Poliţiştii „au luat cu asalt” barurile şi cluburile…

Distribuie articolul:

În weekend-ul trecut, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea și combaterea activităţilor infracţionale. Ulterior, poliţiştii ialomiţeni au  raportat că au descoperit peste 10 infracțiuni și au aplicat aproape 350 de politia razie 2sancţiuni contravenţionale.

Potrivit unui comunicat de presă, la activități desfăşurate în perioada 5 – 7 august a.c., au participat zilnic, în medie, 70 de poliţişti de ordine publică, de investigaţii criminale și de la alte formaţiuni de poliţie. Astfel, în cadrul acțiunii au fost efectuate 35 de acțiuni și controale, dintre care 21 în domeniul ordinii publice și 14 pe linie de investigații criminale. În urma acțiunii, au fost constatate 11 infracţiuni, dintre care 5 de natură judiciară și 6 de altă natură. De asemenea, au fost aplicate 348 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 118.915 de lei, dintre acestea, 102 sunt prevăzute de Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încalcare a unor norme de politia rutieraconviețuire socială și a ordinii și liniștii publice.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 230 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *