Surpriză de proporţii în PNL Ialomiţa asupra listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare care bat la uşă. Deputatul Gheorghe Tinel, cel care până de curând a condus organizaţia judeţeană a Partidului Naţional Liberal nu mai are susţinerea partidului pentru un nou mandat de parlamentar.
Într-o postare pe reţelele de socializare, primarul ales Dragoş Soare care în prezent deţine şi funcţia de preşedinte interimar al filialei ialomiţene a PNL, a făcut publică lista cu candidaţii la alegerile parlamentare care probabil se vor desfăşura pe 6 decembrie 2020. Astfel, în ordinea poziţiei eligibile au fost validaţi de către forurile judeţene ale partidului următorii oameni pentru Camera Deputaţilor: 1-Barcari Rodica-Luminiţa, 2 – Găină Mihăiţă, 3 -Răceanu Gabriel, 4 – Cristea Nicu, 5 – Ioniţă Gabriel, 6 – Mitrea Traian. Pentru Senatul României lista cuprinde următoarele persoane: 1 – Chioveanu Robert-Viorel, 2 – Catrinoiu Gheorghe, 3 – Racoviţeanu Mihaela, 4 – Merlea Sile-Adrian.
Întrebat fiind actualul preşedinte al PNL Ialomiţa despre absenţa deputatului Tinel Gheorghe de pe lista prezentată, acesta a declarat: „De ce vă surprinde absenţa dumnealui? Este cineva deţinătorul postului pe persoană fizică? Tandemul nu a fost câştigător, eu am câştigat şi el a pierdut. Această listă este propunerea mea în urma unei analize a capacităţilor şi capabilităţilor pentru a maximiza scorul electoral la alegerile parlamentare viitoare. Am discutat inclusiv cu preşedintele PNL, domnul Ludovic Orban, despre această propunere şi am susţinerea colegilor de la Centru.” a declarat în exclusivitate pentru ziarul Ştirea primarul Dragoş Soare.
În replică, deputatul Tinel Gheorghe a refuzat deocamdată să facă declaraţii pe acest subiect, anunţând o conferină de presă „incendiară” cu dezvăluiri din culisele acestui scandal intern din PNL Ialomiţa, spunând că în zilele următoare va explica opiniei publice ceea ce s-a întâmplat de fapt şi cum s-a ajuns în această situaţie neaşteptată într-un timp atât de scurt după alegerile locale.
Victor Ghinea