DADP / Primăria Slobozia – indolenţă, furăciune sau doar nepricepere?

Distribuie articolul:

* Iată, aceasta-i întrebarea pe care o adresează cetăţenii sătui să vadă în ce hal a ajuns să arate oraşul cu pretenţii de municipiu-reşedinţă de judeţ!

Deşi de peste o jumătate de an, la conducerea Primăriei este alt edil-şef, unul care pe când se afla în campanei zicea că este în stare „să facă şi să dreagă”, spre dezamăgirea multora dintre cei care l-au votat, Dragoş Soare pare incapabil să rezolve măcar problema curăţeniei acestui oraş.  Deşi are în ograda Primăriei, aşa-numita Direcţie pentru Administrarea Domeniului Public (DADP), subunitate condusă de directorul Vali Roşca, deşi are şi un aşa-numit administrator public al oraşului, (funcţie scornită de doar câţiva ani încoace, şi care nu şi-a dovedit utilitatea), primarul Dragoş Soare nu reuşeşte nică măcar să înlăture de pe domeniul public, mizeria şi maidanezii, darămite să mai şi înfăptuiască „realizări măreţe” de genul investiţiilor edilitar-gospodăreşti precum: apă potabilă şi cu presiunea necesară etajelor blocurilor de locuinţe, canalizare fără mirosuri pestilenţiale, şi-alte asemenea „utilităţi” care, în campania electorală, au fost enunţate ca deziderate.

Bani „cu ghiotura” pentru…

Vă spuneam într-un alt articol de presă că în fiecare an, din cei 31 care-au trecut de la aşa-zisa Revoluţie, DADP Slobozia a primit câte-o „căruţă de bani”, pe motiv că domeniul public trebuie amenajat, curăţat, udat, înfrumuseţat. Anul trecut, DADP a primit din banii Primăriei, suma de 16.759.000 lei. În lei vechi, asta înseamnă peste 160 de MILIARDE. O sută şaizeci de miliarde! Vreţi să aflaţi ce a făcut Vali Roşca din atâîta bănet? Jumătate din porcoiul de bani a ajuns în salariile celor 171 de angajaţi.

Când citiţi numărul angajaţilor, nu-i aşa că vă întrebaţi ce tot fac atâţia salariaţi, că în jurul nostru nu se vede cine ştie ce, menit a ne face să credem că oamenii aceia chiar muncesc pe domeniul public? Mai ales că unii dintre cetăţeni au aflat deja că unii dintre angajaţii DADP muncesc, dar nu pe domeniul public, ci pe la diferite lucrări efectuate în curţile caselor aparţinând boierilor acestor vremuri, baştani care conduc oraşul, judeţul, ţara! Şi dacă jumătate din bani merge către salarii, din păcate, cealaltă jumătate nu se regăseşte, toată, în lucrările efectuate în beneficiul nostru, al oraşului! Spunem asta, având în vedere că aproape 70 de MILIARDE lei vechi „se topesc” în facturile reprezentând „cheltuieli de funcţionare”. Că, de! Birocraţilor trebuie să li se asigure „la sediu” căldurică, curăţenie, başca tot felul de „articole de birotică şi papetărie”, nu? Abia după ce au fost „operate” astfel de cheltuieli (başca, acele suspect de prea multe „alte cheltuieli”!), se trece la cheltuirea banilor pentru …Sera de flori, activitatea de ecarisaj (cu tot ce ţine şi de aşa-numitul „Adăpost” pentru câinii maidanezi), activitatea de „Spaţii verzi” (atât prin parcuri, cât şi printre blocuri), activitatea de pe carosabil ( vopsire treceri de pietoni, semne de circulaţie, marcaje rutiere, etc). Analizate comparativ cu cheltuielile salariale şi de funcţionare a birourilor, cheltuielile cu toate câte trebuie pentru ca oraşul să fie aşa cum trebuie, dau ocazia unor interpretări care conduc la impresia că, în fapt, banii sunt cel puţin nechibzuit cheltuiţi.

Spre exemplificare, precizăm că anul trecut (ca în toţi anii!) s-au cheltuit pentru „Spaţii verzi” peste 23 de miliarde lei vechi. „Desfăşurătorul” cheltuielilor este cel puţin revoltător pentru orice contribuabil. Spunem asta, având în vedere că  se precizează cheltuirea a vreo 200.000 LEI (două miliarde lei vechi) pentru „Paza sediu + crâng. Da, e vorba despre pâlcul ăla de copaci denumit „Pădurea Peri” ! Asta, în timp ce pentru activitatea de ECARISAJ (cea vizând câinii maidanezi) nu s-a cheltuit decât suma de 30.000 lei. Pe cale de consecinţă, revoltător de mulţi câinii sunt prezenţi pe străzile oraşului, cetăţenii fiind adeseori nevoiţi să circule cu mare grijă. De precizat că pentru Sera de flori administrată de DADP s-au cheltuit anul trecut 60.000 lei (puţin peste o jumătate de miliard lei vechi), că pentru aşa-zisa „Dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare” s-au cheltuit 40.000 lei (aproape o jumătate de miliard lei vechi), că numai pentru consumul de apă necesar pentru udarea spaţiilor verzi din parcuri s-au cheltuit 137.000 lei  (peste 1,3 miliarde lei vechi), că pentru câteva dale din cauciuc (puse pe doar 1830 mp) puse pe locuri de joacă din parc), s-au cheltuit 155.000 (peste 1,5 miliarde lei vechi) în vreme ce pentru cele 55 de băncuţe montate în Par „Ialomiţa”, dar şi pe peluza Catedrală s-au cheltuit 122.000 lei (başca cei 15.000 lei cheltuiţi penztru aşa-zisa „întreţinere” , cel mai probabil, a celorlalte bănci!), toate aceste cheltuieli spun multe despre buna-cuviinţă a aşa-numiţilor „factori de decizie”. Orice contribuabil care citeşte „scris negru pe alb” că pentru „PM, PSI, Medicina muncii” s-a cheltuit dublu faţă de cheltuielile cu „Întreţinere bănci parcuri” înţelege că, în fapt, cheltuiala propriu-zisă pentru domeniul public este o repetabilă SPOIALĂ, şi nimic mai mult! 

Şi dacă toate cheltuielile (discutabile ca raport calitate –preţ, başca „umflarea” facturilor) ar fi urmărite ca repetare în timp a achiziţiilor pentru aceleaşi obiecive, mai mult ca sigur, mulţi cetăţeni plătitori de impozite şi taxe, ar avea impresia că directorul şi primarul sunt incapabili, nu numai să dea dovadă de parcimonie, atunci când cheltuie banii publici, ci – mai ales! – să cheltuiască banii astfel încât, atunci când mergi prin oraş, să nu te izbească – pe retină şi-n nas – starea de precaritate şi, pe cale de consecinţă, de mizerie, în care se zbate Slobozia.

IONICA GHINEA


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *