Biserica – SRL, Primăria – SRL, Spitalul – ONG…

În România, de câţiva ani încoace, Biserica „şi-a tras” fel de fel de SRL-uri, firme cu ajutorul cărora, nu numai că-şi construieşte lăcaşuri de cult, ci şi produce şi, bineînţeles, comercializează tot felul de „bunuri”, toate întru obţinerea de venituri şi, pe cale de consecinţă, întru obţinerea de profit, pe cât de „nesimţite” ca mărime financiară, pe-atât de neimpozitate.În România postdecembristă, spre deosebire de tovarăşii primari ai Republicii Socialiste România, edilii sunt mână-n mână cu preoţii, nicidecum întru propăşirea întregului Neam, ci întru înavuţirea neamurilor fiecăruia dintre cei doi „stâlpi” ai societăţii: Biserica – adică Preotul – şi Statul – adică Primarul.  De la un timp, parcă luând exemplul Bisericii, primariişi-au zis că Regiile Autonome, Societăţile pe Acţiuni (S.A.) nu mai sunt de-ajuns pentru cât de mare a ajuns să le fie „necesarul” traiului Neamului bugetar şi, desigur, al neamurilor lor, aşa-numitele rude de… „gradu’ întâi”. Aşa că, strâns uniţi în jurul Partidului care i-a făcut primari, edilii au început să (îşi) înfiinţeze SRL-uri, astfel „îngropând” multe dintre firmele private aparţinând (ne)credincioşilor, mai ales ale celor din afara sferei de influenţă a politicului în mediul de afaceri cu banii publici. Ca să nu pară că bat monedă, mai dihai decât bat babele mătănii, o să exemplific spunându-vă – încă o dată, în acelaşi număr al ziarului – că, bunăoară, primarului Alexandru Stoica nu i-a fost de-ajuns că de 24 de ani, PSD-ul care l-a făcut edil-şef deţine în portofoliu una bucată Regie cunoscută sub denumirea de URBAN, S.A. pe care, dimpreună cu „specialiştii” din Primărie şi, desigur, cu largul concurs al consilierilor locali, cu toţii o „mulg” atât întru ostoirea foamei de bani a veşnic nesătula puşculiţă de partid, cât şi întru supunerea aşa-zişilor consumatori ai serviciilor prestate de URBAN. Aşa că Primarul şi-a zis că bine-ar fi dacă, la fel ca Biserica, şi-ar înfiinţa şi-un SRL. Şi fiindcă ştia că „Paza bună trece primejdia rea”, Stoica şi-a zis că primul SRL, din această sferă (de influenţă!) trebuie să fie: din sfera serviciilor, nu secrete, ci de pază.  Cum „o nenorocire nu vine nici o dată singură”, luând drept „exemplu de bună practică” posibil oneroasa faptă a colegului lui de partid, doctorul Vasile Olaru – directorul  Spitalului de Urgenţă din Slobozia, a vrut să fie „mai cu moţ” şi, cel mai probabil, după ce s-a consultat cu juristul Vasile Zamfir, a consimţit, a consfinţit şi a asistat  la naşterea unui ONG. Cum şi despre acest ONG am scris (şi) în acest număr al ziarului, referitor la afacerile pe care le fac Biserica şi Statul, separat şi/sau împreună, mie nu-mi rămân prea multe vorbe de ocară nerostite întru ruşinarea celor care, în marea lor aroganţă, după ce că păcătuiesc (şi cu gândul, şi cu fapta, adeseori şi cu gura lăsată să „latre”mai ales înspre jurnaliştii ce-s porecliţi „câini de pază ai democraţiei”), tot ei se-apucă şi-aruncă „piatra” în de-alde „Toma necredinciosul”, aşa cum ne considerăm noi, cei care nu credem în astfel de „structuri” făţarnice şi habotnice, fiecare în felul ei, desigur! Şi nu credem, nu „de-ai dracu’ ce suntem”, şi nici din alte interese meschine sau raţiuni necreştine, ci doar din cauza reprobabilelor fapte săvârşite – uneori de-a dreptul în mod samavolnic! – chiar pe „altarul” pe care ar trebui să stea, aşezat ca o Biblie, însuşi actul medical, ca act ce-ar trebui, prin însăşi definiţia lui, să fie preponderent caritabil şi eminamente creştin!