Săptămâna trecută, între 1 octombrie și 4 octombrie, Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a desfășurat campania „ Săptămâna prevenirii criminalității”. Cea de-a treia zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, 2 octombrie, a fost dedicată la nivel naţional prevenirii delicvenţei juvenile, ocazie cu care poliţiştii ialomiţeni au desfăşurat activităţi preventiv – educative în unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Ialomiţa în vederea reducerii riscului de adoptare de către elevi a comportamentului delincvent. Poliţiştii de proximitate şi poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie au organizat întâlniri în cadrul şcolilor, astfel fiind dezbătute diferite teme care să conducă la reducerea riscului de victimizare. Poliţiştii au desfăşurat activităţi în 108 de şcoli generale şi licee din judeţul Ialomiţa în prezenţa a 2.942 de elevi. Elevilor le-au fost înmânate peste 1.500 de materiale cu caracter preventiv, materiale ce conţin măsuri ce trebuie luate pentru a nu deveni victime sau autori ai unor infracţiuni, dar şi sfaturi utile. Polițiștii au fost prezenți și la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, unde au încercat tragerea unui semnal de alarmă în privința delicvenței juvenile, iar elevii au aflat astfel cât de periculoase pot fi armele albe și cât de grave sunt consecințele folosirii lor. Vizibil afectați de urmările pe care le-ar putea avea cele mai impulsive și mai ales nepotrivite decizii , elevii au pus întrebări și au primit răspunsuri care, la un moment dat, ar putea face chiar diferența între viață și moarte.În data de 3 octombrie, poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii în colaborare cu Serviciul de Ordine Publică – Poliţia de Proximitate au organizat o proiecţie de filme cu caracter preventiv pe tema consumului de droguri, activitate derulată cu sprijinul Centrului Cultural UNESCO “Ionel Perlea” din Slobozia. Beneficiarii acestei activităţi au fost 60 de elevi din clasele a IX a şi a X a ale Liceului de Arte „Ionel Perlea” din municipiul Slobozia, iar filmele au fost urmate de discuţii libere purtate pe marginea consumului de droguri şi traficului de persoane. Invitaţii din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Ialomiţa împreună cu poliţiştii prezenţi la acţiune, le-au vorbit elevilor despre riscurile asociate consumului de droguri legale sau ilegale, despre legătura de cauzalitate dintre consumul de droguri, despre comiterea unor infracţiuni şi despre dependenţa psihică la care poate conduce consumul de droguri ilegale, cât și legale. Tinerii sunt „bombardați” din toate părțile de știri și emisiuni în care sunt prezentate fapte de o violență ieșită din comun, iar părinții lor sunt prea ocupați pentru a sta de vorbă cu ei, copiii, de la vârste din ce în ce mai fragede, aleg să se refugieze în droguri si alcool, sau mai rău, decid chiar să pună mâna pe arme și să-și facă singuri dreptate. În contextul actual, o astfel de campanie este mai mult decât binevenită, și sperăm ca în următorii ani mai mulți copii să poată beneficia de astfel de sfaturi.
Cristina Ghinea