Consiliul Judeţean, cu-ale lui interese de… La(s) Fierbinţi?

Distribuie articolul:

Accesarea de către Județul Ialomița a fondurilor europene nerambursabile sau a fondurilor naționale, ca sursă alternativă de finanțare a dezvoltării locale durabile, înregistrează o primă confirmare practică: încheierea Acordului contractual nr. 24.836/2018-M/27.12.2018 și a Contractului de proiectare și execuție lucrări nr. 24837/2018-C/27.12.2018, pentru „Elaborare Proiect Tehnic, Detalii de execuție și asistență din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și execuție lucrări” în cadrul obiectivul de investiții ”Modernizarea drumurilor județene DJ 302 (km13+865 – km 37+545) dintre localitățile Drăgoești – Roșiori – Movilița – Dridu, DJ 101 (km.52+100 – km.37+600) localităţile Dridu – Fierbinți Târg – limita judeţ Ilfov, DJ 101 ( km.52+100 – km.59+700) localitățile Dridu – Jilavele și DJ 402 (km.53+700 – km.61+740) limita Judeţ Călărași – Sinești (DN2)”. Finanțarea este acordată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, Axa Prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională. Acordul contractual și Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost încheiat între Județul Ialomița și Asocierea formată din SC Oyl Company Holding AG SRL Slobozia, lider de asociere cu SC Oyl Company SRL- asociat 1, cu SC Autoprima Serv SRL București – asociat 2 și cu SC Global Service Proiect SRL București – asociat 3. După derularea procedurilor de achiziție publică, valoarea proiectării și a execuției lucrărilor este de 51.553.269,57 lei, fără TVA (aproximativ 60% din valoarea estimată a contractului de achiziție publică), în cadrul proiectului urmând a fi modernizate drumuri județene în lungime de 49,517 km, durata proiectării fiind de 60 de zile iar durata de execuție a lucrărilor fiind de 30 de luni. Pentru demararea proiectului, a fost inițiată o întâlnire de lucru, în data de 09.01.2019, de către „băieţii deştepţi” ce reprezintă conducerea operativă a Consiliului Județean Ialomița: Victor Moraru, președinte, Emil Cătălin Grigore și Ionel Gae, vicepreședinți, Larisa Elena Mihai, administrator public, membrii echipei de implementare a proiectului (?), reprezentanții Agenției de Dezvoltare Sud Muntenia – Rodica Iorga și GdJ Fierbintieorge Piperea, funcționari publici de conducere și executivi din aparatul de specialitate al Consiliului Județean Ialomița.

Ce mare dezbatere…?!  

Cică, baza organizării principale de șantier va fi în Municipiul Urziceni. Prin târg, oamenii vorbesc că investiţia de La(s) Feirbinţi ar fi motivul pentru care Victor Moraru dă „la trap” lucră(tu)rile ce va să fie acolo…! Pentru cei care încă nu au aflat facem cuvenite precizări succinte: La Fierbinţi și-a anunțat cineva, un patron, o firmă, finanțarea de câteva milioane de euro. Este vorba despre construirea unui studio cinematografic, obiectiv investiţuional ce se va întinde pe câteva zeci de hectare. Cum este firesc, această mega investiţie trebuie imediat urmată de realizarea infrastructurii rutiere şi nu numai! Şi utilităţile, mai ales drumurile, nu intră în aria de competenţe şi de obligaţii a investitorilor, ci a autorităţilor publice locale şi judeţene! De aici, cică, și interesul celor implicaţi în acest aranjament public-privat!

Cât priveşte temele dezbătute în cadrul întâlnirii de lucru, vă lăsăm pe dvs. să decideţi ce e nou în abordarea discuţiile astea: – dezbaterea obligațiilor contractuale ale dirigintelui de șantier, proiectantului, executantului precum și a consultantului; – respectarea termenelor menționate în Acordul contractual și Contractul de proiectare și execuție lucrări atât de antreprenor cât și de Consiliul Județean Ialomița ; – stabilirea perioadei de întocmire si predare a situațiilor de lucrări de către antreprenor; – estimarea corectă a sumelor din Graficul de plăți precum și a activităților din Graficul de Execuție, pentru evitarea încheierii de Acte adiționale la Contractul de proiectare și execuție lucrări; – punerea la dispoziția antreprenorului a documentelor necesare realizării proiectului; – analiza modificării și actualizării liniilor bugetare după recepția Proiectului Tehnic; – necesitatea efectuării de întâlniri periodice, operative de lucru pe întreaga durată de implementare a proiectului, pentru evaluarea stadiilor de execuție a lucrărilor, însoțite de vizite pe șantier din partea beneficiarului, pentru o imagine cât mai fidelă asupra realității.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *