Imigranţi chinezi în Ialomiţa

Distribuie articolul:

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul  pentru Imigrări Ialomiţa, în cooperare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa şi cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Ialomiţa au desfăşurat la data de 05 iunie a.c. o acţiune specifică, în cooperare, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Cu această ocazie, au fost depistaţi cu şedere ilegală, doi cetăţeni chinezi,  Z.X. în vârstă de 30 ani respectiv  T.Z în vârstă de 33 ani. Persoanele în cauză au intrat în ţară în baza permiselor de şedere permanentă eliberate de autorităţile unui stat Schengen, beneficiind astfel de un drept de şedere pentru 90 zileîn decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, iar la expirarea acestuia, nu a părăsit teritoriul ţării. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări au emis pe numele cetăţenilor chinezi  comunicări prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de trei zile. De asemenea, cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu avertisment, conform OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările şi completările ulterioare.Biroul pentru Imigrări Ialomiţa va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României. Numerele de telefon ale Biroului pentru Imigrări al Judeţului Ialomiţa la care cetăţenii pot suna pentru orice aspecte legate de regimul juridic al străinilor sunt: 0243207691 şi  fax: 0243211831.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *