Vineri, 16 decembrie 2016, în sala de spectacole a Consiliului 
Judeţean Ialomiţa, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, a doamnei Luminiţa Barcari – inspector şcolar general, dar şi a reprezentantului Ministerului Educaţie, doamna Matache – director al Liceului Pedagogic, vădit emoţionată, s-a adresat invitaţilor prezenţi la aniversare.
Despre ce aniversare vorbim? Redăm fragment din discursul de deschidere, rostit de doamna Matache, convinşi fiind că veţi înţelege. „ ….Bine aţi venit (…) Liceul împlineşte astăzi 45 de ani. O nimica toată, ar spune unii! « Sunt tânăr, Doamnă! » ar spune Liceul Pedagogic „ 
Matei Basarab”, astăzi, la 45 de ani. Da, este o şcoală tânără, comparativ cu licee şi şcoli pedagogice cu tradiţie de peste 100, chiar 200 de ani. Liceul nostru este unul mai tânăr. Însă, avantajul unei şcoli tinere este că se poate bucura de prezenţa oamenilor care au scris şi au trăit istoria acestei şcoli, astăzi, aici, în sală. De aceea, eu voi fi cea care voi spune istoria, pe scurt, a şcolii. Şi-am să-i rog pe colegii mei, cei care au trăit-o şi au scris-o, să vă spună mai multe. 
Astfel, în anul de graţie 1971, inspectorul şcolar general, profesor Titus Niţu, avea să transfere Şcoala Pedagogică de la Călăraşi la Slobozia. (la vremea aceea, Călăraşi făcea parte din judeţ. Slobozia era municipiu-reşedinţă de judeţ) Într-o clădire nouă, cu profesori tineri şi entuziaşti, aleşi pe sprânceană, pentru că aveau să pregătească în cei cinci ani de liceu viitoare cadre didactice pentru învăţământul preşcolar sau primar. O parte dintre aceste cadre didactice 
păstoresc şi astăzi destinele elevilor, cu aceeaşi dedicare şi dragoste pentru profesia didactică. Aceşti dascăli sunt o resursă inepuizabilă de bune practici şi idei constructive pentru tinerele cadre didactice ale şcolii, pe care le-au format după chipul şi asemănarea lor. Astfel s-a format personalitatea inconfundabilă a acestei şcoli de 
referinţă din judeţul Ialomiţa! (…)”
Nu ştiu cui i-a venit ideea generoasă de a fi consemnate gândurile bune ale celor care azi, la ceas aniversar, privesc cu ochii minţii către trecutul plin de amintiri Ştiu doar că, spre seară, în liniştea biroului meu, din redacţia ziarului, m-am emoţionat citind toate cele 43 de epistole ce poartă semnăturile unor cadre didactice care au 
făcut deja istorie în Liceul în care se sculptează Dascălimea Română. Cu părere de râu, n-o să-i amintim şi aici, în acest articol, pe toţi cei amintiţi acolo, în cartea cu scrisori emoţionante. Cu scuzele de rigoare, o să amintim, totuşi, câteva nume sonore: Zaharia Aurel; Fotache Marcel, Chesaru Ecaterina; Ştiucă Alecsandru, Sofineti Silvia-Ioana; Turcu Simona; Tărăcilă Mariana; Man Octavian; Tilă Elena; Bordei Alina-Veronica; Vlaicu Ion; Biciuşcă Maria; 
Nedelcu Gheorghe; Smeianu Marcela; Din lipsă de spaţiu şi nu numai, nu vă pot înfăţişa toate acele gânduri atât de inspirat aşezate într-o carte…
Totuşi, ca să vă emoţionez şi eu pe dumneavoastră, am ales să vă prezint aceste imagini cu elevii din această unitate de învăţământ, copii ce şi-au expus talentele artistice dobândite şi cu ajutorul dascălilor lor.
Fie că îi amintiți pe vechii profesori fie că spațiul nu permite, ei vor rămâne pentru totdeauna în mintea și-n inimile foștilor elevi, actualii profesori. Așa cum eu îmi amintesc cu drag și cu multă recunoștință de profesorii pe care i-am avut și care au făcut din mine, omul care sunt. Să fii dascăl este una din cele mai nobile profesii dar și cea mai responsabilă pentru generațiile care vor duce mai departe destinele țării.
Merită toată stima și recunoștința noastră. Mulțumim de informațiile aduse publicului.