” (sperând că veţi înţelege şi dincolo de aparenţe) despre încă o mostră din aşa-numitele „Stagii de practică pentru elevii din învățământul profesional și tehnic Ialomița”. Şi titrăm, deoarece ISJ Ialomița se laudă că „În ciuda crizei sanitare cauzate de virusul SARS-COV-2, a luat măsuri speciale pentru derularea stagiilor de practică într-un mediu de lucru real pentru 181 de elevi din învățământul tehnic și professional și jud. Ialomița”.

Şi, cică, profitând de faptul că agenții economici parteneri de practică își continuă activitatea în condiții speciale de protecție sanitară, ISJ Ialomița, în parteneriat cu Asociația ARTE 21 – Poveștile lumii și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională – Ialomița, a început în data de 4 noiembrie 2020 proiectul „TehniCOOL 2 – Îmbunătățirea accesului la activități de învățare în mediul de muncă real pentru elevii învățământului profesional și tehnic din județul Ialomița, ID 131144” co-finanțat din FSE prin POCU 2014-2020.

Proiectul se implementează timp de 2 ani (04.11.2020-03.11.2022) în beneficiul a 181 de elevi care urmează cursurile în 6 unităţi IPT din Ialomita: Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” Fetesti, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Fetești, Liceul Tehnologic ”Sfânta Ecaterina” Urziceni, Școala Profesională Bordușani, Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Slobozia.

Sunteţi curioşi să aflaţi câţi bani mai „toacă” Inspectoratul Şcolar, şi de această dată, pentru aşa-zise CURSURI DE PRACTICĂ. Vă vine sau nu să credeţi, suma este şi de această dată una extraordinar de mare. Fix 2.375.132,92 lei au pe mână „băieţii deştepţi” din conducerea IŞJ Ialomiţa, secondaţi de băieţii „jmecheri” cu firme „abonate” la astfel de „operaţiuni” care nu şi-au demonstrat necesitatea, eficienţa.

Deci, peste 23 de MILIARDE lei vechi.

Douăzeci şi trei de MILIARDE. Bani, nu glumă!

Din porcoiul de bani, mai mult de 20 de MILIARDE lei vechi provin din finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FSE).

Ce urmăreşte această cheltuială care survine după alte atâtea şi-atâtea neştiute cheltuieli făcute ca „variaţiuni pe aceeaşi temă” a pseudo-CURSURI/PRACTICĂ DE PREGĂTIRE PROFESIONALĂ? Obiectivul general (scopul) proiectului, cică, constă în „creșterea cu 181 a numărului de elevi din învățământul tehnic și profesional din județul Ialomița care participă la programe de învățare la un potențial loc de muncă și facilitarea angajării pentru 39 de absolvenți participanți la proiect cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.”

Şi, cică, proiectul va include minim un an școlar complet, şi „se va desfășura și pe perioada verii deoarece elevii pot intra în programele de internship și traineeship. La finalul proiectului, 134 de elevi vor finaliza studiile cu un examen de calificare, 19 elevi vor continua studiile, 39 persoane din GT își vor găsi un loc de muncă. Grupul țintă va fi implicat în toate activitățile proiectului, fie direct fie indirect ca beneficiari ai rezultatelor obținute. Activitățile tehnice A1, A2, A3 si A4 sunt activități de lucru directe cu GT (A1 – organizarea si desfășurarea stagiilor de practică, A2 – consilierea și orientarea în carieră a GT, A3 – înregistrarea GT în sistemul de informare coordonată și participarea la întâlniri cu parteneri economici care au menirea de a-i inspira în carieră, A4 – participarea GT la activități de internship și traineeship, precum și la activități de voluntariat)”.

Să mai reţineţi că şefa Inspectoratului Şcolar, doamna Steluța-Iuliana MITREA, este manager de proiect. Nu de alta, dar poate, cu ocazia următoarelor alegeri, să aveţi toate datele problemei, atunci când veţi dori să aflaţi răspunsuri la întrebări de genul: cine „a fost la butoane” în perioada în care se făceau astfel de „treburi” cu iz de-a dreptul pestilenţial…?

Ionica Ghinea

 

 

 


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Inspectoratul Şcolar Ialomiţa – alt proiect pe bani grei

  1. Sa nu uitam vechiul proverb despre vulpi si struguri acri. Dle jurnalist NO NAME, vorbele din spatele unui calculator sunt egale cu 0, atata timp cat nu ai bunul simt sa iti asumi aceasta afirmatie. Afla si dumneata, ca fondurile europene trebuie absorbite si ca n-are nicio treaba partidu`. Si ca sunt bani multi, pe care noi prostii de romani, din cauza lichelelor de genul tau, nu-i luam. De frica sa nu zica ceva unul sau altul, ziaristu` lu peste. Daca te-ar duce putin capul, astfel incat sa intri pe un proiect POCU, ai vedea ce munca dracu este. Si da, banii pe care tu ii vezi incredibil de multi, sunt ai naibii de putini, avand in vedere ca in 24 de luni, ai de platit tot ce trebuie sa se duca la bun sfarsit acest proiect – de la experti, pana la elevi. Asa ca, frustratule, daca vreo data vei avea creierul mai mare decat al unei gaini si te-ai gandi putin, n-ai mai scoate pe gura asemenea atrocitati. Si inca ceva, nu e vina mea, ca tu nu poti face ce fac oamenii aia, care fac in cateva ore, ceea ce tu ai face in luni de zile, poate. Oamenii aia sunt experti, pe cand tu, doar un ziarist gainar, care nu face decat sa improaste cu noroi oameni care muncesc pentru ca sunt buni in ceea ce fac.
    Concluzionand, poate faci si tu niste articole referitoare la absorbtia fondurilor europene la nivel national, si o sa-ti dai seama ce prostii spui. Procentul absorbit de Romania este infim fata de ce am putea accesa de fapt.
    Dar na, pare se ca in Romania primeaza prostia, ignoranta, si „ziaristii”, mai ales cei care au ca slogan „Coruptia tine de elita, restul e gainarie”. Constructiv, n-am ce sa spun!
    In loc de ramas bun, voi face o urare… Sa va dea Dumnezeu, sa aveti si voi salariile unui expert pe proiectele POCU, dar NU inainte ca sa munciti ca un expert angajat pe POCU. Sa vezi si tu ce inseamna nopti nedormite!

    PS. N-am nicio legatura cu Slobozia, Ialomita si am intrat intamplator pe site-ul asta. Asa ca, daca te pregatesti pentru un razboi cu ISJ Ialomita, nu vei face decat sa te faci de rahat inca o data!

    1. Pentru Mădălina Cofei (Teddy)
      Sunteţi penibilă! Nu ne interesează câtuşi de puţin impresia (proastă!) pe care nişte jmecheri ca dvs o au despre jurnalişti. Care, jurnalişti, prestează muncă oferindu-le oamenilor informaţii, fără a le percepe vreun sfanţ. Şi e muncă, cucoană, nu glumă! Căci, pentru a scrie atare articol, pe care oameni ca dvs să în catalogheze ca atrocitate, doar pentru că dă în vileag golăniile pe care le săvârşesc oameni ca dvs, jurnalistul trebuie să citească toate hârtiile alea pe voi le scrieţi PE BANI GREI. Cetăţenii nu plătesc salariile jurnaliştilor. Cetăţenii nu plătesc NICI UN LEU jurnaliştilor, noi existând fiindcă prestăm publicitate firmelor, încasând bani pentru care plătim impozitele alea din care oameni ca dumneata îşi încasează salariile „nesimţite”. Dacă dumneata crezi că ai suficientă pricepere să faci presă, TE ÎNŞELI, cucoană! Nu e chiar la îndemâna oricui să „fie pe fază” zi şi noapte, să aibă vorbele la îndemână pentru a construi o frază, 100 de fraze, din care să se şi înţeleagă ceva. Chiar nu citiţi ceea ce scrieţi, ca să vedeţi ce panaramă de fraze aveţi în proiectele alea…? Chiar nu vă este ruşine să aveţi atâta tupeu să scrieţi aici asemenea inepţii? Chiar credeţi că eu vă creditez cu atât de multă inteligenţă pe cât vreţi să lăsaţi impresia că aveţi? Nu, doamnă! Nu sunteţi decât un om care „s-a simţit cu musca pe căciulă”, cum e vorba aia! Simţind sila cum îmi năvăleşte viscerele, mă opresc aici, căci nu meritaţi mai multă atenţie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *