Escroci care oferă false locuri de muncă

Distribuie articolul:

La începutul anului, trei bărbaţi, doi în vârstă de 31 de ani şi cel de-al treilea de 43 de ani, au sesizat Poliţia despre faptul că au fost victimele unei infracţiuni de înşelăciune, cu prilejul unor demersuri de angajare în străinătate. Potrivit declaraţiilor celor trei victime, acestea au dat curs unui anunţ postat pe internet referitor la recrutarea de forţă de muncă pentru Germania, purtând o conversaţie online pe acest subiect. La sfârşitul lunii noiembrie, părţile  vătămate s-au întâlnit cu intermediarul locurilor de muncă în municipiul Deva, judeţul Hunedoara, ocazie cu care fiecare a achitat o taxă de 350 de euro pentru efectuarea demersurilor necesare. Ulterior, cele trei persoane au fost transportate din localitatea Deva până în Germania, unde au fost cazate de către intermediar. Conform înţelegerii, în ziua următoare sosirii în Germania, cei trei bărbaţi s-au prezentat la un abator unde li s-a comunicat că vor lucra, însă şeful punctului de lucru i-a informat că nu mai sunt locuri de muncă disponibile. Purtând discuţii cu ceilalţi angajaţi, cele trei victime au aflat faptul că intermediarul avea o înţelegere cu şeful punctului de lucru din Germania, pentru a induce în eroare diferite persoane şi de a le solicita anumite sume de bani în scopul angajării acestora în străinătate. Poliţiştii ialomiţeni efectuează cercetări faţă de principalul suspect, un bărbat de 42 ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Pentru a nu deveni victima a unei astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:
când primiţi o ofertă de muncă în ţară sau în străinătate, încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre seriozitatea firmei sau a persoanei respective;

– nu daţi curs anunţurilor din ziare, internet sau alte forme de publicitate, până nu verificaţi seriozitatea lor;

– intermedierile de locuri de munca în străinătate sunt făcute numai de către firmele acreditate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă;

– solicitaţi certificatul de acreditare al firmei, in caz de dubiu sesizaţi imediat Politia;

– nu acceptaţi oferte venite de la persoane fizice;
– atenţie la ofertele de muncă în străinătate. Principalele modalităţi de recrutare sunt cele in care se prezintă condiţii financiare deosebit de avantajoase;
– sesizaţi Politia când aveţi date despre persoane autori sau victime ale unor astfel de infracţiuni.

 


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Escroci care oferă false locuri de muncă

  1. Buna ziua! Am si eu o intrebare am cautat pe internet locuri de munca in strainatate si am gasit undeva in germania la o sera de legume/fructe cu un salariu de 1300euroluna. Trebuie sa platesc adeverinta medicala si comisionu pentru dosar drumul, cazarea si masa sunt asigurate de catre ei. Oare o fi o firma serioasa?

  2. Daca patronii sunt usl-asi, NU! Ai grija, verifica de cand exista firma, de pilda, daca este membru in asociatia de firme care se ocupa cu asa ceva (adica obiectul lor de activitate comun ii face sa se cunoasca si ,,recunoasca” intre ei). Cu putin noroc, gasesti pe internet CUI-ul (codul unic de inregistrare), apoi intri pe mfinante.ro si afli date oficiale si sigure despre bonitatea firnei respective…bafta si fereste-te de usl-asi (mincinosi, hoti, puturosi)!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *