Facturi fictive şi-alte „jmecherii”…

Distribuie articolul:

Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au finalizat cercetările într-un dosar penal, privind o femeie în vârstă de 50 de ani, din comuna Albeşti, care a vândut un teren agricol cu suprafaţa de 3 ha pentru a doua oară către o societate comercială din Ialomiţa. Iniţial terenul a fost vândut în anul 2007 unei societăţi comerciale din Oradea, pentru care învinuita a primit suma de 7.500 lei, încheind cu societatea un contract de promisiune de vânzare cumpărare, ulterior actele notariale de vânzare cumpărare fiind întocmite în anul 2009. În anul 2011 persoana în cauză a falsificat certificatul fiscal, prin care se atesta că terenul agricol se află în proprietatea sa, astfel a reuşit să perfecteze actele de vânzare cumpărare pentru vânzarea terenului a doua oară. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia cu propunere de trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Pentru infracţiunea de evaziune fiscală este cercetat un bărbat de 63 de ani din Coşereni, care în calitate de administrator la o societate comercială cu obiect de activitate comerţ cu bunuri diverse, a înregistrat în perioada septembrie 2009 – ianuarie 2011, în evidenţa contabilă, 116 facturi fictive de achiziţie bunuri diverse (grâu, rapiţă, porumb, cărămidă, îngrăşăminte, utilaje ş.a.) în valoare totală de 860.303 lei. Conform documentelor, aceste bunuri au fost cumpărate de la 6 societăţi comerciale din Bucureşti, Călăraşi, Iaşi şi Timişoara, însă după verificarea realităţii înscrisurilor, poliţiştii de investigare a fraudelor au stabilit că sunt false. Activitatea infracţională a fost înlesnită de două persoane de 54 şi 43 ani din Călăraşi, respectiv Coşereni, care au întocmit în fals cele 116 facturi. Faţă de aceştia a fost începută urmărirea penală pentru complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 198.000 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus începerea urmăririi penale faţă de un bărbat de 64 de ani, din Bucureşti, care în calitate de administrator la o societate comercială din Gheorghe Doja, a achiziţionat 5 grajduri, în anul 2009, de la o societate comercială din aceiaşi localitate, pe care le-a vândut către persoane fizice fără a evidenţia în contabilitate. Prejudiciul stabilit adus bugetului consolidat al statului este de 51.369. Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 44 şi 46 ani, toţi din Slobozia, administratori la societăţi comerciale de transport marfă din localitate, sunt suspectaţi că în cursul anului 2010 au uzat de certificate medicale false, cu scopul de obţine autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii de transport de la Autoritatea Rutieră Română. Cei în cauză sunt învinuiţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

 

 

 


Distribuie articolul:

One thought on “Facturi fictive şi-alte „jmecherii”…

  1. vai, vai, ce au mai muncit domnii politisti….asa li se justifica si lor salariile si vilele….au prins niste gainari….prin slobozia nu e niciun caz?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *