Lucrările din faţa primăriei Slobozia sunt într-un stadiu de toată jena!

Distribuie articolul:

 Sunteţi curioşi să aflaţi când va avea Slobozia un centru civic, şi D7K_7075nu o imensă groapă care face ca oraşul să arate ca după bombardament? Iată că răspunsul primarului Mocioniu vine să ostoiască ale dumneavoastră curiozităţi, chiar şi pe cele privind cheltuielile cu-această nepermis de tergiversată rezolvare a problemei care este şi care deranjează, nu numai estetic!    

 Am scris că PNL a cerut (prin intermediul presei locale, căci partidele nu prea au dialog la masa tratativelor!) actualei conduceri a Primăriei Slobozia să prezinte cetăţenilor stadiul lucrărilor, precum şi cheltuielile ocazionate de-acest obiectiv de investiţii.

sediuPrimarul Mocioniu dixit!

Demonstrând că a luat la cunoştiinţă de solicitarea PNL Ialomiţa, onor conducerea primăriei a declarat (printr-un comunicat de presă, desigur!) că a verificat stadiul lucrărilor executate, situaţia financiară, situaţia contractuală, şi a dispus  măsurile necesare pentru derularea în bune condiţii a lucrărilor şi finalizarea lor în intervalul de timp stabilit . Şi, conform datelor colectate la zi, primarul recunoaşte că „stadiul fizic al lucrărilor executate la obiectivul – Reabilitare funcţională Piaţa Revoluţiei este de 30 % .” Din aceleaşi date puse la dispoziţia presei de către oficialităţile locale, află că valoarea cheltuielilor decontate de la debutul investiţiei şi până la data de 31.12.2015 este de 11.559.693,43 lei. Valoarea lucrărilor decontate în anul 2016 pentru primele 7 luni este de 1.345.922,45 lei . Facturile şi situaţiile de lucrări executate de antreprenorul ACM 4 Bucureşti au fost verificate de autoritatea contractantă şi achitate la zi neexistând întîrzieri la plată. Contractul cu antreprenorul general ACM 4 Bucureşti a fost reînoit printr-un act adiţional încheiat pe data de 16.06.2016 , cu termen de finalizare a lucrărilor în data de 30.06.2017 . La data de 28.07.2016, a fost solicitat antreprenorului general ACM 4 Bucureşti un grafic detaliat de execuţie a lucrărilor până la data de 30.06.2017 . Lucrările respective sunt monitorizate săptămânal . În caz de nerespectare a graficului de lucrări conform prevederilor contractuale se va dispune rezilierea contractului . Cheltuielile necesare pentru derularea lucrărilor la acest obiectiv de investiţii sunt suportate de la bugetul local  începând cu data de 01.01.2016 . Bugetul aprobat în anul 2016 pentru această investiţie a fost de 11.000.000 lei conform H.C.L. nr. 46/28.04.2016 .  Din cauza nerealizării lucrărilor, în şedinţa Consiliului Local din 28.07.2016 a fost aprobată rectificarea bugetară propusă, prin diminuarea bugetului alocat iniţial investiţiei cu suma de 5.640.000 lei, sumă care a fost alocată pentru finanţarea lucrării – Realizare instalaţie de iluminat public şi curenţi slabi cartier Gării Noi . Bugetul alocat pentru investiţiaReabilitare funcţională Piaţa Revoluţiei în conformitate cu rectificarea bugetară aprobată în data de 28.07.2016, este de 5.360.000 lei această valoare acoperind necesarul PNL comunicatfinanciar pentru anul în curs.

PNL jubilează c-a avut dreptate… 

Cum era de aşteptat, PNL a concluzionat şi-apoi a transmis presei un alt comunicat prin care replică PSD aşa „Pentru prima dată, PSD recunoaşte că ceea ce a spus în campania electorală era de fapt o mare minciună! Lucrările de reabilitare la Piaţa Revoluţiei din Slobozia se vor face cu bani de la bugetul local, nicidecum cu bani europeni aşa cum se promisese înaintea alegerilor locale din 5 iunie 2016. Cheltuielile necesare pentru derularea lucrărilor la acest obiectiv de investiţii SUNT SUPORTATE de la BUGETUL LOCAL începând cu data de 01.01.2016. Bugetul aprobat în anul 2016 pentru această investiţie a fost de 11.000.000 lei conform H.C.L. nr. 46/28.04.2016”, a transmis primarul Adrian Mocioniu printr-un comunicat de presă. Asta înseamnă incompetenţă managerială! Cine îşi asumă ratarea unui proiect european?

 

           


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Lucrările din faţa primăriei Slobozia sunt într-un stadiu de toată jena!

  1. Eu nu am votat PSD fiindca au zis ca termina parcarea cu bani europeni sau la nu stiu ce termen.Am votat contra pedelistilor resapati si in special a politrucului Gheorghe Tinel.

  2. Si daca castigau alegerile locale penedeleii, lucrarile respective urmau sa fie finantate din ce surse?. In loc sa vina cu solutii care, cred ca nu ar fi refuzate de nimeni, alde (cre)Tinel si madama Pocora, doar arunca cu „critici”.Efectul va fi de bumerang.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *