Vă spuneam într-o ştire postată ieri că Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, miercuri, 17 februarie 2016, au efectuat percheziţii domiciliare în 13 locaţii situate pe raza judeţului Ialomiţa, la sediile a două instituţii publice, precum şi la locuinţele unor persoane fizice.
Azi, procurorii ne-au comunicat că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
1) CHIVU VALERIU SORIN pentru săvârşirea infracţiunilor :
– luare de mită = 4 fapte;
– divulgare a informaţiilor secrete de serviciu;
– fals intelectual = 2 fapte;
– şantaj;
– abuz în serviciu = 7 fapte;
– trafic de influenţă = 4 fapte
Ce a făcut stimabilul? Procurorii zic aşa:
– În perioada 29.06 – 13.08 2015 acesta nu şi-a exercitat atribuţiunile de serviciu, în materie de circulaţie rutieră în ceea ce priveşte autovehiculele unei firme de transport (SC T …SRL), în schimb solicitând şi primind un calculator.
– În luna iunie 2015 a divulgat fără drept unor persoane din comuna Borduşani faptul că urmau să aibă loc nişte controale „în baltă”…
– a fost de acord şi a şi întocmit în fals un Proces-verbal din care reieşea desfăşurarea unei activităţi comune poliţie-şcoală, deşi aceasta nu fusese realizată;
– A constrâns prin ameninţare, pe unul dintre taxatorii de la bacul de trecere peste Braţul Alionte, să permită unor cetăţeni – trimişi de el – să folosească trecerea cu bacul, fără plată, în caz contrar urmând să vină în control şi să-i aplice o amendă;
– A oprit în trafic o căruţă încărcată cu lemne şi, când a constat că una-i în acte, alta-i în căruţă, nu a aplicat nici amendă, nici o altă măsură.
– A oprit în trafic un tractor încărcat peste limita maximă admisă de lege şi, la fel, nu a aplicat nici amendă, nu a luat nici o altă măsură;
– I-a cerut unui coleg să întocmească în numele lui un Proces-verbal de amendă contravenţională deşi acel coleg nu constatase nici o contravenţie;
– A intervenit la şeful firmei de pază din zonă cerându-i să angajeze o persoană, urmând apoi ca acela care a fost favorizat „să facă cinste”, spun procurorii,
– În diferite date a intervenit la colegii săi cerându-le să nu dispună măsuri contravenţionale în materia circulaţiei rutiere;
– A constatat ori i.au fost aduse la cunoştinţă fapte de natură penală şi nu a dispus măsuri legate;
– Nu a dispus măsuri legale în materie de circulaţie primind în schimb lemne, transport gratuit la lemne, saci de rapiţă…
2) BĂLAN ANDREI;
3) CATRINESCU NICOLAE;
4) SERBAN GHEORGHE CRISTIAN;
5) SELIUC CONSTANTIN CLAUDIU;
6) BĂLAN FLORENTINA GINA
Ce au făcut aceştia? Aproape la fel ce-a făcut şi primul! Şi aceştia au „în palmares” tot felul de fapte…care mai de care mai infracţionale şi mai bănoase, prin ciubucurile, şpăgile, mita la care se tot pretează din ce în ce mai mulţi poliţişti!
Cum noi nu primim bani de la stat pentru a funcţiona, şi nici salariile nu ne sunt asigurate din banii statului pentru a munci în a expune pe larg faptele la care s-au „dedulcit” aceşti infractori, ne rezumăm la a spune că văzând câte fapte ILEGALE (deci, aducătoare de foloase necuvenite, că doar n-au făcut bine „pe ochi frumoşi”9 l-am întrebat pe şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Ialomiţa ce face şi are de gând să mai facă pentru ca astfel de specimene să nu mai lucreze în Poliţie? Din păcate, ca de-atâtea alte ori, domnul Ştefu Viorel a vorbit „ca din cărţi”. Iar eu, după ce am ascultat ce-am ascultat aceleaşi fraze menite a mă ameţi la nervii capului, sigur c-am simţit nevoie să iau atitudine şi să-i transmit domnului comisar Ştefu Viorel că Opinia Publică este de părere că „ de-aia nu cred oamenii că poliţiştii au venituri mici! Fiindcă, iată, din când în când procurorii ne înfăţişează astfel de cazuri care NU SUNT „ cazuri izolate, ci chiar demonstrează cât de mult îşi rotunjesc poliţiştii salariile alea considerate ca fiind mici, dar şi cât de mare le este „trecerea” pe care o au (şi dacă nu o au, o impun!) şi pe colo, şi pe dincolo, pe unde omul de rând nu are nici o „intrare”…
Şi fiindcă nici conducerea IPJ şi nici cea a DGA Ialomiţa nu s-au prea înghesuit să ofere jurnaliştilor informaţii nici măcar după demascarea colegilor lor picaţi în abatere, l-am rugat pe domnul Ştefu Viorel să aibă în vedere măcar postările pe care cetăţenii şi le îngăduie mai abitir în mediul online. Amabil şi părând realmente îngrijorat de tensiunea mea arterială (care crescuse din cauza nervilor pe care mi i-a făcut lecturarea atâtor abuzuri care, după cum vedeţi, au fost săvârşite în numai două luni de filaj şi urmărire) domnul Ştefu ne-a declarat: „…noi, permanent prezentăm aceste cazuri la toţi poliţiştii, pentru a nu face aşa cum au făcut aceşti indivizi. Nu e prima dată când constatăm că, deşi prelucrăm o legislaţie, le atragem atenţia, în următoarea perioadă alţii sunt prinşi că încalcă legea! Deja am dispus ca toate aceste aspecte constatate să fie prezentate pe bază de semnătură. (…) Pe lângă activitatea preventivă pe care o facem – şi o facem destul de susţinut! – atât noi, cât şi DGA monitorizăm în permanenţă activitatea şi când există semnale că se petrec anumite fapte, deja se iau măsuri (…)”