Un nou caz de nemernică înavuţire prin încasarea drept ciubuc a unor mari sume de bani zguduie breasla cadrelor medicale. Descinderi ale procurorilor la Spitalul de Arşi (Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri) din Capitală, dar şi la domiciliul unor cadre medicale au avut loc din cauză că 16 medici şi 10 asistente sunt acuzaţi că au luat mită de la pacienţi, în schimbul efectuării unor operaţii estetice care, în mod fraudulos au fost decontate din banii Casei Naţionale de Sănătate, adică din banii tuturor celor care, indiferent că au beneficiat sau nu de serviciile medicale, lună de lună, an după an au contribuit la Fondul Naţional de Sănătate. Surse din rândul anchetatorilor susţin că urmare a unor operaţii de acest fel, unele cadre medicale ar fi încasat, lunar, între 15.000 şi 20.000 de euro. Toată lumea a conştientizat că de când există această meserie pe faţa pământului medicii au încasat din partea pacienţilor lor, o mică/mare „atenţie” drept mulţumire, nu neapărat pentru modul în care au fost trataţi, ci mai ales pentru a fi băgaţi în seamă. Ca să inducă în mentalul colectiv idei care să le scuze atitudinea de a pretinde ciubuc, cadrele medicale nu s-au mulţumit cu reclamarea salariilor aşa-zis de mizerie, ci au „băgat la înaintare” şi pericolul exodului medicilor şi a asistentelor. Profitând de faptul că miniştrii sănătăţii din alte ţări au identificat posibilitatea de a „importa” cât mai mulţi medici cu care să cheltuiască mai puţini bani decât ar fi cheltuit dacă angajau numai autohtoni, mai-marii peste cadrele medicale din România s-au apucat să-i sperie pe guvernanţi cu plecarea medicilor şi a asistentelor în alte ţări, în alte spitale şi alte clinici particulare. Astfel, presupusul exod a luat forma unei platoşe pe care şi-a pus-o pe pieptu-i de aramă, liderul de sindicat. Sigur că suntem cu toţii convinşi că acolo, în alte ţări, se câştigă mai bine ca aici, în România! Dar la fel de convinşi suntem şi că acolo, în ţările alea, nici un medic nu-şi permite să ia şpagă, mită ori ciubuc! Folosesc mai multe cuvinte reprezentând fapte penale, infracţiuni, deoarece „una-i una, alta-i alta” şi pe toate, pe rând, le practică mulţi dintre medicii români. Şi, la fel de convinşi suntem şi că acolo, în ţările în care, cică, ne pleacă medicii, nu se fac afaceri în sistemul medical privat folosind bunurile (paturi, aparatură, medicamente, etc) din sistemul de stat. Ca să nu mai vorbim de dăruirea vizibilă cu care acolo, medicii îşi tratează pacienţii. Pe când la noi, medicii angajaţi cu carte de muncă la stat, îşi permit a presta şi în cabinete/clinici particulare (pe care, cei mai mulţi le şi au în proprietate), nu de puţine ori tratându-şi pacienţii ce se prezintă la cabinet, în saloanele spitalului public, chit că aceştia plătesc de două ori, o dată la cabinetul/clinica medicului, şi încă o dată din bugetul Casei de Sănătate la care contribuie plătind impozitul reţinut, lunar, pe statul de plată. Ca să nu mai vorbim de calitatea actului medical, cu care mulţi dintre medicii români nu se pot lăuda, cazurile de malpraxis fiind atât de nemernic muşamalizate încât pricepe şi-un prost cât de mare-i clanul mafiot ce domină sistemul medical românesc. Căci, altfel, de ce s-ar solidariza nişte medici cinstiţi şi corecţi, cu colegii lor care s-au dovedit a fi nu numai precum măcelarii, ci au mai şi pretins bani în schimbul tratării pacienţilor? Ca şi-n cazul preoţilor, şi în cazul medicilor se-ntâmplă că „Organele” cu atribuţiuni de control nu se înghesuie să vadă şi dincolo de aparenţe. Astfel, cabinetele/clinicile medicale private nu sunt controlate fiscal decât din când în când, şi-atunci doar „de ochii soacrei”! Faptul că Vasile Astărăstoae (preşedintele Colegiului Medicilor din România) are tupeul să-i tot apere – chiar în ciuda evidenţelor! – pe medicii care se tot dedau la acte pe cât de ilegale, pe-atât de imorale (el însuşi fiind dovedit că ar fi „călcat strâmb” în prestaţia profesională), nu înseamnă că noi nu-l întrebăm: câţi dintre pacienţi credeţi că primesc Bon fiscal, stimabile? Căci, de-ar fi să adunăm „bob cu bob” salariul bugetar cu veniturile cabinetului/clinicii şi toţi aceşti bani cu adevăratele sume reprezentând ciubucul încasat de la 80% dintre pacienţi (20% or fi neamuri, colegi, politicieni, cărora poate că nu li se cere „atenţie”), mai mult ca sigur am constata că mulţi dintre medicii români câştigă mult mai mult decât medicii ţărilor date drept exemplu atunci când se doreşte a scuza nemernicia faptelor unora dintre cadrele medicale din România – ţara în care averile medicilor nu sunt luate nici măcar în vizorul presei. Şi-asta, deoarece multora le e frică să nu ajungă – ei sau rudele lor! – să aibă nevoie de asistenţă medicală şi să nu se uite nimeni la ei sau, şi mai dramatic, să ajungă „să moară cu zile”. Aşa că „Organele de partid şi de stat”(Fiscul, Poliţia, Justiţia şi toţi „boşii” administraţiei publice locale) preferă să privească în altă parte, ca să nu vadă fraudele elaborate ce se petrec în bugetele unităţilor de sănătate, şi nici furturile ordinare ce se petrec în plan profesional, în relaţia medic-pacient.
Exodul cadrelor medicale – o platoşă purtată de medicii şpăgari
Victor Moraru – om de bază la Secretariatul Guvernului – reclamat pentru tot felul de potlogării
Când moare câte-un un şef de Judeţeană de Partid şi/sau de instituţie a Statului
Ziua Presei a trecut, şi-n acest an, aproape neobservată
Referitor la MASCĂ, un student a petiţionat, iar CCR a „demascat” greşelile Guvernului
Nicolae Burunov, 46 de ani, economist, consilierul Colegiului Medicilor Ialomiţa: „De ce sunteţi aici, ce credeţi că se va rezolva, realist?“ „Realist, îl susţinem pe domnul Vasile Astărăstoae în demersurile sale, pentru a reuşi în discuţiile purtate cu ministrul sănătăţii, cu Guvernul. Se discută de cel puţin un an de zile şi nu s-a făcut nimic practic, domnul ministru ne-a spus că are un proiect care va fi aplicat de la 1 ianuarie 2014 şi noi nu mai avem încredere că se va întâmpla ceva. În octombrie va avea loc un meeting mare al medicilor, cu 4.000 de participanţi. Ce se întâmplă acum sunt avertizări.“ Cu ajutorul său intru în posesia calendarului Sanitas pentru desfăşurarea pichetărilor la MS. Totul este organizat, 20 de persoane din fiecare judeţ, azi e rândul judeţelor Olt, Harghita, Bacău, Giurgiu, Ialomiţa şi Iaşi. Primesc şi lista completă a revendicărilor Coaliţiilor din Sănătate (CMR, Colegiul Medicilor Dentişti, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România, Ordinul Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România, Federaţia Sanitas, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor, Societatea Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri, Asociaţia Medicilor Rezidenţi din România).
sursa: http://www.viata-medicala.ro/*articleID_7503-dArt.html
Ca şi în cazul preoţimii, unde în frunte se află marele borfaş Daniel, tot aşa, în fruntea medicilor se află alt borfaş: Vasile Astărăstoaie. După cum s-a dovedit în ultimii ani, în fruntea majorităţii instituţiilor care „învârt” sume uriaşe de bani, se află instalat câte un mare borfaş, cum ar fi Duţă, Blejnar şi alţi „democraţi”, care mai de care mai „profesionist”. Citeam pe un alt site, cât de „lovit” se dă Adrian Năstase care, alături de fiul său cel mare, Andrei, vrea să renunţe la cetăţenia română. Orice s-ar spune, pozitiv, despre Năstase, cred că este bunicul mafiei politicii române postdecembriste, tăticu’ devenind Traian Băsescu. Până şi Justiţia s-a dovedit a avea în frunte tot felul de borfaşi cu vechi state infracţionale, vezi Cristudor, Hristescu şi alţii mai de pe la centru.
Cu astfel de infractori penali la conducerea instituţiilor româneşti, ţara asta geme de corupţie, fenomen generalizat care a speriat nu numai Uniunea Europeană, ci şi ţări dinafara ei, vestite pentru peşcheş. În ce priveşte emigrarea cadrelor medicale, aceasta este o chestie de prostit proştii. Un medic adevărat, fiţi siguri că o „taie”, fără teama de a da chix „afară”. În ţară rămân patrihoţii care speră să ajungă şi ei cândva să „opereze” în Germania. Nu mai am ce comenta, fiindcă sunt sătul de câte mii de intervenţii radiodifuzate sau televizate am auzit şi văzut, care mai de care mai sforăitoare privind „demnitatea” medicului, profesorului etc.. Fără a generaliza, ca şi în cazul preoţimii, România este un stat corupt la toate nivelurile, nu numai decizionale, fără nici o şansă de revenire, decât prin REINTRODUCEREA PEDEPSEI CAPITALE!
hai ca totul se prescrie
colegiul e meserie
chiar si domnu’ Astarastoaie
crede ca Berbecu’i oaie!