Anul Şcolar 2021 – 2022 s-a deschis tot sub semnul pandemiei

Distribuie articolul:

Este cel de-al treilea an şcolar în care elevii merg la cursuri, mâhniţi la gândul că iarăşi trebuie să respecte tot felul de restricţii, purtatul măştilor nefiind singura grijă a lor, a părinţilor şi, deopotrivă, a cadrelor didactice. Având în permanenţă în minte gândul că s-ar putea să se atingă acel procent stabilit de către autorităţile politico-sanitare, în ceea ce priveşte infectarea cu virusul SARS – CoV – 2  (Covid – 19), elevii au păşit în anul şcolar 2021 – 2022 vizibil marcaţi. Căci, dincolo de disconfortul creat de mască, dificultatea de a distinge care anume coleg se află sub mască s-a dovedit a fi de-a dreptul dureroasă pentru sufleţelele lor. Mai ales „bobocilor” le-a fost greu. Căci, în loc să se poată privi spre a se cunoaşte, bieţii de ei au fost nevoiţi a se „citi” din priviri.

Cu toate acestea, anul şcolar a început!

Şi e bine că a început! Şi nu ne rămâne decât să căutăm, cu toţii, să facem tot ce depinde de noi pentru ca orele de curs să se poată desfăşura cu prezenţă fizică în sălile de clasă, nicidecum online.

Elevii, mai ales „bobocii” AU NEVOIE să-şi vadă învăţătoarea! AU NEVOIE să socializeze! Pentru asta TREBUIE SĂ MEARGĂ LA ŞCOALĂ. Şi-acolo, în şcoală, ÎMPREUNĂ, să înveţe Carte! Şi să facă toate câte se fac la vârsta lor, a elevilor: să alerge cu ghiozdanele în spate, să se întreacă la note, să meargă „în rând şi să ţină aproape” ghidaţi de „Doamna”, atunci când vizitează un Muzeu sau vizionează un „teatru de păpuşi” ori pur şi simplu se plimbă prin parcuri spre a învăţa în Natură câte toate ştie doamna învăţătoare…!

Ca în fiecare an, noi, cei care lucrăm în redacţia ziarului Ştirea, ne dorim a fi şi mai prezenţi în unităţile de învăţământ, astfel încât să putem mediatiza activitatea şcolară, preocupările elevilor şi truda cadrelor didactice.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *