Deputatul Mihăiţă Găină este pregătit să renunţe la „pensia specială”

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor din care face parte şi deputatul ialomiţean Mihăiţă Găină, a decis marţi, pe data de 10.12.2019, să amâne votul pentru proiectul privind pensiile speciale, până în luna februarie, sub pretextul că Guvernul trebuie să se pronunţe pe toate amendamentele şi să existe o amplă consultare a tuturor reprezentanţilor categoriilor socio-profesionale vizate de aceste modificări legislative.

Domnule deputat, ce s-a discutat mai exact astăzi la comisia din care faceţi parte?

„Pe ordinea de zi au fost mai multe proiecte, dar cele mai interesante pentru presă au fost două proiecte de legi iniţiate de nişte colegi parlamentari de la USR în 2018 şi de la PNL în 2019. Au participat la discuţii reprezentanţi din toate categoriile profesionale vizate de aceste modificări precum reprezentantul Poliţiei, un reprezentant al piloţilor de aeronave civile, un reprezentant al corpului diplomatic consular al României, în schimb a lipsit persoana care să reprezinte personalul auxiliar din Justiţie. Sigur că părerile celor mai mulţi participanţi au fost pertinente iar din punctul meu de vedere situaţia este mult mai complexă decât credem şi lucrurile trebuie rezolvate în timp cu acordul tuturor forţelor politice.”

Cum a rămas cu celebrele pensii speciale ale parlamentarilor?

„Noi ştim opinia populaţiei cu privire la acest subiect şi sunt complet de acord cu principiul că parlamentarii trebuie să ia şi ei o pensie bazată pe contributivitate, iar eu sunt total pregătit să renunţ la pensia mea de parlamentar! Trebuie să stabilim nişte limite iar lucrurile să fie asumate de politicieni. La Parlament mie mi s-ar părea normal să spună: «Ăsta este salariul tău, din acel salariu ai şi un procent care merge către contribuţia pentru asigurările sociale şi vei avea o pensie corelată cu cât ai contribuit», nu să fie nu ştiu ce sume forfetare, sume decontate pentru transport, etc. Există la ora actuală un număr de pensionari care într-o anumită perioadă au fost foarte inventivi şi au cumulat la stabilirea valorii pensiei şi sporuri, indemnizaţii diverse, etc. ajungând la o pensie de peste 10.000 de euro. Acest lucru este absurd şi dă dovadă de neseriozitate din partea statului şi al decidenţilor politici, tocmai de aceea trebuie analizat în detaliu acest aspect.”

Când putem să ne aşteptăm la un vot în Parlament cu privire la aceste modificări legislative?

„Comisia de muncă este cea care dă un raport pe legile acestea iar momentan nu s-a ajuns la o concluzie, pentru că nici nu aveam cum în 4 ore. Importanţa acestor legi este deosebită şi merită mai multe consultări şi dezbateri, iar acestea s-au amânat pentru că trebuie să avem un punct de vedere şi din partea Ministerului Muncii, şi ca atare votul şi raportul despre care vă spuneam s-au amânat pentru sesiunea din februarie 2020.”

Ce părere aveţi despre propunerea ministrului Muncii de a interzice cumularea pensiei cu salariu pentru angajaţii din sectorul bugetar?

„Este o situaţie încurcată pentru că sunt foarte mulţi oameni de bună calitate care chiar dacă au îndeplinit vârsta de pensionare pot să lucreze şi să-şi aducă contribuţia la bunul mers al instituţiei, pentru că sunt anumite instituţii unde se iese la pensie foarte devreme. Adică exact în momentul în care ai cea mai mare experienţă trebuie să ieşi la pensie, dar pe de altă parte există şi mulţi tineri care vor să lucreze într-o instituţie publică şi nu au cum pentru că posturile sunt ocupate de ceilalţi şi asta iarăşi este o problemă. Nu am avut o discuţie cu un factor de decizie dar am auzit despre acest proiect legislativ şi probabil că în perioada imediat următoare asta se va întâmpla. Eu sunt pregătit să votez un astfel de proiect dacă se concretizează şi dacă este susţinut de grupul parlamentar PNL din care fac parte în Camera Deputaţilor.” a afirmat Mihăiţă Găină, deputat de Ialomiţa aflat la al treilea mandat de parlamentar în Parlamentul României.

Victor Ghinea

Distribuie dacă ți-a plăcut:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *