Dr. pneumolog Vasilescu: „ La 1 aprilie, se fac 365 de zile, în care am ieşit de 10-12 ori din spital”

* Spitalul Municipal Feteşti – spital COVID. Spital în organigrama căruia nu găseşti nici un medic specialist ATI.   

Când a fost să fie transformat în spital special pentru COVID, îngrijorarea cea mai mare a conducerii spitalului a fost Secţia ATI. Directorii de-atunci, domnul Liviu Patrichi, mai apoi domnul doctor Barcari, ştiau că ATI nu are specialist, că de ani de zile se-aşteaptă un medic specialist în problematica ATI. Intrat în pandemie cu mult mai nepregătit decât alte unităţi medicale, spitalul Feteşti a făcut, totuşi, ceea ce trebuia făcut! Şi-asta, cu siguranţă şi datorită medicului pneumolog care, mânat de acea curiozitate dublată de dorinţa de a practica meseria şi în noile condiţii epidemiologice, a decis să preia prerogativele în ceea ce priveşte funcţionarea inedită a Secţiei ATI.

Despre cum a traversat perioada de început a pandemiei acest spital, ziarul Ştirea a tot scris. Apoi, când activitatea a început să devină o rutină, şi noi am făcut ceea ce trebuia făcut; i-am lăsat în pace, i-am scutit de întrebări născătoare de răspunsuri alarmiste publicate sub titluri complet demobilizatoare. Deşi mulţi am aflat deja că această boală denumită COVID este una din sfera bolilor respiratorii, iar pneumologia este o specialitate ce vizează tocmai aparatul respirator, totuşi, ne-am permis o întrebare legată de priceperea unui pneumolog în ceea ce priveşte specialitatea „Anestezie şi Terapie Intensivă” (ATI). Deloc ofuscat de-atare întrebare, medicul pneumolog Alexandru Vasilescu ne-a răspuns: „ Sunt pneumolog, e-adevărat, dar din fericire avem competenţe pentru ventilaţie invazivă-noninvazivă, şi-atunci ne e uşor să ducem mai departe partea aceasta de ventilaţie a pacienţilor, desaturaţi sau chiar de intubare. Din  păcate, acolo unde este cazul, doar în vederea transferului, căci fără o mână de ajutor acordată la timpul potrivit, nu mai ai pe cine transfera. Şi-atunci, trebuie să acţionezi destul de promt şi să nu aştepţi ajutor din altă parte, pe care, din nefericire, nu are cine să ţi-l dea! Noi am perindat, aşa, între mai mulţi medici, dar toţi medicii anestezişti sunt cuprinşi în structuri din alte spitale. A fost vorba de part-time. Dar asta, nu acoperă nevoia care este, practic, 24 de ore din 24. Pentru că pacientul nu-şi programează momentul în care poate face stop respirator. De-aceea tot timpul trebuie să fie cineva, zi de zi! Şi trebuie acţionat promt, la nivel de câteva minute trebuie să se intervină! Asta este şi motivul pentru care, la 1 aprilie, se fac 365 de zile, în care am ieşit de 10- 12 ori din spital. Că nu te lasă sufletul să pleci acasă, ştiind că laşi „potop” în urma ta!”  

Statistici, concluzii, recomandări, păreri de rău…

Recunoaştem că în acest an atât de înfricoşător amprentat de pandemia COVID, nouă, celor de la ziarul Ştirea ne-a fost şi continuă să ne fie foarte greu să publicăm interviuri sau articole scrise pe baza unor discuţii purtate întru înţelegerea stării de fapt, mai ales cu medicii. Şi-asta, deoarece, în lipsa unei deplasări „la faţa locului”, conturarea unei imagini a faptelor a stat şi continuă să stea numai în priceperea intervievatului de a folosi cuvinte potrivite pentru o cât mai fidelă oglindire a imaginilor de-acolo, din saloanele unui spital COVID. Iată de ce, când la ceas târziu în noapte, doctorul Vasilescu a avut cumsecădenia de a sta de vorbă cu noi, am fost bucuroşi să constatăm că domnia-sa are şi priceperea în ceea ce numim „ arta dialogului”. Dialog din care extragem azi, pentru cei interesaţi de subiect, răspusurile care ni s-au părut cele mai pregnant necesare întru înţelegerea activităţii spitalului obligat a se transforma peste noapte în „linia de front”, în care „eroii” se luptă să îşi salveze semenii.

„Pentru că, de curând, şi spitalul din oraşul Ţăndărei funcţionează ca spital COVID, cumva noi, am „furat” pentru „zona verde” un număr de paturi din cele pe care le aveam anul trecut. Şi-asta mi se pare normal, deoarece populaţia are nevoie de servicii medicale, altele decât COVID. Sunt bolnavii cronici care se decompensează, sunt tot felul de afecţiuni, cardiovasculare, neurologice, urologice, diabet. Oamenii au stat acasă, în această perioadă, dar din păcate unele afecţiuni chiar nu mai pot aştepta! Şi-atunci, e foarte bine-venită această aşa-numită „zonă verde” de funcţionare a spitalului. Dar, spre deosebire de liniştea lui ianuarie şi februarie, lucrurile iau o întorsătură proastă, în ultima perioadă. (…) Această nouă tulpină este foarte virulentă. Faţă de cazurile din 2020, atunci când prezenţa virusului în populaţie nu era aşa mare, când aveam cazuri intra-familiale, contacţi cu rude (…) anul acesta, de la jumătatea lunii februarie, virulenţa şi contagiunea au crescut extraordinar de mult, iar dificultatea şi problemele asociate acestei noi tulpini sunt mult mai „delicate” faţă de cea fost. Căci, majoritatea celor care se prezintă prea târziu, deja foarte desaturaţi (vorbim de sub 70% saturaţie) nu prind primele 24 de ore! Asta, în contextul în care nu există locuri la Terapie Intensivă, într-o ţară în care sunt 1.400 de paturi ocupate, deci nu există opţiunea de a-l trimite la alte ATI ale altor spitale şi lucrurile se complică foarte mult. (…) Sunt ajutat de un medic anestezist care vine marţi şi joi, dar preponderent pentru partea chirurgicală, operatorie. Mai vine şi domnul doctor Baciu, de la spitalul din Slobozia, care vine „cu jumătate de normă”, după amiaza, şi supraveghează pacienţii post-operator, şi – la nevoie – intră şi în saloanele de COVID. Dar cazurile care desaturează rămân în îngrijirea mea şi depinde de mine să le ofer această mână de ajutor, la faţa locului în spitalul Feteşti sau Ţăndărei, să găsesc o soluţie pentru ei, fie să-i staţionez, fie să îi trimit (prin intermediul Centrului de Coordonare) sau măcar să-i pun pe-o listă de aşteptare pentru a-i trimite la orice Secţie de ATI din ţară! (…) Din vremurile bune, am nişte aparate „CPAP” şi BiPAP” pe care le-am convertit, le-am trecut pe toate „zona roşie” (COVID). Separat, mi-au mai venit nişte ajutoare, nişte donaţii cu alte aparate, a chiziţionat şi spitalul încă trei şi, în momentul acesta avem 9 ventilatoare non-invazive plus două ventilatoare mari pe care ne putem baza pentru tratamentul pacienţilor critici, mulţi dintre ei care nu au şansa unui transfer, fie îşi revin, fie deznodământul este crunt, dacă nici ventilaţia non-invazivă nu-i mai ajută! (…) Din cei intubaţi, care pleacă mai departe, se decompensează ulterior, ca să vă faceţi o idee, vă spun că prin mâinile noastre au trecut 68 de pacienţi intubaţi, trimişi pe ATI. Din 68 pacienţi s-au întors doi! Şi vorbim de vârste între 31 de ani cât a avut cel mai tânăr până la 99 de ani. (…) Principala cauză este întârzierea acordării sprijinului medical. Dacă saturaţiile sunt normale, dacă efortul de deplasare nu reprezintă o problemă, nu obosim la fiecare doi metri, e bine. Din păcate, în mare parte pacienţii refuză să creadă că sunt atât de grav bolnavi, pe cât o arată analizele, aspectele imagistice. E o boală parşivă. Desaturează treptat, procent cu procent, bolnavii se obişnuiesc cu hipoxia (lipsa de aer, n.r) de la o zi la alta, şi chiar la saturaţie de 70-80% ei nu se îngrijorează, deoarece nu-şi măsoară saturaţia şi nu ştiu…şi cred că nu-i aşa grav! La o saturaţia de sub 90% deja sunt probleme mari. Sub 90% înseamnă că e o afectare pulmonară mare, de cel puţin 20 -30%. (…) Hipertensiunea nu pune probleme deosebite. Obezitatea ocupă numărul unu. Diabetul – locul numărul 2. Majoritatea obezilor au un simptom de hipoventilaţie! Ei nu respiră până-n bazele pulmonare, deoarece diafragma e ridicat cumva de abdomen mărit de volum. Dar, ei sunt obişnuiţi cum un anumit grad de hipoxie. Şi de aceea reuşesc să „ducă pe picioare” lipsa de aer. Dacă mai asociază şi un diabet la schema asta, este exact ecuaţia în care pacienţii au toate şansele să li se agraveze starea în mod sever. (…) Intubarea este non-invazivă. E ca şi cum ai merge cu maşina şi ai scoate capul pe geam, în mers, şi-ai deschide gura. Asta înseamnă o presiune pozitivă. Intubarea, însă, este o ventilaţie invazivă, care nu este de dorit, deoarece în afară de suprainfecţie, apar şi problemele de baro-traumă, efective: rupturi de trahee, rupturi de bronhii (…) din cauză că ele sunt atât de inflamate încât devin foarte friabile şi, deci, se lezează uşor  (…)”             

Locurile unde aţi văzut scris acest semn (…) cuprind multe, multe alte informaţii, la fel de utile, dar mai puţin stringente încât să fie musai cunoscute publicului cititor. Acolo, pe reportofon, în aceste „semne de punctuaţie” au rămas sute de cuvinte rostite cu durerea din sufletul unui om care regretă că nu a putut face mai mult, deşi ştie că nu ar fi putut face mai mult dacă cei care conduc destinele sistemului medical nu au făcutmai mult sau dacă pacienţii nu au făcut! Cuvintele acelea le lăsăm acolo, pe reportofon, până ce le vom şterge datorită faptului că, în locul lor, vom avea alte cuvinte, unele care să prezinte bucuria revenirii la normalul zilelor de dinaintea pandemiei…

IONICA GHINEA