Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” Slobozia lansează un proiect de 6,9 milioane de lei

Distribuie articolul:

O șansă în plus pentru Învățământul Profesional și Tehnic de la Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia

Cod MySMIS 349534

Slobozia, 22 septembrie 2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea proiectului O șansă în plus pentru Învățământul Profesional și Tehnic de la Liceul Tehnologic Înălțarea Domnului din Slobozia

Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia anunță începerea implementării proiectului „O șansă în plus pentru Învățământul Profesional și Tehnic de la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» din Slobozia”, cod MySMIS 349534. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European Plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea P8 – Creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic.

Obiectivul general al proiectului este creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic, printr-un ansamblu integrat de măsuri educaționale, financiare și de sprijin individualizat pentru elevii Liceului Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia, cu accent pe prevenirea abandonului școlar, reducerea decalajelor de învățare și susținerea participării elevilor din grupuri vulnerabile.

Principalele măsuri și rezultate urmărite

• sprijinirea a 494 de elevi înscriși la Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia;

• acordarea de sprijin financiar și individualizat pentru minimum 177 de elevi, dintre care 160 sunt estimați să rămână în sistemul de educație sau să își îmbunătățească nivelul de educație;

• organizarea de programe remediale pentru 213 elevi, cu accent pe citire, matematică și științe, dintre care 192 sunt estimați să rămână în sistemul de educație sau să își îmbunătățească nivelul de educație;

• implicarea a 104 elevi și a 96 de părinți, reprezentanți legali sau tutori în activități de informare, consiliere și educație parentală pentru prevenirea abandonului școlar;

• formarea a 30 de cadre didactice în tehnici didactice inovative, adaptate nevoilor elevilor din grupuri dezavantajate și ale elevilor cu dizabilități.

Grupul țintă este format din elevi, părinți sau reprezentanți legali și cadre didactice. Proiectul acordă prioritate elevilor aflați în risc de abandon școlar ori de părăsire timpurie a școlii și elevilor proveniți din grupuri sau medii dezavantajate. Minimum 30% dintre participanții din grupul țintă vor aparține minorității rome.

Proiectul se implementează în municipiul Slobozia, județul Ialomița, pe o perioadă de 36 de luni, între 1 septembrie 2026 și 31 august 2029.

Valoarea totală a proiectului este de 6.968.327,31 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 6.828.960,76 lei, iar contribuția proprie a beneficiarului este de 139.366,55 lei.

Date de contact

Prof. Alexandru BOȘTINĂ – Manager de proiect
Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” din Slobozia
Aleea Pieței nr. 8, municipiul Slobozia, județul Ialomița, cod poștal 920036
Telefon: 0732 184 409
E-mail: sc_nr6_slobozia@yahoo.com

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *