Ialomiţa în 2019: locuri de muncă puţine în privat iar statul cel mai mare angajator

Unul dintre sutele de personaje nocive pe care le-a dat  din politica românească după 1990, Liviu Nicolae Dragnea este pentru mulţi istorie în plan politic, chiar dacă efectele unei conduceri catastrofale şi totalitare se vor vedea mulţi ani de acum înainte atât în Ialomiţa cât şi la nivel naţional.

Scurt Istoric

Înscris în cursa pentru preşedinţia partidului şi fiind singura candidatură acceptată de Comitetul Executiv Naţional al PSD, Dragnea ajunge la data de 12 octombrie 2015 să fie ales cu 97% dintre voturi în funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat. Individul a fost descris în publicații autohtone, dar și internaționale precum Politico, The Washington Post, Deutsche Welle, Der Spiegel drept un autocrat cu viziuni profund iliberale şi totalitare. În anul 2018 discursul său politic a fost caracterizat ca având remarci populiste, iar în apariţiile sale publice, Dragnea susţinea în mod constant faptul că poporul român este păcălit şi împins spre sărăcie, de interese străine şi agenţi locali care au format un „Stat Paralel” şi care sărăcesc românii, acuzând Uniunea Europeană de interferenţe din partea unei elite tehnocrate prin multinaţionale.

Ialomiţa codaşa României la orice capitol

Judeţele în care multinaţionalele mult blamate de PSD s-au „culcuşit” au un nivel de bunăstare mai ridicat decât cele de la polul opus al clasamentului alcătuit de Institutului Naţional de Statistică. Conform calculelor, primle cinci oraşe cu cel mai mare nivel de bunăstare (Bucureşti, Cluj, Timiş, Ilfov şi Braşov) au reuşit să atragă nu mai puţin de 2.737 de companii mari, iar salariul mediu net este de 2.655 lei. În schimb în topul celor mai sărace judeţe (printre care se numără şi Ialomiţa) sunt ţinuturile care în general au reuşit să atragă cele mai puţine companii mari. Acestea se prezintă mult mai slab dacă ne uităm la salariul mediu net şi la raportul PIB/cap de locuitor, dar au ponderi foarte ridicate ale angajaţilor în sectorul public. Conform clasamentului INS, Ialomiţa se situează pe locul 32 în clasamentul judeţelor în funcţie de salariile medii nete având numai 11 companii multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului. Salariul mediu net este şi el mult sub media naţională, având o valoare de 2.140 lei, cu 19,4% mai mic decât primele clasate. Rezumatul acestui articol ar putea să fie următorul: „Ialomiţa în 2019: locuri de muncă puţine în sectorul privat iar statul cel mai mare angajator.”

Fă-mă, mamă, bugetar!

Înainte de criza care a lovit România în anul 2009, bugetarii câştigau mai bine decât cei din mediul privat. Situaţia s-a echilibrat începând cu 2010, cu ocazia mult hulitei tăieri operate de Guvernul Boc la îndemnul preşedintelui la acea vreme, Traian Băsescu. Aceştia au realizat subit că există o criză bugetară şi pentru efecte imediate soluţia a fost „tăierea” pensiilor şi salariilor în sectorul bugetar, deşi o variantă mult mai fezabilă şi constituţională ar fi fost creşterea impozitului pe venituri, măsură însă mult mai greu de aplicat. Conform datelor INS, în judeţul Ialomiţa ponderea angajaţilor în sectorul public din totalul salariaţilor la sfârşitul anului 2018 era de 28,7%. Cu alte cuvinte din 44.195 de salariaţi în total, 12.684 lucrau la stat, plasând astfel Ialomiţa pe locul 11 în clasamentul judeţelor cu cel mai mare procent de salariaţi în sistemul public. Iar în 2019 cu siguranţă lucrurile nu au făcut altceva decât să se înrăutăţească în Ialomiţa, numărul angajaţilor la stat crescând cu peste 5% potrivit datelor preliminare aferente lunilor ianuarie-octombrie, ducând astfel ponderea angajaţilor în sistemul public din numărul total de salariaţi ai judeţului la peste 30%. Dacă analizăm şi din altă perspectivă, datele INS mai arată faptul că din 260.000 de locuitori numai 50% reprezintă persoane sub 18 ani, peste 65 de ani,  persoane cu diverse afecţiuni şi dizabilităţi, care nu mai pot sau nu au dreptul să lucreze, rezultând că 130.000 de ialomiţeni ar trebui să se regăsească în câmpul muncii. Astfel dintr-un simplu calcul reiese că dacă din 130.000 potenţiali angajaţi numai 44.195 de oameni sunt angajaţi cu forme legale din care statul obţine contribuţii, procentul oamenilor fără venituri, sau cu venituri nedeclarate şi fiscalizate atinge 65,38%.

 Victor Ghinea

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *