Finanţiştii ialomițeni au colectat în luna Mai suma de 83 milioane lei

Distribuie articolul:

  • După ce timp îndelungat a comunicat numai informaţii despre data până la care trebuie plătit un bir sau altul, iată că AJFP Ialomiţa „schimbă macazul” şi încearcă, timid, o comunicate şi pe alte ”paliere” ale activităţii specifice Fiscului. Nădăjduind că, în curând, vom afla mai multe despre măsurile luate cu acei „rău platnici” care par a sfida contribuabilii de bună-credinţă, dar şi că vom vedea că evaziunea fiscală nu mai este atât de vizibil apanajul „băieţilor deştepţi” care chiar se laudă că sunt „mână-n mână” cu „ştabii de la Fisc”, azi ne grăbim să preluăm informaţia remisă redacţiei Ştirea, fie şi nuami din cauză că până acum am criticat că nu ne parvin şi alte informaţii. Şi pentru că 830 de MILIARDE lei vechi sunt bani, nu glumă! Totuşi, e greu de înţeles, chiar şi citind „structura pe bugete”, dacă această sumă este una sub potenţialul de colectare a AFFP Ialomiţa sau, dimpotrivă, se apropie de maximum posibil?!     

Structurată pe bugete, situaţia veniturilor colectate se prezintă astfel:

– bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 27,11 milioane lei. De menționat faptul că în luna mai a fost restituită contribuabililor administrați taxa pe valoarea adăugată (TVA) cu sumă negativă, solicitată la rambursare, în valoare de 5,91 milioane lei.

– la bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 17,36 milioane lei;

– la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 38,23 milioane lei;

– la bugetul asigurărilor pentru şomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 1,14 milioane lei.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *