Boierii, dar şi ţăranii români au „tocat” bani, nu glumă!

Din 2003 şi până în 2013, chiar şi în 2014, au intrat în România 15 miliarde de euro din fonduri de pre-aderare şi din alte fonduri la care am avut acces. În anul 2003, când am avut acces la programul Sapard, şi de aici şi experienţa pe care a dobândit-o MADR în gestionarea fondurilor europene, a intrat o sumă foarte mică, 6 milioane de euro, iar în anul 2004 circa 232 de milioane de euro. Am ajuns, însă, în 2013 să avem 2,7 miliarde de euro, a spus ministrul Constantin la Realitatea TV. Potrivit Agerpres, acesta a reamintit că anul trecut a fost primul an în care balanţa comercială cu produse agricole a fost pozitivă, menţionând totodată importanţa de a investi în agricultură, domeniul cu cele mai importate surse de finanţare din fonduri europene. „Am reuşit pentru prima dată, după 20 de ani, să avem balanţa cu produse agroalimentare pe pozitiv, adică să reuşim să exportăm mai mult decât importăm. Aş vrea să vă dau un sfat şi dumneavoastră şi telespectatorilor: investiţi în agricultură, este domeniul care are cea mai importantă sursă de finanţare din fonduri europene”, a subliniat ministrul agriculturii.
Întrebat dacă i-a dat acest sfat şi preşedintelui Băsescu, şeful MADR a replicat: Nu i-am dat acest sfat. Nu am fost întrebat, dar i-aş fi dat acest sfat (…) Dincolo de subiectul legat de Nana, faptul că politicieni de vârf în conducerea statului, chiar şi preşedintele României, investesc în agricultură este un motiv de mândrie. Eu îi sfătuiesc pe toţi, pentru că agricultura reprezintă cu adevărat cel mai important motor de creştere în zilele noastre şi în perspectivă

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *