IALOMIŢA. Inspectorii ANAF – controale, în luna iunie, la peste 4.200 de contribuabili

Distribuie articolul:

  • Porcoi de bani din amenzi date de către Fisc. Unde se duc banii când…se duc?

 Nu sunt puţini contribuabilii – persoane juridice – care-şi declară nemulţumirea faţă de destinaţia şi folosinţa pe care o au banii provenind din amenzile aplicate firmelor care, chipurile, n-au respectat tot felul de Norme şi Normative, care mai de care mai alambicat „creionată”, care mai de care mai imperfectă prin dificila aplicabilitate „în litera şi spiritul legii”. Mai ales când (se) discută despre, încă posibila „fentare” a declarării încasărilor „la negru” care sunt efectuate de către „băieţii deştepţi” ai mediului privat, patroni „jmecheri” ocoliţi, cu consecvenţă, de către cei bârfiţi ca fiind „mânjiţi” ca să nu controleze şi, pe cale de consecinţă, să nu amendeze! Iată de ce, atunci când contribuabilii obişnuiţi aud că Fiscul a efectuat alte controale, ştiind că numai pe unii „pică măgăreaţa”, se întreabă CE face Statul cu banii proveniţi din amenzi? . Şi DE CE nu sunt ei strânşi într-un cont special, astfel încât să se şi urmărească „traseul”cheltuirii lor?     

Serviciul comunicare, relații publice și mass media continuă să anunţe mass-media şi, implicit, cetăţenii-contribuabili, că unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens, Agenția desfășoară acțiuni de control menite să îndrepte sau să sancționeze neregulile comise de contribuabili, îmbunătățind astfel gradul de conformare și colectare.

Concret, în statistici…!

Astfel, acțiunile de control desfășurate de inspectorii antifraudă în luna iunie a.c. au vizat peste 2000 de contribuabili, fiind cuantificate/estimate implicații fiscale (reprezentând TVA, impozite, contribuții sociale și de sănătate, alte impozite) și aplicate sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) în sumă totală de 83.631.345 lei, respectiv:

–  76.893.512 lei implicații fiscale (estimate în cadrul a 292 de procese-verbale de control),

– 6.737.833 lei sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări), respectiv:

–  5.791.470 lei amenzi contravenționale aferente unui număr de 733 amenzi, au fost aplicate și 22 avertismente;

– 946.363 lei confiscări de numerar, venituri din activități ilicite și bunuri.

Totodată, au fost înaintate organelor de urmărire penală 20 acte de sesizare, valoarea prejudiciilor însumând 115.609.494 lei.

Suspendări de activitate au fost dispuse la un număr de 28 contribuabili, din care la  25 de contribuabili pentru abateri de la prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale (21 suspendări pentru nedotare AMEF, 4 suspendări pentru neutilizare AMEF) și la 3 contribuabili pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015.

Ca urmare a controalelor antifraudă efectuate, structurile DGAF au propus pentru declarare în inactivitate fiscală un număr de 5 contribuabili, fiind emise avize în acest sens, comunicate organelor fiscale competente.

De asemenea, ca urmare a 2.223 de controale efectuate de structurile de inspecție fiscală la contribuabili persoane juridice și fizice în luna iunie au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de peste 213 milioane lei, fiind instituite 31 de măsuri asigurătorii ce depășesc 36 milioane lei. Organelor de urmărire penală le-au fost înaintate 18 sesizări, pentru prejudicii în cuantum de 16,12 milioane lei.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *