Constănțenii, invitați să planteze o nouă pădure urbană în orașul lor

Distribuie articolul:

* Serviciul Comunicare și Turism, din cadrul Direcției Organizare Evenimente Primaria Municipiului Constanţa anunţă că sâmbăta, 16 martie, Primăria Constanța îi aşteaptă pe constănțeni să participe la acțiunea de plantare a unei noi mini-păduri urbane în Municipiul Constanța, în zona Bd. Aurel Vlaicu.

Astfel, voluntarii vor da viață unui nou spațiu verde de 7.500 mp, cu peste 15 specii de arbori și arbuști, care va reprezenta o oază de biodiversitate și un loc de relaxare, recreere și socializare.

Înscrierile se pot face accesând acest formular: https://forms.gle/pArVwc316SoiLcPJ6. Organizatorii vor asigura toată logistica necesară desfășurării evenimentului, inclusiv echipamentele de plantare și masa voluntarilor.

Acțiunea de plantare de pe 16 martie face parte din programul strategic „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța”, dezvoltat de Primăria Constanța, Inspectoratul Școlar Județean și Palatul Copiilor Constanța, care are ca obiectiv creșterea numărului de arbori și arbuști în zone cheie ale orașului. Plantarea mini-pădurii urbane este susținută prin programul „România plantează pentru mâine”, cea mai mare inițiativă privată de plantare din România.

Prima inițiativă din cadrul programului „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța” a constituit-o plantarea pădurii urbane comunitare din zona Inel 2, în aprilie 2023. Această primă mini-pădure urbană din municipiu, finanțată în cadrul programului „România plantează pentru mâine”, numără aproximativ 2.000 de arbori arbuști dintr-un mix de 14 specii și 750 arbuști, având o suprafață de 0.2 ha. Spațiul este prevăzut cu flori ornamentale, alei și zone de relaxare. Pe termen mediu, locuitorii se vor bucura de mai multe facilități în acest spațiu verde: un teren de spor multifuncțional, o pictură murală, o pistă de alergat, o pajiște urbană și un loc de joacă pentru copii.

Începând din anul 2024, sub umbrela programului „Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța”, Primăria Constanța va înființa Fondul de Renegerare Urbană al Municipiului Constanța. Firmele din județul Constanța sunt aşteptate să contribuie, atât prin declarația 177, până la finalul lunii iunie 2024, cât și prin legea sponsorizării din România.

Primăria promite că toate fondurile destinate programului de regenerare urbană vor fi publice, iar folosirea acestora se va face în mod transparent.

Fondul își propune să sprijine creșterea suprafețelor de spațiu verde la nivelul municipiului și crearea de păduri urbane, dezvoltarea de activități de voluntariat pentru comunitate, adresate copiilor, tinerilor și adulților din Constanța, precum și acțiuni pentru a spori gradul de colectare și reciclare a deșeurilor la nivel local.

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *